Suzana BANTAŞ
vineri, 22 iulie 2011
Printre temele literaturii ce se publică în ultima vreme se află mai ales cele „induse“ de neliniştea determinată de sentimentul desprinderii bruşte, vizibile, de rutina vieţii de până acum. Omul, obişnuit să fie înfăşurat, ca într-un voal protector, de obiceiurile tradiţionale, se găseşte aruncat, zdruncinat în lumea actuală a civilizaţiei tehnice, ce-l obligă să aleagă activ între amintirea trecutului (puţin romanţat) şi efortul de a supravieţui într-o lume interactivă imensă, grăbită – globalizată. Dumitru Gălăţan-Jieţ – medic în Valea Jiului, născut şi educat în satul Jieţ – simte nevoia să ne aducă în atenţie descifrarea fenomenelor petrecute în realitatea de până acum a societăţii noastre, scriind numeroase cărţi dedicate transformărilor actuale ale satului natal. (...)
Printre temele literaturii ce se publică în
ultima vreme se află mai ales cele „induse“ de neliniştea determinată de
sentimentul desprinderii bruşte, vizibile, de rutina vieţii de până
acum. Omul, obişnuit să fie înfăşurat, ca într-un voal protector, de obiceiurile tradiţionale, se găseşte aruncat, zdruncinat în lumea actuală a civilizaţiei tehnice, ce-l obligă să aleagă activ între amintirea trecutului (puţin romanţat) şi efortul de a supravieţui într-o lume interactivă imensă, grăbită – globalizată. Dumitru Gălăţan-Jieţ – medic în Valea Jiului, născut şi educat în satul Jieţ – simte nevoia să ne aducă în atenţie descifrarea fenomenelor petrecute în realitatea de până acum a societăţii noastre, scriind numeroase cărţi dedicate transformărilor actuale ale satului natal. Cititorul este captivat atât de talentul literar (ce reuşeşte să-l facă părtaş la poveştile copilăriei), cât şi de preocuparea ştiinţifică, imanentă unui medic cercetător la descrierea realităţii. Aceasta este privită ca o cumpănă între regretul pierderii trecutului şi curiozitatea anticipaţiei secolului XXI; între inevitabila distrugere şi puterea de a conserva un patrimoniu strămoşesc, dar fără a rămâne în afara lumii actuale.
Cartea recentă a lui Dumitru Gălăţan-Jieţ, SATUL MEU DE ALTĂDATĂ (Târgu Jiu, Ed. Măiastra 2011), reia ideea de a discuta despre situaţia ţăranilor munteni din trecutul istoric al românilor. Se aminteşte de specificul mândru local, cu petrecere a timpului, ca o mângâiere, pentru cei ce păstrează amprenta orgoliului regional şi mai ales încearcă să constituie un reper educativ, sentimental, pentru tineretul citadin ce nu cunoaşte trecutul, obârşia multor comportamente obişnuite la noi.
Sub o formă agreabilă, autorul face un studiu analitic detaliat al fenomenelor economiei casnice, al culturii, al vocabularului sau al magiei precreştine ce persistă încă la ţăranii de la munte. Autorul observă cum s-a modificat satul azi, prin pătrunderea „civilizaţiei“ chiar în cele mai neaccesibile lăcaşuri din Carpaţi.
Este semnalată existenţa unei regiuni istorice cu o populaţie deosebită din munţii Carpaţi sudici, zona Parâng, Retezat, Valea Jiului şi Jieţului, cunoscută sub denumirea de Ţara Momârlanilor (ar fi bine să fie explicată aici originea lingvistică a cuvântului momârlan, deoarece tradiţiile de dialect şi de purtatul costumelor sunt aceleaşi atât în Mărginimea Sibiului, cât şi în nordul Olteniei: circulaţia păstorilor peste Parâng fiind permanentă, s-a produs o asimilare). (...)
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.
