C. D. C.
vineri, 21 august 2009
Majoritatea lingviştilor şi specialiştilor care au avut un cuvânt de spus despre originea limbii noastre – fie ei români sau de aiurea – este de părere că latina – în proporţie de 60% în statica limbii şi 80% în dinamica ei – stă la temelia limbii române, concluzie la care au ajuns utilizând metoda statistică aplicată pe diverse dicţionare sau texte reprezentative. Din limba dacă nu ni s-a transmis decât un număr nesemnificativ de cuvinte, cca 80–100. (...)
Dl prof. dr. Gavril Cornuţiu, de la Universitatea din Oradea, ne oferă un amplu eseu prin care-şi doreşte schimbarea opticii actuale asupra originii limbii noastre, optică pe care o consideră inadecvată cu adevărul faptic. Volumul DUBITAŢII, INTEROGAŢII ŞI CERTITUDINI (apărut la Editura Universităţii din Oradea, 2009) facel apel la „teoria paternurilor fundamentale limitate ca număr ce stau la baza procesărilor psihice“ (prof. univ. dr. Maria Vulişiei Alexandru, în „Prefaţa“ volumului) folosită în psihologie, psihiatrie sau neurologie.
Volumul dlui prof. dr. G. Cornuţiu are şi o concluzie – având în vedere întinderea şi specializarea subiectului originii limbii noastre. Pentru a
scoate adevărul la lumină este acum nevoie de un colectiv de oameni lipsiţi de prejudecăţi, specializaţi în domenii foarte diverse, dar care să lucreze în
echipă şi care „ar demonstra, fără loc de reţinere că limba română este continuatoarea limbii geto-dacice şi nu a latinei“.
În încheiere, nu putem decât aprecia tentativa dlui prof. dr. G. Cornuţiu de a corija – nu ni se spune în ce proporţie – raportul, în limba noastră – dintre
dacică şi latină. Nu ştim, de asemenea, dacă vocea dsale va fi auzită, iar concluziile vor fi urmate. Ceea ce ştim în mod pozitiv este faptul că „semnalul de alarmă“ în problema adevăratei origini a limbii noastre a fost tras.
scoate adevărul la lumină este acum nevoie de un colectiv de oameni lipsiţi de prejudecăţi, specializaţi în domenii foarte diverse, dar care să lucreze în
echipă şi care „ar demonstra, fără loc de reţinere că limba română este continuatoarea limbii geto-dacice şi nu a latinei“.
În încheiere, nu putem decât aprecia tentativa dlui prof. dr. G. Cornuţiu de a corija – nu ni se spune în ce proporţie – raportul, în limba noastră – dintre
dacică şi latină. Nu ştim, de asemenea, dacă vocea dsale va fi auzită, iar concluziile vor fi urmate. Ceea ce ştim în mod pozitiv este faptul că „semnalul de alarmă“ în problema adevăratei origini a limbii noastre a fost tras.
