Festivalul
internațional de chitară Transilvania a ajuns anul acesta la a cincisprezecea
ediție. Organizată la Cluj-Napoca în perioada 15–17 august și găzduită de sala
Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, ediția din acest an a
festivalului propune întâlniri spirituale cu foști câștigători ai concursului
de chitară, dar și invitați care au scris și scriu pagini artistice memorabile.
Organizatorii
– Asociația de Chitară „Transilvania”, conf. dr. Constantin Andrei și Ștefan
Trifan în calitate de directori ai festivalului, în colaborare cu Academia de
Muzică „Gheorghe Dima” – și-au propus obiective ambițioase, venind în
întâmpinarea iubitorilor de artă cu o ediție din care nu lipsesc recitalurile
extraordinare, conferințele, cursurile de tip masterclass și expozițiile de
instrumente.
Obiectivele
festivalului vizează valorificarea potențialului școlii de chitară din
Transilvania și din cele mai importante zone ale țării, oferirea unui cadru de
pregătire pentru viitorii seniori ai chitarei, dar și crearea unei atmosfere
aparte, care să ne ajute să simțim din plin magia sunetului de chitară. „Dacă
am înlocui armele cu chitarele, atunci lumea ar fi un concert”, spunea Thomas
Ian Nicholas, actor, muzician, producător.
Vor
concerta cu acest prilej: David Fellegi (student al Academiei de Muzică „Franz
Liszt” din Budapesta), trioul de chitară „Venti Chiavi” (format în 2014 și
compus din Zsófia Ritter, Balázs Kormos și Álmos Tóth), Eduard Leață
(masterand al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, câștigător a peste 150 de
premii naționale și internaționale), Vlad Soare (a început studiul
chitarei la șapte ani, sub îndrumarea profesorului Ștefan Trifan, iar în
ultimii zece ani a obținut peste 50 de premii I, premii speciale ale juriului
sau premii de excelență în concursuri naționale și internaționale), duetul
format din Tudor Gliga și Orosz Dávid Gergő (cei doi au fost invitați să
concerteze în deschiderea virtuozilor Al Di Meola și Tommy Emmanuel) și Sergiu
Hudrea (a debutat pe scenele de concert încă de la vârsta de opt ani, în
prezent fiind student al Școlii superioare de muzică din Lille, Franța).