Dr.
Carmen-Bianca Crivii,
șef de lucrări la Departamentul de anatomie și embriologie al
Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”
Cluj-Napoca, a vorbit, la 22 martie, în cadrul Atelierului de
filosofie și antropologie medicală, despre „Mâna umană –
unealta uneltelor – incursiuni în filogeneză”. Invitata
Atelierului din luna martie a făcut o incursiune multidisciplinară,
cu o aprofundare filogenetică a ceea ce înseamnă adaptarea mâinii
umane, încercând conexiuni și cu alte orizonturi. Frecvența mare
a informaților care se găsesc pe internet – peste trei miliarde
de rezultate accesând cuvântul „hand” și peste șapte milioane
accesând „mână” –, arată importanța și interesul acordat
acestui subiect.
Evoluția
filogenetică a mâinii umane a reprezentat o sursă de dezbateri și
speculații începând cu anul 1960, odată cu descoperirea, de către
o familie de cercetători (Mary & Louis Leakey), undeva în
Tanzania, a unui sit antropologic în care se aflau rămășițele
lui Homo
habilis,
care se consideră că a trăit acum 1,9 milioane de ani. Autoarea
prezentării a evidențiat faptul că pentru a ajunge la stadiul
actual de dezvoltare, mâna umană a suferit o serie de procese
evolutive, precum adaptarea pentru apucare și pendulare, ce s-a
produs printr-un profund proces de remodelare, ajungându-se până
la activități de prindere, aruncare, care au influențat postura
întregului corp. Dacă unii specialiști susțin că locomoția
bipedă este cea care a determinat dezvoltarea și evoluția mâinii,
alții consideră că de fapt evoluția mâinii este cea care a
determinat câștigarea echilibrului în poziția bipedă.
În cadrul caracteristicilor
anatomice ale mâinii umane, s-au amintit: policele mai lung,
adaptarea la tipuri variate de suprafețe, grosimea metacarpianului V
și baza sa largă, mușchii care deservesc policele (sunt mai mari
și mai largi ca la primate), existența a trei mușchi diferiți
comparativ cu cei de la primate, metacarpienele IV și V, ceea ce
duce la o cută palmară longitudinală, rotația degetelor, relația
falangelor în momentul flexiei, care determină rotația înspre
axul central al mâinii, ceea ce permite o poziție de supinație
(poziție de palmă ridicată) și, în același timp, se poate
atinge vârful degetelor care îi conferă stabilitate, ceea ce la
mâna primatelor nu se poate întâmpla.
Din punct de vedere biomecanic, s-a
amintit despre prehensiune, care poate fi „de precizie” – ajută
la prinderea și ținerea în mână a obiectelor mici (de exemplu
croitoresele, care au un control extraordinar asupra acelor de cusut)
– sau „de forță” – presupune o prehensiune de aruncare sau
de executare a mișcărilor (de ex: forța cu care o persoană poate
ghida cu mâna acțiunea unui ciocan).
Autoarea aduce în discuție și
relația mâinii cu cortexul, explicând ceea ce „vede” creierul
uman. Ea realizează însă și o trecere în revistă a ceea ce
înseamnă mâna în/pentru diferite specialități medicale sau de
altă natură. De exemplu, în medicina legală și în
criminalistică, unde se discută despre dactiloscopie (examinarea
amprentelor digitale), astăzi utilizându-se tot mai des examinarea
ADN-ului (și) din amprenta digitală.
O altă temă
adusă în discuție a fost „mâna în chirurgia plastică și
reparatorie”, un subiect care a ajuns să se dezvolte tot mai mult
odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când s-au
pus bazele constituirii chirurgiei reparatorii la nivel de mână,
datorită chirurgului Norman Kirk și a dr. Sterling Bunnell. Bunnell
a scris și primul tratat de chirurgie a mâinii. Autoarea prezintă
și câteva curiozități medicale legate de mână. S-a referit la
anomaliile de dezvoltare, precum sindactilia și polidactilia,menționând
căile moleculare care intervin în formarea diferitelor segmente ale
embrionului. Apoi, discuția a fost orientată către reflexoterapie,
întrucât la nivel palmar sunt zone de proiecție a organelor
corpului – în zona centrală a palmei mâinii se găsește, de
exemplu, plexul celiat (plexul solar), care asigură inervația
structurilor abdominale, responsabil de multă patologie la nivel
digestiv.
Dr. Carmen-Bianca Crivii a abordat și
subiectul chiromanției, unde a făcut referire la teza ei de
doctorat privind fenomenele care duc la dezvoltarea variantelor
anatomice la nivelul mâinii. Ea a menționat că „desenul palmar
poate ajuta în diagnosticul bolilor genetice și psihice”.
