Newsflash
Cultură

Mitul naţional şi artele plastice

de Madeleine KARACAŞIAN - ian. 30 2013
Mitul naţional şi artele plastice
   În doar al doilea an de când Academia Română a iniţiat sărbătorirea Zilei culturii naţionale la 15 ianuarie, odată cu aniversarea naşterii marelui poet român Mihai Eminescu, cea mai importantă manifestare dedicată acestui eveniment a avut loc la Muzeul Naţional de Artă al României. Evenimentul a fost onorat de Daniel Barbu, ministrul culturii, la invitaţia căruia au răspuns acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, alături de numeroşi oficiali, diplomaţi, oameni de cultură şi reprezentanţi ai presei. Cu acest prilej, Roxana Theodorescu, director general al MNAR, în calitatea sa de gazdă, i-a condus pe oaspeţi prin două expoziţii deosebit de valoroase, deschise în sălile de la parterul Galeriei Naţionale: „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului“ (prezentată deja în primul număr de anul acesta al „Vieţii medicale“) şi „Mitul Naţional. Contribuţia artelor la definirea identităţii româneşti 1830–1930“.
   Aş dori să menţionez că alcătuirea acestei a doua expoziţii a avut ca suport teoretic două lucrări ale istoricului Lucian Boia – „Istorie şi mit în conştiinţa naţională“ şi „Pentru o istorie a imaginarului“ –, prin care autorul defineşte mitul ca pe o construcţie imaginară, punând accentul pe procesul de mitificare pe care-l suferă anumite evenimente din istoria noastră, precum şi o serie de personalităţi. Cu alte cuvinte, că imaginarul se grefează pe adevăr şi că nu ar exista o contradicţie între cele două noţiuni.
   Expoziţia este alcătuită cronologic, distingându-se mai multe momente: Revoluţia de la 1848, Unirea Principatelor din 1859, instalarea lui Carol I ca domnitor, Războiul de Inde­pendenţă din 1877–1878, procla­marea Regatului României în 1881 şi Marea Unire din 1918. Cele 250 de lucrări de pictură, grafică, sculptură şi artă decorativă din această expoziţie provin din patrimoniul MNAR şi din cel al altor importante muzee bucureştene, dar şi din Braşov, Iaşi, Bacău etc. Aceste lucrări sunt semnate de cei mai renumiţi reprezentanţi ai artei româneşti moderne. I-aş cita doar pe Barbu Iscovescu, Constantin Daniel Rosenthal, Carol Popp de Szathmári, Gheorghe Tattarescu, Th. Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Oscar Han, Camil Ressu, Dimitrie Paciurea, dar şi mulţi alţii. Se poate spune că toţi aceştia, fiecare în felul său, au contribuit la definirea identităţii naţionale, în momente încărcate de evenimente istorice definitorii pentru formarea statului român.
   Rolul militant al artei româneşti din epocă apare evident în crearea unor portrete-efigii ale revoluţionarilor de la 1848, unor alegorii ce întruchipează idealurile unirii şi independenţei, dar şi peisaje care ilustrează pitorescul ţării, universul rural, chiar imaginea idealizată a ţăranului nostru. Aşadar, dincolo de succesiunea cronologică a celor mai importante momente istorice, actuala expoziţie, printr-un amplu tur de orizont, reuşeşte să ilustreze evoluţia tematică şi stilistică a artei româneşti moderne, ocupându-şi locul binemeritat în istoria artei europene.
   Cei ce au păşit pragul acestei expoziţii, înainte sau după Ziua Unirii, pot să descopere un patriotism binevenit şi să înţeleagă importanţa solidarităţii în jurul acestei noţiuni, atât de bine ilustrată pe simezele muzeului.
   După o scurtă alocuţiune a ministrului Daniel Barbu, care a accentuat contribuţia celor două expoziţii de la MNAR la punerea în evidenţă a contribuţiei artei plastice româneşti la îmbogăţirea patrimoniului naţional cultural, acad. Ionel Haiduc a subliniat că Ziua culturii naţionale este un bun prilej de a privi în urmă şi de a ne aminti contribuţiile trecute ale unui mare număr de intelectuali ai ţării la cultura naţională şi universală, de a evalua prezentul şi a ne gândi, mai ales, la viitorul culturii române. Totodată, dsa a subliniat că o datorie importantă sunt conservarea şi promovarea culturii naţionale. În încheierea programului, valorosul violonist Alexandru Tomescu a susţinut un scurt recital, primit cu vii aplauze de către toţi cei prezenţi la această sărbătoare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe