O
caracteristică generală a noastră – indiferent că suntem medici, paramedici,
pacienţi sau aparţinători – pare a fi şi aceea că, oricând şi în legătură cu
orice, putem avea idei. Când cauzele sunt mari, le fel de mari ne străduim să
ne fie şi ideile. Doar că ele rămân prea adesea aşa, produse de concepţie în
fază larvară. Cu cât mai multe asemenea creaţii stagnante, cu atât mai grea se
va dovedi ulterior traducerea lor în fapt. Pentru că însăşi creativitatea
noastră degenerează, odată cu trecerea timpului, în „nărav“: producem ideea, o
dezvoltăm sau n-o dezvoltăm cum se cuvine, o prezentăm sau n-o prezentăm
prietenilor ori prin mass-media şi gata, nou creata poate ieşi din atenţia
noastră şi poate muri liniştită.
Ca să
devină fapt, o idee bună cere un traducător, adică un făptuitor dăruit şi – neapărat – susţinători, aliaţi, prieteni,
care să fie nu doar excelenţi logicieni sau filosofi, ci experimentaţi
practicieni, adică o echipă. Avem în faţă un asemenea exemplu. Stă scris în
multe lucrări de la noi şi de aiurea că medicii ar trebui antrenaţi – nu doar
iniţiaţi, ceea ce tot nu se întâmplă – în formarea, la fel ca în şoferie, a
mult doritelor reflexe ţinând de psihologia umană, de comunicarea verbală şi
non-verbală, pentru ei, pentru pacienţi, pentru mai binele comunităţii. Aceasta
ar fi ideea. Ar trebui, da. Dar... Aude cineva? Cine este cel care aude? Poate
el să realizeze un asemenea deziderat? Vrea? Dispune acel cineva de vreo echipă?
Cum stau, el şi echipa, cu managementul traducerii ideilor în fapt? N-ar fi
extraordinar ca medicii să fie serios pregătiţi în domeniu, să li se inoculeze
sau să li se cultive cu bună ştiinţă acele porniri şi comportamente minunate faţă
de semeni, pe care le numim, de obicei, „har“? Când eşti student, crezi că până
la absolvire se va întâmpla minunea. Dar nu se întâmplă.
Înfruntând
rutina din învăţământul medical şi o anume ignoranţă ostilă, un prim pas
concret în realitatea stringentă de la noi, pornit impetuos pe linia îmbunătăţirii
automanagementului medicilor de toate vârstele, specialităţile şi experienţele
profesionale, este această surprinzătoare şi îmbucurătoare carte pe care o am
în faţă: Cine eşti tu, doctore? Anul apariţiei: 2013. Autorii: dr. Nicolae Iordache Iordache,
specialist în marketing, as al comunicării verbale şi non-verbale, şi Olivian Breda, un „dependent“ al
comunicării prin internet.
Deschid,
de mai multe ori, la întâmplare, cartea şi cu uimire găsesc, de fiecare dată,
aceeaşi aşezare ordonată în pagină, o exprimare pe cât de plastică, literară
chiar, pe atât de riguros ştiinţifică. Spiritul geometric şi spiritul de fineţe
aduse, aşadar, împreună. Pare un curs sistematic, pe cât de amănunţit, pe atât
de accesibil şi de prietenos, de autocunoaştere şi automanagement, de promovare
cu succes a propriei personalităţi. Prin parcurgerea lui, deloc contemplativă,
ci participativă, experienţială, medicul îşi poate rostui, cu încredere în forţele
proprii, un brand personal, dovedind
celorlalţi şi sieşi că este „de neînlocuit“. Reacţiile cititorilor, din care se
citează fragmente, sunt nu doar admirative, ci şi recunoscătoare, ca ale unor
oameni (semnatarii sunt medici) cărora li s-au citit gândurile şi s-au şi găsit
soluţii pentru tristeţile, complexele şi resemnările multora. Principala soluţie,
de bună pornire, este acum chiar existenţa acestui volum doldora de sugestii,
de exemple concrete şi practici de automanagement şi marketing al personalităţii.
De pretutindeni răzbate o invitaţie caldă, colegială, ca medicii să înveţe schimbarea în relaţiile cu ei înşişi, cu
sistemul şi cu pacienţii. Să reprezinte ei înşişi schimbarea pentru toate cele
care se cer schimbate astăzi la noi. Îndemnul este: dacă vrei să schimbi ceva,
schimbă-te mai întâi pe tine. Altfel intervine, din afară, mediocritatea şi
schimbă ea lucrurile cum se pricepe. Adesea prost. Uneori criminal. Sunt înfăţişate
greşeli, dar şi cazuri reuşite. Un exemplu viu de notorietate dobândită corect,
consecvent, cu un efort uriaş, dar răsplătit corespunzător de opinia publică,
este brand-ul Raed Arafat. Un titlu
de capitol: „Construieşte-ţi o platformă de încredere! Aceasta nu este livrată
odată cu diploma“. Alt titlu de capitol: „Apropie-ţi pacienţii, lăsându-i să
atingă o bucăţică din tine!“. Subcapitolele conţin „reţete“ de succes:
„Imaginea ta ieşită din tipar(e)“; „Imaginea ta devenită mediu înconjurător“.
Nu,
cartea nu este exclusiv pentru medici. Pacienţii – chiar ei – câştigă un plus
de discernământ în aprecierea medicilor, dacă parcurg paginile cărţii,
respirând în acelaşi timp etică, principii şi valori morale, încep să întrevadă,
la rândul lor, foloasele creării unui brand personal şi ale promovării propriei
imagini. Nu-i mai puţin adevărat, însă, că felul riguros şi în acelaşi timp
avântat în care este concepută şi scrisă cartea – operă ştiinţifică şi
concomitent de suflet, ghid practic, de mare calibru, către succes – o
transformă pe aceasta într-un veritabil manifest mobilizator al binefăcătoarei şi
mult aşteptatei, „revoluţii a halatelor albe“.
