Newsflash
Cultură

Maturizare lentă

de Ilinca BELCIU - mar. 7 2014
Maturizare lentă

Uneori e bine să faci ceea ce trebuie la momentul potrivit. (Frances)

 

   Momentul potrivit pentru a-ţi lua viaţa în mâini şi a decide ce vrei să te faci când vei fi mare? Cine ar putea pune degetul pe hartă mai precis şi exact? Variază. De la caz la caz, de la om la om, de la adult la adult. Fie că ai 16 sau 27 de ani, uneori e cam acelaşi lucru. Maturizarea e o chestiune de context, de anturaj, de noroc, de foarte mult noroc şi mai ales de fler. Poţi fi matur la 16 şi poţi copilări încă la 27 de ani. Frances are 27 şi pare mult mai bătrână pentru unii oameni: cât de bătrână par?/ Mai bătrână decât mine. / Mai bătrână de 27? / Nu. 27 e deja mult. Dacă 27 înseamnă că eşti bătrân, atunci când pari cu adevărat matur? Adevărat că reperele s-au dat peste cap. Pentru generaţiile trecute, 27 de ani însemna deja o carieră, un job mai mult sau mai puţin ok, o familie, un copil, o casă.
   Acum, lucrurile stau altfel. Frances are 27 şi trăieşte o dulce şi nevinovată copilărie. E o poezie de om. Naivă, dispusă să invite în oraş un bărbat atunci când i se recalculează taxele şi primeşte bani de la stat, dispusă să alerge prin cartier în miezul nopţii atunci când cardul de debit nu e acceptat la restaurant. Frances visează la o carieră în lumea dansului, dar nu disperă cumplit atunci când nu e angajată, ba chiar înlăturată din compania pe lângă care se aciuase. Noul film al lui Noah Baumbach este un poem vizual dedicat anilor de tinereţe petrecuţi în New York. Frances Ha sau cum îţi petreci your 20s in New York. Recunoscut deja pentru filmele sale despre familii disfuncţionale, singurătate şi depresie, Baumbach revine în atenţia publicului cu această comedie amară condimentată cu accente ridicole. Un scenariu scris împreună cu actriţa principală, Greta Gerwig, femeia cu care de altfel regizorul îşi împarte viaţa personală.
   Frances este o neadaptată, dar în sensul jucăuş al cuvântului. Nu o poţi judeca pentru maniera în care alege să-şi trăiască viaţa. Împarte apartamentul cu cea mai bună prietenă a ei, Sophie – „Suntem aceeaşi persoană, doar părul diferă“. Fix din acest motiv, refuză să se mute cu prietenul său şi, drept urmare, se despart. Frances nu se poate ataşa de nimeni altcineva. Chiar şi atunci când Sophie îi spune că vrea să schimbe apartamentul, pentru ca peste puţin timp să se mute în Tokio cu noul prieten, Frances tot nu se învaţă minte. Naivă şi inocentă cum o ştim. Ar putea trăi aşa o veşnicie: fără stabilitate financiară şi emoţională, fără un job sigur, schimbând adresele o dată la două luni. Mesajele seci apărute pe ecran accentuează mobilitatea ei atât de fragilă.
   Nu, Frances Ha nu e deloc genul filmului de Oscar. Gerwig a primit o nominalizare la Globurile de Aur, însă nu putea spera la mai mult, oricât de minunată este, în naivitatea rolului. Până şi publicul e împărţit atunci când vine vorba de acest film: unii îl consideră prea căutat (cu atât mai mult cu cât e alb-negru), prea voit şi evident independent, cu un personaj lipsit de substanţă şi motivaţie. Alţii îi apreciază defectele drept calităţi. Dar tocmai aici e farmecul: Frances trăieşte precum respiră. E genul de om care înaintează purtată de val: până şi decizia de ultim moment, de a vizita Parisul – din care nici nu reuşeşte să vadă mare lucru – cu toate că e falită şi stă pe capul unei colege timp de cinci săptămâni, nu denotă altceva decât nesiguranţă şi singurătate. Ce e minunat în Frances Ha este că nu simţi disperarea şi sufocantul nod în gât. Are un umor dulce amărui: blocată undeva între adolescenţă şi maturitate, în acel purgatoriu plin de ironii din care nu învaţă nimic. Ba, dimpotrivă, pare să fie izolată acolo pentru totdeauna. Iar Gerwig îşi asumă rolul până la capăt: îşi distribuie până şi propriii părinţi în film. În rolul părinţilor, desigur.
   „E ca şi cum ai privi printre oamenii prezenţi la o petrecere şi ţi-ai intersecta privirea cu iubitul tău. Doar o privire, nimic mai mult, dar acea privire va spune totul despre voi. E sufletul tău pereche. E amuzant şi trist totodată, pentru că povestea se va sfârşi. E acea lume secretă de care nu ştie nimeni altcineva. E acea dimensiune a vieţii pe care uneori nu o percepem, deşi ea este acolo. Asta îmi doresc de la o relaţie. Sau poate şi de la viaţă.“
   Filmul lui Baumbach e mai degrabă ambiguu decât apăsător, nu e genul de satiră sau lecţie explicativă, ci o poveste sensibilă pentru tinerii adulţi. Ca în viaţă: toate la timpul lor. Întotdeauna, indiferent ce-ar fi. Trebuie doar să laşi timpul să se consume. Şi să ai răbdare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe