Banii te îndeamnă spre cele mai greşite combinaţii.
Atunci când numele de afiş te îndeamnă în sala de cinema, e clar că
marketingul funcţionează de minune. Atunci când ieşi stupefiat de la film, e
clar că problema nu mai e la tine, ci la modul în care toate acele nume sonore
au acceptat o astfel de propunere… indecentă. Michael Fassbender, Javier
Bardem, Penelope Cruz, Cameron Diaz, Brad Pitt interpretează cele mai promiţătoare
personaje sub regia lui Ridley Scott. Avocatul reprezintă debutul lui Cormac
McCarthy ca scenarist (câştigătorul premiului Pulitzer, autorul cărţilor „Nu
există ţară pentru bătrâni“ şi
„Drumul“), dar, cu toate acestea, punctajul tot nu reuşeşte să se ridice la
nivelul maxim. „Un film despre oameni care se implică în ceva de care ar trebui
să se ferească“, declară celebrul scriitor. Dar de la un text încărcat cu umor
negru până la un film bine făcut pare a fi cale lungă. Din păcate, totul pare
atât de neverosimil, jocul actorilor este atât de slab, încât cu greu te poţi
concentra asupra firului roşu în încercarea de a găsi elementele bune, demne de
analizat.
Un avocat disperat să facă rost de bani într-un timp foarte scurt
ajunge în cea mai periculoasă combinaţie. Michael Fassbender este şarmant – cum
îl ştim, de altfel (Shame), iar alături
de Penelope Cruz nu poate decât să strălucească şi mai mult. Secvenţa de
început a filmului ne introduce în intimitatea celui mai relaxat şi fericit
cuplu. Desigur, e doar acomodarea cu personajele. Însă ai tot timpul din lume să
percepi atât de evidenta falsitate. Dar să ne imaginăm că reuşim să trecem şi
peste aceste detalii. Ce îţi mai rămâne? Să descoperi punctele bune, puţine,
ce-i drept. Nimeni nu-i perfect, nici măcar Ridley Scott. Personajul lui
Cameron Diaz – o vampă tatuată din cap până în picioare, încărcată cu bijuterii
până la refuz, se dovedeşte a fi singurul caracter haios şi plin de viaţă,
asumat de la bun început. Este Malkina, iubita lui Reiner (Javier Bardem),
creierul maşinăriei în care se lasă angrenat avocatul. Este omul în care Reiner
nu se încrede de fapt – „e o femeie, la urma urmei“, dar care reuşeşte să
creeze acea neaşteptată legătură între toţi ceilalţi. Pe Reiner îl controlează
cu o subtilitate ieşită din comun, pe Laura (Penelope Cruz) o supune unui
interogatoriu extrem de incomod fără prea mult efort, în vreme ce avocatului îi
direcţionează deciziile de la distanţă.
Avocatul nu
are doar foarte mult umor negru, dar devine extrem de violent. O violenţă
transpusă oarecum facil pe ecran. Poate că scenariul avea farmecul şi ironia
subtilă a unui text bine scris, însă dezastrul regizoral este de neîndurat. Nu
poţi banaliza una dintre cele mai senzuale secvenţe printr-un flashback rupt
din context, doar de dragul de a rupe firul cronologic. Maniera în care reacţionează
personajele este de-a dreptul hilară pe alocuri, iar falsitatea jocului
actoricesc îşi ridică o serie de întrebări. Ce nu a funcţionat cu adevărat?
Altfel, de la motivaţia fiecărui personaj în parte până la scenografie,
costume, imagine… totul pare să aibă sens, din păcate doar separat şi nu
într-un tot unitar.
Pe lângă personajul sălbaticei şi diabolicei Malkina, Bruno Ganz
are o apariţie absolut spectaculoasă: vânzătorul cochet, un fin cunoscător de
diamante şi caractere. Îi recomandă avocatului piatra potrivită pentru inelul
Laurei: „Nu aş vrea să îi dau un diamant pe care s-ar teme să-l poarte.“ /
„Este mai curajoasă decât vă puteţi imagina“.
Poate că mai puţin text ar
fi salvat onorabil filmul lui Scott. Poate că dacă ar fi avut flerul necesar,
ar fi renunţat la încărcarea inutilă a secvenţelor. Dubioasa lume pe care o
prezintă este un spectacol în sine, iar flashback-urile ce rup ritmul poveştii
cu siguranţă se puteau lipsi de vorbăria inutil explicativă. Dar logica e
demult apusă în cinema, în viaţă, în general. Nici Ridley Scott nu mai e ce a
fost, aşa cum nici lumea în care trăim nu mai are şanse să funcţioneze după
reguli. Atunci când haosul şi anarhia s-au instalat, lucrurile scapă de sub
control cu violenţă şi patos. Şi nu e violenţa sângeroasă, ci una morală,
psihologică, atunci când nimic nu are legătură cu nimic şi oricât de mult ai
încerca să găseşti o logică, cu atât mai mult te vei îndepărta de ea. Altfel
spus, Avocatul are doar un regizor legendar (odată, demult) şi o distribuţie
surprinzătoare.