Unde ar fi astăzi centrul artei româneşti? Când
privim munţii, ochiul este atras şi de crestele dantelate cu azururi, şi de
versanţii abrupţi, şi de văile-coline înverzite, cupe de umbră pline cu miere
de soare ori cu adânc de ape în care cerului îi place să se răsfrângă. De ce am
vorbi deci de centrul artei
româneşti, când artişti pictori din spaţiul care ne este patrie aduc, sub ochii
noştri, noi şi noi mărturii că ubi iubire
de frumos, ibi artă adevărată?
Expoziţia de pictură a Corneliei Olteanu – membră a Asociaţiei Artiştilor Plastici, Filiala
Iaşi – de la Galeriile de Artă „U Art“ Bucureşti, din această toamnă, a fost
chiar răspuns la (ne)pusele întrebări despre vârfuri, pajişti şi coline, în
universul de artă de la noi.
Cu temele pe care pictura n-a contenit
nicicând să le „atace“ – peisajul, portretul, natura statică – stilul său vine
de departe, din timp, familiar şi cuminte. Dar de unde lumina aceea aproape
ireală din ochii modelelor sale – portrete ale unor „umbre înalte“, al căror
nume a intrat în memoria colectivă de după „deluviul“ de acum un sfert de veac,
cu tulburări şi limpeziri de ape?
Tulburător Portretul lui Valeriu Gafencu, limpede şi dreaptă privirea ca o
blândă întrebare despre rosturile noastre de acum. Metafora aceea pictată, Catedrala, pare o cale, drum şi drumeţ
deopotrivă, spre un liman-aureolă. Peisajele sunt declaraţii de iubire pentru
Iaşiul cu ale lui coline, biserici, locuri cu oameni, locuri de tihnă şi
poveste, locuri de vieţuire: case, străzi, grădini.
Cornelia Olteanu (n. 1952) a făcut studii de
artă la clasa profesorul Ghiţă Leonard (1987–1989) şi, din 1990–2001, a
continuat să-şi desăvârşească stilul sub îndrumarea unor personalităţi într-ale
artei din lumea artistică ieşeană, Dimitrie Gavrilean, Adrian Podoleanu,
Constantin Radinschi, lucrările sale fiind expuse cu precădere în Iaşi (12
personale), dar şi în Republica Moldova (Chişinău), în Austria (Viena), la
Bucureşti. De-ar fi să amintim doar câteva dintre titlurile expoziţiilor sale,
am avea poate o exactă cuprindere a „poveştii pictate“ despre Iaşiul care-i
este plasticienei prag de lume, loc de împlinire: Tradiţii, Dincolo de nicăieri, Dansul îngerilor, Vibraţii, Lumina de
dincolo, Peisaj, Solitudine.
Selectată şi pentru numeroase expoziţii de
grup şi colective în ţară şi străinătate, Cornelia Olteanu este o prezenţă
notabilă în arta românească din ultimele două decenii, lucrările sale
înscriindu-se în linia celor care au ceva de spus despre devenire şi împlinire
întru frumos, ca niciodată arta românească să nu rămână într-un dincolo de
nicăieri.