La
capătul drumului pe care fiecare an îl reprezintă, melodiile știute
dintotdeauna ne ajută să intrăm în spiritul sărbătorii Crăciunului, pe care ne
bucurăm să-l redescoperim de fiecare dată același și altfel. La Catedrala Sf.
Iosif din București (marți, 15 decembrie), și apoi la Cluj-Napoca (16
decembrie), Alba Iulia (17 decembrie) și Sibiu (18 decembrie), în acorduri
renascentiste menite să ne transporte în epoca lui Michelangelo și Da Vinci,
echipa de la Institutul Italian de cultură a dorit să ne ofere o felicitare
muzicală ieșită din comun. Protagoniștii serii de marți au fost membrii
grupului La Rossignol, care sub genericul „Gloria in cielo e pace in terra“ au
încântat publicul, cu vestimentație și compoziții vechi de peste 500 de ani.
Și
Institutul Balassi, respectând tradiția ultimilor ani, și-a luat la revedere de
la acest an cultural tot printr-un concert susținut seara trecută de duoul
pianistic Les Enharmoniques, Maria Indricău și Anamaria Biaciu-Popa. Cele două
soliste au ales creații semnate de Brahms, Bizet, Ceaikovski și Liszt, pentru a
ne apropia sufletește de Crăciun. Înainte de începerea programului muzical, se
putea vizita expoziția de pictură „Undefined“, realizată de artistul Kuti
Botond, ale cărui lucrări provoacă privitorul
la exerciții de imaginație și
fantezie tocmai pentru că par nefinisate. Cu un iz de impresionism și
suprarealism totodată, tablourile sale ne rețin atenția în încercarea de a
descoperi simboluri și sensuri în mesajele stratificate pe care ni le prezintă.
La
fel de provocatoare sunt și lucrările expuse la Muzeul Național de Artă
Contemporană, care s-a relansat recent, vernisând concomitent șase expoziții,
pornind de la parter până la ultimul etaj al său, deschise până la 31 ianuarie
2016. Pentru „Partea întunecată a naturii“, parteneri au fost Forumul cultural
austriac, Institutul Cervantes, Institutul Balassi, Delegația
Valonia-Bruxelles, expoziția fiind doar prima parte a unui proiect cultural mai
complex intitulat „Punctul alb și cubul negru“. Folosind modalități de
exprimare artistică dintre cele mai diferite – pictură, grafică, fotografie,
instalație, materiale video – curatorii și autorii încearcă să exploreze o temă
delicată, cum este cea a impactului pe care modul nostru de viață îl are asupra
naturii, dar și a felului în care natura poate să ducă la anihilarea
indivizilor care nu mai sunt deprinși să îi facă față. Spațiul de expunere este
dominat de instalația „Urcând muntele România“ a austriacului Adrien Tirtiaux,
inspirată de vârful Păpușa din munții Retezat, construită chiar la fața locului
din materiale găsite în depozitele muzeului. În jurul ei sunt dispuse creațiile
celorlalți artiști selectați: Igor și Ivan Buharov (Ungaria), Antanas Gerlikas
(Lituania), Minseung Jang și Jaeil Jung (Coreea de Sud), Rosell Meseguer
(Spania).
Cu
aceeași ocazie a fost prezentat la Muzeul Național de Artă Contemporană, cu
sprijinul Institutului polonez, proiectul video semnat de Anna Konik și
intitulat „În același oraș, sub același cer“. Este vorba de o expunere inedită,
care abordează un subiect de cea mai mare actualitate: migrația și viața într-o
altă țară a femeilor care din diferite motive și-au părăsit locurile de
baștină. Sunt mărturii tulburătoare, ce pot fi văzute sau citite până în
aprilie anul viitor, și pe marginea cărora din ianuarie se vor organiza și
dezbateri despre cum ne afectează acest fenomen ce nu mai ocolește nicio țară,
și despre cum este el transpus la nivel artistic.
