În apropierea sărbătorilor pascale a devenit tradiție ca Parcul
Titan din București să găzduiască diverse manifestări adresate copiilor sau
celor mari. De această dată, locuitorii sectorului 3 și nu numai au ascultat
muzică sacră interconfesională ortodoxă, catolică și protestantă, interpretată
de ansambluri binecunoscute. Evenimentul a debutat cu un grup de piese interpretate
de corala bărbătească „Armonia“, condusă de arhidiaconul Iulian Dumitru. Multe
dintre lucrări au fost asemănătoare ca sonoritate, cu armonii uneori ciudate,
cu soliști în parte chiar buni, redate cu o intensitate uniformă, subliniată și
de amplificarea cu prea mulți decibeli. S-au succedat pagini destinate
slujbelor din biserică, scrise de compozitori de ieri și de azi: Ion Runcu,
Dragoș Alexandrescu și Marius Hristescu.
Cea de-a doua secțiune a
programului a propus momente instrumentale de Bach și Dubois, abordate de
organistul Ovidiu Leonaș și violoncelistul Mircea Marian cu destulă precauție.
Orchestra Symphactory, cu Tiberiu Soare la pupitru, a ales un fragment din
„Oratoriul de Paști“ de Bach, însoțind apoi soliste precum excelenta
mezzosoprană Maria Jinga, într-o arie din „Johannes Passion“ de Bach, sau
soprana Rodica Vică, într-o arie de Händel. Alături de corul „Accoustic“,
dirijat de Daniel Jinga, a „atacat“ celebrul „Alleluia“ din oratoriul „Messiah“
de Händel. În acest mod s-a făcut trecerea către partea a treia a serii, în
care s-a prezentat „Stabat Mater“ de Rossini, amplă creație de o frumusețe
aparte, ansamblurile străduindu-se să rezolve partitura cât mai aproape de
nivelul interpretativ așteptat. Corul a reușit în bună măsură, în timp ce
cvartetul vocal a fost extrem de eterogen, fiecare solist cântând conform
pregătirii și înțelegerii personale a sensurilor cuprinse în text. Mai toți au
apelat la intensități mult subliniate, apropiate de maniera „de operă“ –
soprana Rodica Vică a „acoperit“ excesiv sunetul, mezzosoprana Maria Jinga a
fost (cam) singura apropiată de stilul și expresia adecvată, tenorul Adrian
Dumitru a etalat din nou un glas generos, cu date naturale de invidiat, iar
bas-baritonul Călin Cozma a parcurs onest dar destul de șters intervențiile
solistice și cele de ansamblu. În astfel de condiții, celebra lucrare s-a
derulat cumva „diluat“, lipsită de densitatea și de încărcătura
spiritual-emoțională atât de pregnantă în paginile scrise de Rossini, susținută
însă prin numeroase proiecții care au surprins picturi sau sculpturi vestite,
inspirate de patimile și răstignirea lui Iisus.
Poate pentru că
programul a durat mult sau pentru că publicul aștepta altceva, spectatorii veniți din zonă nefiind obișnuiți
să asculte timp de aproape trei ore secvențe liturgice, piese instrumentale din
repertoriul baroc sau un opus din marea muzică vocal-simfonică, am constatat cu
tristețe că scaunele se goleau rând pe rând. Așa că la final au rămas puțini
melomani, care au aplaudat și demersul interpretativ, și inițiativa
organizatorilor – „Casa artelor“ și Alice Barb, cea care a conceput și a
regizat această seară muzicală ce s-a dorit extraordinară, sub semnul sacral al
sărbătorii de Paște, cu un program prezentat de Eveline Păuna. A fost ediția a
treia a unei manifestări care în anii trecuți s-a bucurat de o mare afluență de
public, fie că a fost vorba despre un concert din opere, fie de „Carmina
Burana“ și alte pagini îndrăgite și accesibile unor ascultători poate
neavizați, dar dornici să se (re)întâlnească într-un spațiu relaxat, cu
„muzici“ familiare. A fost o inițiativă deosebit de frumoasă, demnă de
apreciat, care cu siguranță va fi continuată și în primăvara următoare, pentru
că merită.
