Newsflash
Cultură

Medicii şi viaţa cetăţii

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 11 2015
Medicii şi viaţa cetăţii
Vatra veche, din 2009 continuatoarea revistei „Vatra“, fondată în 1894 de I. Slavici, I. L. Caragiale şi G. Coşbuc, este un lunar de cultură editat de Asociaţia „Nicolae Băciuţ“ pentru descoperirea, susţinerea şi promovarea valorilor cultural-artistice şi profesionale. În cuprinsul variat al primului număr din acest an al publicaţiei ce îl are redactor şef pe Nicolae Băciuţ, întâlnim şi numele unor medici. Vasile Larco semnează recenzia volumului de poezii „Tablete pentru fericire“, a şasea carte a medicului scriitor din Iaşi, Georgeta Paula Dimitriu, carte apărută la editura Ştef. „Autoarea, prin optimismul care o caracterizează, prin experienţa sa de viaţă, înzestrată cu talent aparte în versificare, a indicat soluţii pentru găsirea şi păstrarea fericirii în etapele principale ale vieţii unui om. Pentru fiecare (...), autoarea ne prezintă preocupările, frământările, îndoielile, reuşitele sau nerealizările omului“.
Despre cartea lui Teodor Tihan, „Prin anotimpurile lumii de azi. Întrebări. Reacţii. Atitudini“, scrie Tudor Sălăgean. În ea, autorul caută şi află răspunsuri şi prin medici – oncologul Doina Piciu, chirurgul Mircea Bârsan, cardiologul Radu Căpâlneanu, internistul Sorina Livia Pop. „Deşi par a fi absorbiţi doar de problemele specifice profesiei lor, medicii dovedesc, o dată în plus, că sunt cetăţeni cu drepturi depline nu doar ai lumii culturale româneşti, dar şi observatori de excepţie în plan civic şi chiar politic ai lumii în care au trăit şi trăiesc“, e concluzia celui care a recenzat volumul.
Acest număr al revistei este ilustrat cu picturile semnate de Elleny Pendefunda, elevă la Colegiul de artă „Octav Băncilă“ din Iaşi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe