Fiecare palmă de pământ românesc îşi are
istoria şi jertfele sale pentru independenţă şi limbă; dar Bucovina este
deosebită prin eroii şi „sfinţii“ ei prezenţi în Panteonul provinciei –
Cimitirul Vechi al capitalei cultural-spirituale a Bucovinei, oraşul Cernăuţi.
Cel dintâi la care ne referim este Aron Pumnul. Întâlnirea şcolarului Mihai
Eminovici cu atmosfera Cernăuţiului şi cu profesorul Aron Pumnul sunt componentele
unui binom care a suscitat inegal interesul cititorilor şi admiratorilor operei
eminesciene, în defavoarea celui din urmă.
În 1841, boierul Balş din Dumbrăvenii
Sucevei obţine de la domnitorul Mihai Vodă Sturza decretul de căminar pentru
Gheorghe Eminovici, titlu de boier, luându-l pe lângă curtea sa. Eminovici
vorbea şi scria nemţeşte şi îşi instruia copiii în cultura germană. În 1857, căminarul
Gheorghe Eminovici solicită Postelniciei din Iaşi paşaport de trecere a
hotarului în Bucovina pentru el şi cel de-al şaptelea copil (din unsprezece),
Mihai, în vârstă de şapte ani. La semne particulare, menţiona „statul crescătoriu,
părul negru, ochii negri, nasul potrivit, faţa smolită“; este primul portret
documentar al poetului. În 1859–1860, Mihai este înscris în clasa a III-a la şcoala
primară greco-orientală din Cernăuţi (National Hauptschule) şi Ober-Gymnasium.
Având deja o cultură impresionantă pentru vârsta sa, nu arată interes deosebit
pentru disciplina şcolară, ajungând să repete anul doi, când sta în gazdă la un
francez. Din 1863, nu mai este printre elevi. În 1865–1866, îl regăsim elev
particular în clasa a cincea gimnazială din Cernăuţi, unde îl cunoaşte pe
eminentul profesor Aron Pumnul, autoritate culturală enciclopedică şi promotor
al emancipării românilor din Bucovina. Acesta ţinea în gazdă patru-cinci elevi
români, între aceştia remarcându-l pe Mihai Eminovici, căruia îi încredinţează
supravegherea bibliotecii sale cu multe cărţi româneşti, pentru românii din zonă.
Între adolescentul de 16 ani şi profesorul Pumnul s-a legat o relaţie cu totul
specială, motiv pentru care socot necesar să aflăm cine era şi de unde a apărut
acest om la Cernăuţi.
Din
„Enciclopedia Bucovinei“ editată de Emil Satco în 2004, aflăm că Aron Pumnul
s-a născut în 1818 la Cuciulata (jud. Braşov) şi a studiat rând pe rând la
Liceul romano-catolic din Odorheiu Secuiesc, la gimnaziul din Blaj, apoi la
Cluj, fiind coleg cu Avram Iancu, Al. Papiu Ilarian, Iacob Mureşianu şi alţi
viitori fruntaşi ai Revoluţiei de la 1848. În anii premergători revoluţiei,
studiază la Colegiul teologic din Viena, de unde revine la Blaj ca profesor de
filosofie. Este organizator al adunării populare de la Blaj, redactând proclamaţia.
Pentru toată activitatea sa revoluţionară, este condamnat la moarte de stăpânirea
maghiară a Transilvaniei, dar reuşeşte să se refugieze peste munţi, la Bucureşti
şi apoi la Iaşi, după care se opreşte la Cernăuţi, unde este primit ca un adevărat
erou al neamului românesc. Fraţii Hurmuzachi îl angajează de îndată la revista
„Bucovina“, iar din 1849 până în 1866 funcţionează ca profesor de limbă şi
literatură română la Liceul german din Cernăuţi, unde avea să-l remarce pe
elevul Mihai Eminovici. Cărturar patriot, pe linia ideilor latineşti din epocă,
adept al scrierii cu litere latine, Aron Pumnul milita pe toate căile pentru
ridicarea neamului românesc prin cultură. Social-politic, a influenţat hotărâtor
mişcarea de emancipare a românilor din Bucovina. Întemeiază prima bibliotecă cu
cărţi româneşti, adăpostită în locuinţa sa, astăzi în paragină şi contestată de
unii ca fiind casa profesorului. Este autorul mai multor scrieri în limba română
şi germană, printre care „Lepturariile“, adevărate enciclopedii de literatură
română, pe care Eminescu le studia cu interes, şi „Convorbire între un tată şi
fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti“. Aron Pumnul a stimulat
trimiterea la şcoli a elevilor români; era un model în toate pentru elevii săi,
iar moartea sa, în ianuarie 1866, l-a întristat profund pe şcolarul Eminovici,
care a plâns şi deplâns trecerea în nefiinţă a protectorului său spiritual în
poezia „La mormântul lui Aron Pumnul“, publicată în broşura „Lăcrămioarele învăţăceilor
gimnaziaşti din Cernăuţi“ şi semnată Mihail Eminovici.
După acest eveniment trist, a venit un altul
mai reconfortant: revista „Familia“, condusă de Iosif Vulcan la Oradea, i-a
publicat în februarie-martie poeziile „De-aş avea“, „Din străinătate“, „La
Bucovina“, „Speranţa“ şi „Misterele nopţii“, sub semnătura Mihai Eminescu,
motiv pentru care Iosif Vulcan poate fi considerat naşul literar al poetului.
Redacţia revistei transmitea şi următoarea notă: „Cu bucurie deschidem foile
coloanei noastre acestui june de numai 16 ani, care cu primele sale încercări
poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut“. După moartea profesorului Aron
Pumnul, interesul pentru şcoală este luat de un „dor de ducă“: se alătură
trupei de teatru a lui Fani Tardini, apoi îl găsim sufleor în trupa lui Iorgu
Caragiale şi în aceea a lui Millo Pascali, care-l recomandă în 1868 pentru a fi
acceptat ca sufleor la Teatrul Naţional pentru şase luni: „un străin, român din
Moldova, foarte cult, foarte studios, cu cunoştinţe minunate de literatură
germană şi română... sărac şi pe drumuri“. În acel an, 1868, a colindat multe
localităţi europene şi transilvănene, poposind şi la Praga în atelierul
pictorului fotograf J. Tomas, de la care avem prima fotografie. Urmează studenţia
la Viena (1869–1872) şi apoi la Berlin (1872–1874).
Cu prilejul unei vizite scriitoriceşti din
aprilie la Cernăuţi, am fost conduşi în Cimitirul Vechi al oraşului, unde aveam
să întâlnim nume mari din Panteonul Bucovinei, ale celor care au zidit gloria
istoriei şi a culturii noastre după raptul provinciei de Curtea de la Viena în
1774–1775. Principala noastră ţintă era cripta profesorului Aron Pumnul, dar am
poposit şi lângă cele ale familiilor Onciul, Sbiera, Hurmuzachi, Stefanelli,
Bendescu. Unele morminte sunt în paragină, iar în altele numele româneşti sunt
acoperite de plăci de beton cu nume ucrainene. Cripta lui Aron Pumnul este bine
păstrată şi – ni s-a spus – mereu cu flori. Alături, o capelă recondiţionată
admirabil şi cu inscripţii în română şi ucraineană. Studenţi români de la
Universitatea „Yuri Fedkovici“, fostă Universitate Francisco-Josefină şi apoi,
pe rând, „Carol I“ şi „Carol al II-lea“, îngrijesc din patriotism aceste
morminte sfinte. Se cuvine să ştim aceste adevăruri româneşti.
După cum se cuvine să răspândim apelul
Societăţii pentru Cultură şi Literatură Română în Bucovina, transmis autorităţilor
sucevene, pentru colectarea de fonduri necesare restaurării Casei „Aron Pumnul“
din Cernăuţi. Se intenţionează de 15 ani înfiinţarea muzeului memorial „Mihai
Eminescu“, proiect care pare acum irealizabil. Casa profesorului Aron Pumnul
necesită reparaţii capitale, mobilier şi expunerea unor materiale documentare.
Sprijinirea acestui proiect este un gest de mare demnitate şi românism.