Forumul
cultural austriac și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ ne-au
invitat la expoziția itinerantă „Getting things done“ – arhitectură din
Vorarlberg, aflată în popas la București. Dincolo de imaginația și
individualitatea fiecărui arhitect, special în această regiune a Austriei este
modul în care și-au propus și au reușit să integreze în construcții moderne,
dar și în obiecte de mobilier și nu numai, aspecte locale, în ton cu natura
înconjurătoare, precum și elemente de tradiție 
meșteșugărească ce definesc mai
bine caracteristicile proprii zonei. Faptul că acolo lucrurile sunt făcute cu
succes de mai multe decenii, ajungând să fie un model pentru specialiști, poate
fi un îndemn și pentru alții, semn că se poate păstra ceea ce este tipic fără a
avea un aer învechit.
Pentru
cei care iubesc lucrurile vechi, cărora patina timpului le-a sporit frumusețea
și valoarea, Institutul Italian a organizat pe final de an o serie de
evenimente care ni l-au readus în atenție pe Dante Alighieri și a sa „Divina
Commedia“, la 750 de ani de la nașterea bardului literaturii italiene.
„Călătorie în Divina Comedie“ s-a intitulat spectacolul în care versurile din
Infern, Purgatoriu și Paradis, în lectura actorilor Riccardo Monopoli și Franco
Palmieri, au fost prefațate de fragmente muzicale ce se ascultau și în Florența
secolului al XIII-lea, readuse la viață de Ansamblul de muzică medievală
Canavisium (Paolo Lova – lăută, Daniele Montagner – flaut). Încă de la intrarea
în sală pătrundeam în ambianța potrivită evenimentului, căci ne vedeam
înconjurați de imagini din mândrele orașe ale Toscanei, cea care l-a văzut pe
Dante născându-se, creând și trecând apoi în lumea umbrelor. Fotografiile erau
însoțite de versurile poetului, și împreună au „condimentat“ și cea de-a două
seară a evenimentului, intitulată „La cină cu Dante“, când rememorarea
vremurilor de demult a mai căpătat o dimensiune, cea gastronomică, cu rețete
tradiționale coborâte parcă direct din cartea de istorie.
Am
început cu muzică, am continuat cu arhitectură, arte plastice și literatură, și
vom încheia cu astronomie, cu stele. Mai bine zis cu „clar de stele“. Și cu
cărți. Multe, frumoase, așezate ordonat în rafturile bibliotecii Institutului
Goethe, acolo unde am redevenit copii, timp de un ceas. Tot pentru a ne lăsa
pătrunși de spiritul sărbătorii de care ne vom bucura peste o săptămână,
organizatorii ne-au invitat, aproape în joacă, la un spectacol mai altfel…
Pornind de la romanul Sternenklar, semnat de Ulrich Woelk, gazdele ne-au
oferit, împreună cu Laboratorul de teatru București, o lectură bilingvă,
dramatizată, în care actorii își interpretau rolurile chiar în mijlocul
spectatorilor. Protagonistă este Stella, o fetiță care dorind să afle de
la
tatăl ei tainele Universului, primește tot felul de explicații savante și
denumiri complicate de galaxii și planete, legi ale fizicii și matematicii.
Încetul cu încetul, tatăl ajunge să se pună în locul fiicei și încearcă
împreună să recreeze harta cerului așa cum era acum mai bine de două milenii,
pentru a identifica acea faimoasă Stea de la Răsărit, care i-a călăuzit pe
Magi, cea care a fost reprezentată artistic timp de sute de ani ca o cometă.
Până la urmă, copilul iese câștigător din dezbatere, concluzionând, cu o
surprinzătoare înțelepciune, că de Crăciun este sărbătoarea bucuriei, minunea
care se întâmplă de fiecare dată. Nu este o sărbătoare a științei.
Traversăm
o perioadă dificilă, căreia trebuie să îi facem față. Să ne continuăm existența
cu seninătate și încredere este o provocare pentru care ne sunt necesare toate
resursele noastre interioare. De aceea e bine să culegem toate aceste bucurii
mici, simple, pe care le găsim în jurul nostru în diferite forme, dar mai ales
în inocența privirii celor mici. Să le vedem pe toate prin ochii lor și să avem
sărbători binecuvântate!
