Newsflash
Cultură

Mobilele prind viaţă

de Candid STOICA - nov. 6 2014
Mobilele prind viaţă
A venit toamna, teatrele şi-au redeschis porţile. S-au aprins din nou luminile rampelor, actorii fiind pregătiţi să evolueze într-o nouă stagiune teatrală, cu un repertoriu stabilit de directorii-manageri, înţepeniţi de ani buni în posturile lor. A fost o minimă şi timidă încercare de a-l înlocui pe nebunaticul director al Teatrului Mic, dar încercarea a eşuat: „Floooriiin Căăăălineeeescu“ va fi în continuare la cârma Teatrului Mic, asemenea Ipistatului din „D’ale carnav­alului“, care orga­niza o tombolă de câte ori voia şi câştiga tabachera spre mirarea chiar a sa. „Iar eu, domnule, închipuieşte-ţi ce noroc“. „A murit francul“, e posibil să fi exclamat directorul adjunct.
Eugen Ionescu, creatorul aşa-numitului „teatru al absur­dului“, privit la început cu mefienţă, ulterior însă bucurându-se de un imens succes pe tot mapamondul, a revenit de curând în forţă pe scenele româneşti, după ce ani de zile, din cauza declaraţiilor tranşant negative despre regimul comunistoid al lui Nicolae Ceauşescu, fusese pur şi simplu, interzis. Unele din piesele sale, ca „Rinocerii“, „Ucigaş fără simbrie“ sau „Regele moare“, semnate de regizori prestigioşi ca Lucian Giurchescu sau Mony Ghelerter, au prilejuit excelente spectacole pe scenele teatrelor româneşti, mult peste valoarea celor din străinătate.
Cariera literară a lui Eugen Ionescu a culminat cu adoptarea de către francezi (care l-au denumit Ionesco), alegerea la Academia Franceză şi urcarea pe scena de la Comedia Franceză a capodoperei sale „Setea şi Foamea“ (text neatins încă de teatrele din România). După evenimentele din decembrie ’89 firul întrerupt a fost reluat, însă cu o serie de piese mai inofensive („Lecţia“, „Harababura“).
„Noul locatar“, premiera Teatrului Nottara, este un spectacol bine lucrat, cu multă migală, seriozitate, chiar cu măiestrie de unul dintre cei mai serioşi regizori de astăzi: Tompa Gabor, autorul unui percutant spectacol cu „Hamlet“ la Teatrul Naţional din Craiova, în urmă cu aproape 18 ani. Încă dăinuie în amintirea multor oameni de teatru acest spectacol, mai ales prin transmiterea lui la televizor, cu ocazia împlinirii a 450 de ani de la  naşterea lui William Shakespeare, pentru care regizorul a fost răsplătit la vremea respectivă cu premiul UNITER pentru regie.
Piesa are un subiect simplu, chiar simplist. Un locatar, sau mai pe româneşte, un chiriaş (fără nume) se mută într-un apartament gol şi începe să-şi comande mobilierul. Mobilele sosesc pe parcursul piesei, aduse de doi hamali, în ritm susţinut, până când, la final, asfixiază spaţiul existent al apartamen­tului (de fapt, o simplă cameră). Ritmul sosirii şi aducerii mobilelor – de la mese, măsuţe, gheridoane, scaune, fotolii, taburete, lăzi, cufere, canapele şi sal­tele la bufete mai mici şi mai mari, chiar şi a unei con­sole –, de cei doi hamali (Gabriel Răuţă şi Ion Grosu), pe muzică celebră din opere, dau şi ritmul spec­taco­lului, bine dozat, cu precizie de ceasornicar, trezind când uimire, când stupoare, uneori chiar veselie.
În final, mobilele prind viaţă, pătrunzând în apartament prin tot felul de deschizături şi orificii, chiar singure. În acest timp, noul locatar scoate dintr-o ladă o frânghie ca un laş de spânzurătoare, stârnind ilaritate, punându-ne, evident, în faţa unei parabole simple, dar bine ticluite: acumularea iraţională de obiecte (simbolizate de mobilă) ajunge să sufoce omenescul, sub presiunea lor, omul devenind un mecanism care pierde contactul cu spiritualitatea.
Spectacolul regizat de Tompa Gabor ne prezintă mai multe surprize. Una dintre ele ar fi că pe miste­riosul şi tăcutul nou locatar îl interpretează, consti­tuind o premieră în teatrul românesc, actorul belgian Francisco Alfonsin. El reuşeşte, în ciuda textului minim pe care îl are, rostit în diverse limbi, chiar şi în română, să contureze cu mijloace simple o faţă imobilă, un personaj ciudat, extrem de misterios care dă ordine scurte şi precise celor care-i aduc mobila, direcţionându-i ca un adevărat căpitan de vas.
Altă surpriză o produce actriţa Ada Navrot, în rolul unei excesiv de vorbăreţe portărese, personaj clasic în dramaturgia Ionesciană. Ea susţine şi întreţine, cu aplomb, ca un adevărat arlechin, mai toată prima parte a piesei, constituindu-se într-un adevărat tur de forţă. Rar am putut vedea pe scenă atâta inventivitate, atâta poftă (de vorbă şi de bârfă), atâta harţag ca în interpretarea Adei Navrot. Ar merita cu siguranţă un premiu.
După excelentele decoruri concepute pe mai toate scenele teatrelor din capitală şi din provincie, decorul straniu al camerei „noului locatar“ conceput de scenograful Helmut Sturmer nu mai produce nicio surpriză. De asemenea, nu se poate trece cu vederea truculenţa costumelor concepute de Corina Grămoşteanu.  
În final pot spune că am asistat la un spectacol de mare calitate artistică, în care toţi participanţi şi-au adus contribuţia creatoare, atestând un licăr de speranţe pentru noua orientare posibilă a Teatrului Nottara.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe