Newsflash
Cultură

Managementul nonoperator al pacientului politraumatizat

de Prof. dr. Eugen TÂRCOVEANU - nov. 14 2012
Managementul nonoperator al pacientului politraumatizat
 MonografiaMANAGEMENTUL SELECTIV NONOPERATOR AL LEZIUNILOR VISCERALE ABDOMINALE LA PACIENTUL POLITRAUMATIZAT, apărută recent la Editura Academiei Române, îşi propune – şi reuşeşte – să evalueze indicaţiile, siguranţa, limitele şi factorii asociaţi cu eşecul managementului nonoperator al leziunilor traumatice abdominale, în cadrul complex al pacientului politraumatizat. În zilele noastre, trauma reprezintă una din primele cinci cauze de morbiditate şi mortalitate la adultul tânăr, mai importantă decât bolile cardio­vasculare şi cancerul, iar politraumatizatul rămâne în continuare o provocare permanentă pentru echipa multidisciplinară, din cauza complexităţii lezionale deosebite.
   Lucrarea realizată de prof. dr. Mircea Beuran şi dr. Ionuţ Negoi este de fapt un studiu prospectiv, care evaluează, pe sta­tistica bogată a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, pentru perioada ultimilor trei ani, dacă managementul selectiv non­ope­rator al leziunilor viscerale abdominale poate fi aplicat în condiţii de siguranţă la pacientul poli­traumatizat. În acelaşi timp, studiul analizează factorii prognostici de eşec al tratamentului nonoperator la paci­entul poli­trau­matizat şi analizează compli­caţiile precoce şi tardive pe care le antre­nează laparo­tomia nonterapeutică la aceşti bolnavi. Stu­diul are criterii de includere şi de exclu­dere foarte clare, o fişă de cercetare, un design clar şi o performantă analiză statistică a datelor.
   Cartea este structurată în zece capitole, primul fiind dedicat metodologiei studiului. În capitolul al doilea este prezentată istoria îngrijirii pacientului traumatizat în decursul timpului, analizându-se această pandemie până în prezent, în lume, în Europa şi în ţara noastră. În ţările Uniunii Europene, la fiecare două minute moare o persoană în urma unui traumatism şi anual sunt îngrijite 60 de milioane de persoane în urma acestor situaţii. Chirurgia de traumă a evoluat permanent în decursul istoriei, câştigându-se o mare experienţă în timpul războaielor şi reorganizându-se, în zilele noastre, pentru a face faţă leziunilor epocii moderne.
   Capitolul al treilea analizează epidemiologia traumatismelor. Studiul epidemiologic şi cel al mecanismului lezional sunt abordate prin prisma experienţei bogate acumulate, particularizate prin analiza grupului de studiu constituit în Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Actualmente, 5,8 milioane de oameni sunt anual victime ale unui trau­ma­tism, iar în 2020 sunt aşteptate 8,4 milioane de decese pe an din cauza trau­ma­tis­melor. Următorul capitol descrie din toate punctele de vedere mecanismul lezional – cinetica în traume. Trecerea în revistă a scorurilor traumatice (capitolul 5) şi detalierea ma­nagementului iniţial prespitalicesc (capitolul 6) şi spitalicesc iniţiat în UPU (capitolul 7), cu evidenţierea rolului investigaţiilor imagistice performante (capitolul 8) fun­damen­tează capitolul referitor la managementul selectiv nonoperator al leziunilor viscerale abdominale prin contuzie (capitolul 9), convingător ilustrat prin cazuistica personală.
   Lucrarea reprezintă rezultatul unei munci de echipă, al unei activităţi academice deosebite, care poartă amprenta profesorului Mircea Beuran. Cartea se adresează studenţilor, medicilor tineri, rezidenţilor şi chirurgilor practicieni, medicilor de la SMURD şi UPU care se confruntă cu această pasionantă dar dificilă patologie a politraumatizaţilor. Bazat pe o bogată experienţă chirurgicală complexă şi pe studiul unei bibliografii recente, manualul conceput în stil european este uşor de parcurs datorită manierei concise, ordonate şi clare, dar şi iconografiei bogate.
   Apariţia acestei cărţi, unice în domeniu, reprezintă un eveniment editorial deosebit, îmbogăţind literatura de specialitate, fiind utilă tuturor specialiştilor din echipa multidisciplinară de urgenţă, în momentul în care această specialitate devine din ce în ce mai importantă în practica medicală curentă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe