
Dr. Eugenia GROSU-POPESCU
vineri, 7 septembrie 2012
Ştiaţi? Oamenii sunt de două feluri. Nu-i
vorba de „felul unu şi felul doi“, cum ne împarte umoristul Mihai Stănescu; de
data asta, un distins şi pasionat grăitor TV ne spune că oamenii se împart în:
oameni care au operă şi oameni care n-au operă. X n-are operă. (X nu e în
studio – deci se poate vorbi „elegant“ despre X.) Doamne, ţara în care trăim e
plină de erori şi defecte, iar ştersul personaj fără operă îşi permite să aibă
opinii. Poate vrea să devină şef. Da, da, pare băţos, deşi n-a scris articole,
n-a publicat cărţi, n-are operă… E un nimic, ce mai?!
La savanta desfiinţare, cineva îndrăzneşte o
replică şoptită, pentru că omul n-a luat-o nici el din opera proprie, ci din
opera altuia: „Pictorul priceput trebuie să picteze două lucruri principale,
adică omul şi ce arată mintea sa“, considera „Leonardo da Vinci, în Tratatul
despre pictură, 176. Codex Vaticano Urbinate 1270, în traducerea lui V. G.
Paleolog, din anul 1947“.
…Toate bune şi estetice, numai că, pentru
impetuosul grăitor, „omul şi mintea lui“ nu contează, nici dacă el însuşi ar
înclina urechea spre academicul citat; contează opera şi numai opera: cine are
opinii sau se vrea mare trebuie să-şi tipărească mintea, s-o multiplice, altfel
e un nimic.
Pe acest canal TV urmează, probabil, să
sosească vreun Balzac autohton, pe care să-l recunoască distinsul şi impetuosul
ca fiind demn de un dialog cu domnia sa. Sau poate tocmai şi-a „pictat“ singur
chipul şi mintea, după cum zicea Leonardo.
O, dar pe un cu totul alt canal TV tocmai am
găsit doi vorbitori – ambii cu operă. Vorbesc, bineînţeles, despre o carte. Nu
despre orice carte şi nici despre carte în general, ci despre volumul intitulat
„Otrava de aur“, lansat în mai 2012 şi scris de Andrei Tinu în parteneriat cu o
echipă de alte cinci persoane, prefaţată de Alexandru T. Bogdan, membru
corespondent al Academiei Române.
Pe lângă ţinta oarecum terestră a lucrării,
promovarea unei afaceri din domeniul creşterii viperelor pentru veninul lor,
care s-a dovedit a fi foarte bun în cosmetică şi medicină (eventual chiar şi la
noi în ţară), ţelul scrierii pare a fi mai cu seamă dobândirea de capital
cultural. Andrei Tinu relatează în carte episodul – altfel destul de mediatizat
la vremea lui – al expunerii sale imprudente la muşcătura viperei din terariul
firmei pe care o conduce. Întâmplare criticată de unii, răi, care, după acest
unic incident, se grăbesc să pună sub semnul întrebării aptitudinile victimei
în ceea ce priveşte managementul riscului. Colţii viperei, între noi fie vorba,
nici n-ar putea să reprezinte pentru un om de afaceri singurul risc. Autorul ştie
perfect, dar ştie teoretic, cum se abordează o viperă; practica dovedeşte însă
că vipera îl poate muşca mortal. De văzut cum rămâne cu capitalul cultural al
muşcatului. Momentan, capitalizarea lui simbolică pare bună, de vreme ce în
ring (adică în studio) se află însuşi brokerul cultural Ion Cristoiu.
Andrei
Tinu divulgă şi câteva neajunsuri din funcţionarea sistemului nostru sanitar.
Nu toţi medicii ştiu cum se administrează serul antiviperin, unul dintre ei
informându-se abia atunci, pe Google,
sub nasul pacientului adus de SMURD. Pacientul, în schimb, ştie că nu numai
serul, ci şi veninul se poate propaga „în sistemul intravenos“. Că e periculos
să injectezi prea puţin sau prea mult ser. La un moment dat, îi face şi un pic
de publicitate doctorului Lascăr (oare mai era nevoie?!), care l-a operat pe distinsul
înveninat. N-a ajuns însă la autor ştirea – venită din Asia, îndoielnică, de
altfel – că şi alcoolul poate neutraliza, într-o oarecare măsură, veninurile.
În rest, „Otrava de aur“ este o lucrare cu
250 de pagini şi 300 de referinţe bibliografice.
Per total, capitalul simbolic obţinut de
Andrei Tinu de pe urma muşcăturii viperei pare substanţial. Se va strădui,
credem, să-l investească mai prudent ca alţii. Balzac, de pildă, păstrând
proporţiile, urmărit de fisc şi creditori, n-a deţinut, în afara capitalului
simbolic, mai nimic. Ceea ce nu i se poate întâmpla, fireşte, lui Tinu.