Rezultatele cercetărilor pe care aceasta le-a întreprins au arătat
că nu există o corelație între desenul palmar și profilul
psihologic, dar există patologii genetice (sindromul Down, sindromul
Martin Bell sau Fragile X Sindrom, cei predispuși la Alzheimer, în
leucemie și la pacienții cu probleme psihice) care dau o anumită
specificitate desenului palmar. Consideră că, deși se spune că
desenele palmare ar fi fixe, nu e chiar așa, deoarece cu ceea ce
ne-am născut nu înseamnă că și rămânem. Toți muncim cu
mâinile și pot să ne apară cute noi, iar celulele la nivelul
tegumentului se mai și refac.
„Mâna în artă”, este un
subiect căreia autoarea i-a acordat o atenție și un spațiu de
discuții amplu, arătând că încă din perioada preistorică mâna
a reprezentat un interes deosebit pentru om. În acest sens, ea a
trecut în revistă pictori, sculptori, artiști menționându-i pe:
Leonardo da Vinci (1452–1519); Dürer (1471–1528); Caravaggio
(1571–1610), cel care folosește un contrast între realist
brutal-dramatic, numit în tehnicile de pictură clarobscur;
Rembrandt (1606–1669) – oglinda gândurilor și sentimentelor,
cel care a pictat „Lecția de anatomie”; Klimt (1862–1918),
pictorul balerinelor, care surprinde foarte bine grația mișcărilor;
sculptorul mâinilor Rodin (1840–1917), care spunea despre artă că
este „o operă a spiritului”; Brâncuși (1876–1957), la care
este de remarcat sculptura atipică – el nu face o reprezentare
anatomică a mâinii, ci o esență a lucrurilor; Nicolae Maniu (n.
1944 – Tehnici suprarealiste) și Adrian Ghenie (n. 1977), despre
care suntem tentați să spunem că în tablourile sale nu există
anatomie, dar există expresivitate.
Dr. Carmen-Bianca Crivii s-a referit
și la expoziția intitulată „Hand Collection”, pe care doctorul
Adrian E. Flatt a realizat-o într-un muzeu din SUA, cu mulaje ale
mâinilor unor personalități, unde se poate vedea configurația
diferită a mâinilor lui Sir Winston Churchill, Chopin, Wilton
Norman, Neil Armstrong, Walt Disney, Andres Segovia Torres, Louis
Armstrong. Referindu-se la corelația dintre mărimea mâinii și
importanța acesteia pentru compozitori, în mod special pentru piese
de pian, dr. Carmen-Bianca Crivii a făcut trimitere la Liszt și
Rahmaninov, care au mâinile cu întinderea cea mai mare, precum și
la Arthur Rubinstein (1887–1982), unul dintre pianiștii care
declara întotdeauna că geniul lui interpretativ stă în forța
degetului cinci.
Următorul
subiect abordat în cadrul acestui atelier a fost semiotica gestuală,
unde invitata s-a referit la faptul că cei care fac analiză
semiotică gestuală spun că gesturile transmit peste 60% din
informație, importante fiind nu doar mimica feței ori ceea ce
spunem, ci și poziția corpului, mâinile și ceea ce facem cu ele.
Aceasta a încercat să demonteze câteva mituri despre mână, cum
ar fi:
„Dacă
poți mișca un deget, degetul acela nu e fracturat” – fals;
„Mâinile reci, inimă caldă” – fals, în primul rând ar
trebui să știm de ce sunt mâinile reci și apoi să vedem de ce e
caldă inima; „Consumul de gelatină face unghiile mai rezistente”–
fals; „Pocnitul mâinilor produce artrită” – fals.
Nu în ultimul rând, invitata
atelierului din luna martie s-a referit la medicina tradițională
chineză, care susține de mii de ani ceea ce noi susținem în
ultima vreme, adică atunci când există un organ bolnav tot corpul
este bolnav, organul fiind locul care „pică” pentru că este
veriga cea mai slabă, nu neapărat pentru că am avut o cauză. În
ultima vreme se merge din ce în ce mai mult pe ideea că există
această corelație între psihicul individului și patologie. Esența
la medicina psihosomatică este că noi somatizăm ceea ce simțim
psihic, adică ajungem să facem o patologie pe un organ pentru că
psihicul nostru are la un moment dat o anumită înclinație spre a
gândi.
Medicina psihosomatică susține
ideea că oamenii care au o dorință mare de viață trec peste
foarte multe. Este explicabil ca un om cu dorință de viață să
aibă o imunitate extraordinară, indiferent cât îi este de greu,
pentru că are acea mentalitate de a trece peste orice și nu
somatizează nimic. În funcție de cum ne gestionăm trăirile
psihice vizavi de lumea în care trăim, putem să trecem mai ușor
sau mai greu peste ele.
În concluzie, dr. Carmen-Bianca
Crivii a discutat despre complexitatea funcționării organismului
uman, referindu-se la una din părțile sale și anume mâna umană.
Pe de altă parte, aceasta a reamintit importanța ce i-a fost și îi
este acordată mâinii în artă, prin picturile și sculpturile
marilor artiști clasici și contemporani. Rămâne de văzut cum va
evolua mână umană sub influențele tehnologice actuale și din
viitor, cum ar fi de exemplu influența tastării zilnice a
gadget-urilor asupra mâinii umane.
