Printr-o întâmplare
fericită am ajuns în aşa-zisul „exerciţiu al funcţiunii“ la sala de teatru a
UNATC „I. L. Caragiale“. Nu cunoşteam nici piesa, nici interpreţii. Văzusem
doar câteva spectacole cu piesele lui Alan Ayckbourn (mult jucatele „Plural
englezesc“ şi „Cum iubeşte cealaltă jumătate“, cu care dramaturgul englez a
invadat teatrele din România, comedii agreabile, fără a atinge profunzimi). Ştiam
doar că interpreţii sunt studenţi, viitori actori.
În ciuda aparenţelor şi
eu am fost student şi întotdeauna sunt cuprins de o năvalnică emoţie în faţa
unor manifestări ale studenţilor amintindu-mi de unul din primele spectacole de
succes ale Institutului de teatru din, oho, anul 1961, cu piesa dramaturgului
argentinian Augustin Cuzzani, „Centrul înaintaş a murit în zori“, realizat de
studentul Raul Seranno cu promoţia mea, în care am evoluat şi eu alături de Gh.
Dinică, Şt. Tapalagă, Violeta Andrei, Eugen Racoţi, Alex Lazăr şi mulţi alţii.
O masă lungă, câteva
scaune şi un mic covoraş mobilează spaţiul destul de auster, din platoul „Ion
Sava“, care delimitează scena de restul sălii, unde vor evolua deocamdată nişte
necunoscuţi pentru mine. Intriga piesei ascunsă sub multe replici de început,
ce se vor misterioase, se dezvăluie până la urmă… Este destul de simplă: trei
cupluri, aflate sub fascinaţia unui personaj provocator – Norman –, se
întâlnesc ocazional şi discută, când calm, când mai încrâncenat, uneori renunţând
la bunele maniere, îşi pun chiar poalele în cap, despre faptul, că unul dintre
ei, Norman adică (un mic Don Juan în găoace), căsătorit cu Ruth, a vrut să-i
ofere prietenei lor Annie (care e într-o relaţie de dragoste platonică cu Tom)
o mică vacanţă... clandestină, ofertă dezavuată de mai toţi ceilalţi membri ai
grupului.
Din plecare mă gândesc
că piesa aleasă e un bun studiu pentru tinerii studenţi care au de interpretat
personaje apropiate vârstei lor, scutindu-ne de situaţiile destul de jenante
când un adolescent se chinuie să interpreteze un bătrân împovărat de ani.
Într-adevăr, viitorii actori se mişcă şi vorbesc volubil, nu se ciocnesc între
ei, decât foarte rar, evitând stângăciile inerente, uneori ca adevăraţi
profesionişti, dezvăluind caracterizări exacte şi la obiect ale personajelor.
Silvana Mihail e o
autentică ingenuă aflată la început de drum al vieţii, dovedind pe parcursul
piesei reale şi sincere calităţi dramatice. Irina Ştefan, interpreta soţiei lui
Norman (Ruth), impresionează prin răceala şi detaşarea pe care o are faţă de…
partenerul ei de viaţă, dar şi prin izbucnirile vulcanice din partea a doua a
piesei, dovedind tocmai contrariul. Cristina Constantinescu, în ciuda staturii
mărunţele, aparent firave, în rolul lui Sarah arată o puternică persuasiune faţă
de soţul său, şi mai ales dezvoltă o abilitate de comportament în relaţiile cu
ceilalţi, nedându-se în lături chiar de la avansurile nebunaticului Norman. Cu
o statură de invidiat, cu un glas bine pozat, parcă ideal pentru rolurile
generoase de june prim, Laurenţiu Drăgan se strecoară cu abilitate prin
păienjenişul relaţiilor cu ceilalţi, iar Vlad Bălan, în rolul lui Tom, cel mai
tânăr, dar şi cel mai naiv membru al grupului, se descurcă şi el dacă nu cu
abilitate, în ultimă instanţă cu... pumnul, prin situaţiile deloc avantajoase
pe care i le rezervă piesa, rămânând simpatic până în final.
Partea leului însă îi
revine lui Cristian Jicman (Norman) care se mişcă cu multă dezinvoltură,
dovedind reale însuşiri de atracţie. El este pe rând paradoxal în idei,
revoltat împotriva unor cutume de comportament, tandru şi înţelegător cu
femeile şi, mai ales, în permanentă evoluţie şi turbulenţă sexuală, poziţie în
care excelează.
Sunt de remarcat
seriozitatea şi precizia şi, mai ales, delicateţea cu care se mănâncă salata la
cele două mese la care asistăm, scene de antologie în decursul reprezentaţiei.
Spectacolul a fost coordonat de profesorul Alexandru Jitea. Coordonator de an,
conf. univ. dr. Doru Ana. Felicitări lor, iar viitorilor actori, succes! Dacă
vor fi serioşi şi, mai ales, dacă vor avea noroc, sunt sigur că îi vom întâlni
pe scenele teatrelor în roluri pe măsura talentului lor.
