Newsflash
Cultură

Metafore cu potenţial imagistic

de Dr. Al. TRIFAN - mar. 11 2015
Metafore cu potenţial imagistic
   Îndreptarea lui Paul Verlaine către muzicalitate este ades considerată nu o calitate, ci un defect. Tranşarea dilemei vers alb–rimă este însă departe de a fi făcută. De fapt este o falsă dilemă, pentru că înveşmântării ideilor poetice li se potriveşte şi una şi cealaltă haină – vers alb sau vers cu rimă. Dar mai este o problemă: cum un pictor trebuie să ştie mai întâi să deseneze, la fel şi poetul trebuie să arate că nu este departe de meşteşugul versificaţiei. Nu încape îndoială că Traian Vasilcău are versul tradiţional la el acasă. Dar pentru o strofă în versuri mai are nevoie de măsură şi cadenţă, ori poetul moldovean le respectă fără greş. Trecând de la formă la fond, se găseşte la poetul nostru o luxuriantă eflorescenţă de idei poetice. Parcursul discursului estetic ne conduce într-o grădină de tulpini verbale care înfloresc împreună în răsaduri colorate. Metaforele, obţinute din alăturarea cuvintelor cu mare potenţial imagistic se întâlnesc la tot pasul. Pe lângă alăturarea lui Traian Vasilcău în pleiada poeţilor români tradiţionalişti, este cazul să i se recunoască apartenenţa şi la scriitori precum V. Voiculescu sau Aurelian Gulea, care valorizează poetic sacrul. Se pot găsi numeroase argumente: Ning cu psalmi fără vreme/Nu am spulber mai frumos/Să trăim vecii de-a rândul/Nu în noi, ci în Christos. Reuşit este octostihul: M-am stins în cer/Ca să fiu pe pământ/şi de atunci/N-am mai fost cuvânt//Până-ntr-o zi/Ca să nu mai disper/M-am ars în voi/şi m-am nestins în cer.
   Prima poezie a plachetei de versuri „Sfeşnic de rugăciune“ este un recviem dedicat copacilor tăiaţi din păduri; recunosc că greu se pot găsi imagini care să egaleze frumuseţea acestor versuri: Cu mâinile pe piept împreunate/şi-o floare înlumânărită-n zori/pomii cărunţi şi-îmbrăţişaţi de sfori/Cândva învulturiţi sunt duşi în moarte. Puternica înrădăcinare a poetului în trecut este mărturisită în următoarea strofă din „Poem din Opera tăcerii“: Urcând pe o rază de argint, cocorii/Salută morţii care ne conduc/Aceştia-şi lustruiesc de zor botforii/Poartă  cravată, dogme şi trabuc“.
   Placheta de versuri „Sfeşnic în rugăciune“ convinge că Traian Vasilcău este un poet cu har ce are în dotare toate calităţile care-i permit să scrie o poezie încântătoare şi de o profunzime cuceritoare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe