Newsflash
Cultură

Meritocraţia faţă în faţă cu „PCR“

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - aug. 13 2010
Meritocraţia faţă în faţă cu „PCR“

   PCR înseamnă, în 2010, după cum se ştie, – expresia vine din domeniul recrutării, salarizării şi promovării resurselor umane preponderent bugetare – „Pila, Ciubucul, Rudenia“, iar „meritocraţia“ se poate întrupa, de pildă, în „vânătoarea de directori“, operaţiune care sa extins pe mapamond sub numele de „Head Hunting“ (vânătoarea de capete vizează, desigur, mintea umană şi, în condiţii de normalitate, nu vreun obiectiv canibal). (...)

Vânătorii de capete caută experţi în managementul practic, nu în cel pur teoretic, nu caută, adică, profesori de management, ci oameni-manageri. Îi caută, îi fişează, îi spionează, îi analizează, psihic şi profesional, pe criterii ştiinţifice şi, pe cei care acceptă să fie astfel „manipulaţi“, îi livrează clienţilor. „Clientul“ e o companie cu bani, dar, mai ales, exigentă, realistă, trudind pentru progres, pentru civilizaţie şi pentru viitor, care tocmai de aceea îşi doreşte cu ardoare „omul potrivit la locul potrivit“. Depinde ce tip de organizaţie eşti – spun „vânătorii“: „Dacă eşti o organizaţie tip Real Madrid (gol din prima etapă!), îl cumperi pe Ronaldo; dacă nu, îl formezi în timp“. „Vânatul“ de calitate e un om care se lasă format. Te costă, dar munca de sincronizare între cultura organizaţiei şi trăsăturile nou-angajatului se poate face mult mai uşor, aproape de la sine. În România, taxa minimă pe care o încasează agenţia (cu un vânător-şef care nu vorbeşte româneşte), e de 10.000 de euro. O plăteşte angajatorul. Angajatul va avea, la rându-i, un salariu deosebit de „atractiv“. Salariile depăşesc cu mult nivelul de confort. (Cineva exemplifica: un exit bonus, doar, se ridica la 800.000 de euro.) Ca la orice marfă de valoare, există şi aici o perioadă de garanţie pentru managerul livrat. Dacă angajatorul nu e mulţumit – o nouă căutare urmează, fără costuri suplimentare. (...)
Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe