Crescută doar de tată, o tânără de o frumuseţe sălbatică, alimentată parcă de sevele pământului, Ana este un personaj expresiv, liber, care se exteriorizează prin pictură. Într-o bună zi este descoperită de Justine – Charlotte Rampling – o mecena a zilelor noastre, care o invită într-un centru special amenajat pentru artişti. Iar acesta se dovedeşte a fi doar începutul aventurii Anei în trecutul ei şi a celorlalte vieţi. Structurat precum capitolele unui complicat proces de hipnoză, filmul lui Mendem este un omagiu adus artiştilor şi culturilor precolumbiene. Legătura cu realitatea de la care a pornit de fapt, tablourile Anei Mendem au constituit, în final, o excelentă strategie de promovare a filmului. Au păstrat elemente reale: era necesar ca toţi să fie tineri. Mai târziu ne-am decis să includem opere cu nume cunoscute. Site-ul www.caoticananaarte.com a fost spaţiul virtual unde s-au adunat lucrările prezentate în film. Dar pe lângă această extraordinară experienţă de a lucra cu o sumedenie de oameni tineri, efervescenţi şi creativi, Mendem a reuşit să urmărească detalii de o poezie ieşită din comun: mâinile Anei care îşi caută perechea la începutul filmului sunt expresive şi emotionante. Chiar dacă Julio Mendem nu reuşeşte să ţină povestea în mână, se dovedeşte un maestru inconfundabil al imaginii şi atmosferei. Culorile sunt puternice şi îţi trezesc mintea, muzica aleasă devine un personaj în sine, totul se confundă uşor, se topeşte în imaginea nesfârşită a deşertului, a munţilor înalţi, a hăurilor din păduri. Filmul a fost o provocare în sine. Multe poveşti mascate de prezentul Anei, metafore puternice vizualizate prin intermediul acestor locuri stranii: Ana încearcă să rupă lanţul de violenţă ancestrală ce răsare din spatele uşilor pictate, pentru ca în final să fie nevoită să aleagă: cuminţenia pământului sau terifianta descătuşare. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.