Nu au vârstă. Măsoară trecerea timpului prin
anotimpuri pe care le aştern cuminţi pe pânză, transformate în poveşti
colorate. Le pun mai apoi în cadre şi le scot în societate cu sfiiciune şi
mândrie, aşa cum altădată erau scoase la primul lor bal fetele în floare, neapărat
vegheate de ochiul vigilent al părinţilor care evaluau ca un seismograf de mare
fineţe efectul produs de odraslele lor asupra connaisseur-ilor.
Nu au sictirul-spleen-plictis al celor care cred că viaţa le rămâne mereu datoare
cu niscaiva mărunţiş de fericire, harpagonic strâns din cenuşiul zilelor la
fel. Ei oferă şi-şi oferă bucurie (numiţi-o şi fericire dacă vreţi!) prin
migala de robi fericiţi cu care creează artă.
Lucrările lor se întâlnesc în saloane de
lumină, purtătoare de nume de anotimpuri, de locuri de sub cerul care ne ştie:
saloane de primăvară, de vară, de toamnă şi de Decembre. Uneori, sunt un elogiu
adus apei, „copacilor curgători în care luna îşi află cuibar rotit“ sau veşniciei,
cea „născută la sat“, cum spunea un alt frumos înţelept din lumea cuvântului.
Sau sărbătorilor de Crăciun, cu tot cortegiul lor de datini preschimbate-n
cânt, joc, culoare, bucurie şi credinţă în nemoartea frumuseţii poveştilor
pentru omul-om.
Au nume recunoscut între creatorii de artă
care numai asta fac şi au făcut de când se ştiu. Unii dintre ei, după ce au
onorat nobila profesiune de veghetori şi restauratori ai „templului“ cu nume de
om, lutul acela însufleţit alcătuit după chipul şi asemănarea Lui, ajunşi la
vârsta înţelepciunii şi-au spus că le-au mai rămas încă multe de făcut şi au
deprins a crea ei înşişi răsfrângeri ale chipului de om (şi acesta prins în
rotirea „anotimpurilor“), imagini ale lumii înconjurătoare, cu umbre şi lumini
alcătuind forme, peisaje, naturi statice, flori sau, mai simplu, frumuseţe.
Alţii, aflaţi la început de drum, abia ieşiţi
din cetatea de studii de medicină, s-au gândit că timp ar fi şi pentru alte
studii – de artă. A nu se crede o clipă că-şi neglijează profesia-regină (chiar
dacă aceasta este căzută rău în dizgraţia celor care se cred nemuritori doar
pentru că s-au trezit printre zeii făcători de legi şi desfăcători de şampanii
întru victorii în alegeri).
Prin urmare, medici ajunşi în toamnă/iarnă
sau prinşi în miezul fierbinte al pâinii câştigate cu sudoarea minţii
truditoare şi-au găsit, în marea familie a creatorilor de frumos – Cenaclul de Arte plastice al medicilor „Ion
Ţuculescu“ – loc privilegiat de chiar dorul lor de viaţă întru frumuseţe.
Iată-ne la finele unui an rodnic. Privind
înapoi cu mândrie, veştejind mânia celor cu mintea slută,
medicii-pictori-sculptori-muzicieni-scriitori din România trag linie şi adună:
patru saloane de artă (la OSIM, la Cercul Militar Naţional sau la Colegiul
Medicilor, ultimul rămânând deschis până dincolo de vama acestui an), cinci
expoziţii personale, două de grup, lansări de carte la deja celebrul târg
„Gaudeamus“, concerte.
Fericiţi cei bogaţi
cu duhul căci... a noastră este împărăţia de frumuseţe pe care ei ne-o oferă în
dar spre a ne lumina cetina bradului din cea mai frumoasă poveste pentru oameni
cu suflet de copil care refuză să îmbătrânească fără a fi fost vreodată adulţi
într-o lume în care „Un enfant c’est le
dernier poète / du monde qui s’entête / à vouloir devenir grand“ (Brel dixit).
Nu, n-am să-l numesc pe niciunul, pentru că
fiecare-n parte este partea fără de care
întregul n-ar fi întreg. Fie-ne îngăduit doar să le urăm viaţă lungă întru
lumină, printre atâtea umbre care se cred vii în splendida lor inutilitate, ba
chiar stele fixe pe un pământ fără cer.
Avem nevoie de frumoşii înţelepţi ai
nebuniei de a crea frumuseţe, de ei, de membrii Cenaclului „Ion Ţuculescu“, fără
de care am contabiliza poate în zestrea noastră de vise doar nişte zile de coşmar.
Ca acelea prin care trece sistemul de sănătate publică din România, cu medici
scandând „urări“ – colinde moderne cu iz de grevă – pe sub ferestre oarbe, semn
că boierii nu-s acasă, de n-or fi cumva duşi cu pluta ori rătăciţi cu minţile
prin hăţişuri aducătoare de arginţi într-un fără de sfârşit „Dă Domnul
Doamne!“.
Avem atâta nevoie de puritate şi voi, frumoşi
înţelepţi, chiar asta ne oferiţi. Vă mulţumim şi vă rugăm să lăsaţi luminile
aprinse când vă vor veni colindătorii-n prag. În cântul lor sunt şi urările
noastre de bine şi de sănătate, de împlinire a tuturor dorinţelor pe care viaţa
n-a ştiut sau nu s-a priceput să vi le transforme încă în realitate. La mulţi
ani!
