Deşi
vremea era total neprielnică unei „plimbări“, sute de persoane au înfruntat (la
propriu) viscolul şi ninsoarea abundentă pentru a ajunge la Ateneu, unde
Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor“ a invitat la o seară specială, sub
genericul „Magic Mozart“. Programul a propus pagini de mare atractivitate din
creaţia maestrului de la Salzburg, accesibile unui public larg şi divers. Ca de
obicei cu Iosif Ion Prunner la pupitru, ansamblul a abordat, în deschidere,
uvertura operei Nunta lui Figaro,
iar, în final, Simfonia nr. 40, rezolvate, în general, cu acurateţe, chiar dacă
medicii-instrumentişti şi colaboratorii lor au „intrat“ destul de greu în
mersul firesc al partiturilor, depăşind însă eroic primele momente de
dificultate sau cele de incertitudine care şi-au făcut simţită prezenţa de-a
lungul desfăşurărilor ample şi complexe, rezultatul fiind până la urmă convingător.
Greu
de înţeles şi de explicat au fost problemele apărute (nu contează din cauza
cui…) încă de la primul atac al ariei de concert, continuând şi în relaţia cu
solista – mezzosoprana Oana Andra –, care a avut însă un suport „de echilibru“
extrem de eficient în colaborarea cu pianistul Alexandru Petrovici, astfel
încât, trecând peste desincronizările şi secvenţele destul de confuze în relaţia
cu orchestra, a reuşit să susţină cu bine o pagină extrem de dificilă şi
spectaculoasă nu doar sub aspect tehnic. Mai coerentă a fost colaborarea în
aria lui Cherubino din (aceeaşi) Nunta
lui Figaro, desigur, mult mai comodă ca acompaniament. Performanţa vocală
s-a regăsit şi în aria Reginei Nopţii din opera Flautul fermecat sau în
fragmentul din motetul Exsultate,
jubilate, abordate de soprana Anna Mirescu, aducând o coloratură perlată şi
(din nou) spectaculoasă, într-o ţesătură solicitantă şi de efect, urmărită parcă
mult mai atent şi cursiv de către orchestră, aşa cum s-a petrecut şi în duetul
din Nunta lui Figaro, glasurile
îmbinându-se într-o sonoritate omogenă, chiar dacă rolul Contesei este scris
pentru soprană lirică, Oana Andra aducând o voce mult mai gravă.
Desigur,
ambele au experienţa şi supleţea cerute de stilul mozartian, precum şi ştiinţa
interpretării scenice a unor personaje, chiar dacă Anna Mirescu a încercat să
reliefeze câteva elemente caracteristice Suzanei, iar partenera sa a preferat,
probabil, o conturare „de concert“ a liniei expresive.
O
sală plină a aplaudat entuziast, semn că muzica bună şi frumos cântată poate să
cucerească şi un ascultător neavizat (marea majoritate a publicului nefiind
deloc familiarizată cu specificul unui concert, dovadă stând aplauzele
puternice izbucnite… după fiecare parte a simfoniei!). Şi chiar dacă, de această
dată, nu s-a acordat şi bisul „tradiţional“, toată lumea a plecat încântată –
membrii Orchestrei medicilor pentru că au trecut cu bine peste numeroasele
„încercări“, iar spectatorii pentru că au ascultat pagini celebre, abordate cu
pasiune şi credinţă. Astfel, şi pentru unii şi pentru alţii, a meritat efortul
cu totul deosebit de a se aventura în lupta cu iarna, într-o seară în care străzile
erau pustii, dar Ateneul era plin… Şi ce răsplată mai frumoasă poate primi un
interpret din partea ascultătorilor?
Vicisitudinile
vremii şi ale vremurilor pot fi depăşite sau suportate mult mai uşor (şi) dacă
apelăm la muzicoterapie (unii îi spun meloterapie), aşa încât Orchestra
medicilor are un program încărcat în această lună: la 18 decembrie a susţinut
un concert la Banca Naţională, pentru ca de Sf. Ştefan să revină sub cupola
Ateneului, cu un repertoriu „de Crăciun“, deja aşteptat de cei care, de fiecare
dată, iau cu asalt sala, chiar şi în zile de sărbătoare, pentru a se bucura de
surprizele oferite, cu real entuziasm şi cu dăruire, de către medicii pasionaţi
(şi) de muzică.
