Arta și religia nu pot rezolva probleme socio-culturale și transmite cu acurateţe evenimentele istorice, însă nu putem să omitem aportul lor din evoluţie.
Culturile primitive ale lumii oferă, încă din timpuri antice, un model de artă și religie ca fiind elemente inseparabile ale culturii, unde cele două sunt conectate cu întregul proces de conservare și transmitere a memoriei.
Acestea oferă un aport pe care nici o altă arie nu îl acoperă: angajamentul ferm de transmitere a valorilor umanizante și capacitatea de transpunere a simbolului artei, de a influenţa schimbarea într-o direcţie pozitivă – direcţia producerii unui mediu social care să fie proporţional cu potenţialul uman în concordanţă cu cel individual și colectiv.
Dacă e adevărat că noţiunea de creaţie a pătruns în cultura europeană prin intermediul dogmei religioase, e la fel de neîndoielnic că mai ales în secolul nostru ea reprezintă temeiurile unei noi religii. O religie care îl așază pe om în centrul creaţiei, într-un chip mai hotărât decât o făcuseră veacurile clasicismului și ale Renașterii.
Tatarkiewicz* atrage însă atenţia: „Creaţia încetează să fie – așa cum era la filosofii de acum aproape două sute de ani – «o nouă combinaţie» și devine semn al valorii. Creaţia nu este determinată numai de noutate, ci și de altceva, de nivelul superior al elaborării, de efortul superior, de eficienţa superioară”.
Nu putem vorbi despre nivelul superior actual al creaţiei timpurilor noastre fără a fi conștienţi pe deplin de rolul memoriei în transmiterea bagajului cultural de secole. Ne putem însă raporta la artă ca la un cod al tuturor conceptelor, crezurilor și memoriilor unui popor, deservind drept instrument cultural pentru transmiterea și conservarea valorilor spirituale și culturale.
Știinţa ar trebui să fie mereu deschisă spre faptul că mai există ceva și dincolo de limitele sale, dincolo de ceea ce poate cuprinde în mod experimental și poate fi generalizat: – misterul și particularul (singularităţile).
În curentele artistice, fenomenul metafizicii a fost explorat de artiști precum Carlo Carrà ori Giorgio de Chirico.
Temele clasice, tratate de aceștia, au fost plasate în spaţii bizare, discontinue, în care se urmărea realizarea unui sentiment supranatural, misterios și magic. Obiectele par deformate, plasate în orașe ale Renașterii, și ameninţă prin destructuralism și supradimensionare.
*Wladyslaw Tatarkiewicz. Istoria celor șase noţiuni. Meridiane. 1981. București
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
