Newsflash
Cultură

O boală incomplet înțeleasă

de Dr. Otilia REGUȘ-SESERMAN - aug. 9 2016
O boală incomplet înțeleasă
      Boala varicoasă are o prevalență mare în rândul persoanelor vârstnice și uneori necesită intervenții chirurgicale, deoarece crește riscul trombozelor venoase și tromboflebitelor. Despre noile tratamente chirurgicale ale varicelor scrie dr. Codruț Marius Dragoș Ivan în cartea Bazele metodelor moderne de tratament a varicelor membrelor inferioare, expunând o serie de cercetări personale în patologia bolii varicoase.
     Pentru început, autorul analizează stadiul actual al cunoașterii anatomiei sistemului venos superficial și profund, fiziologiei și morfopatologiei sistemelor venoase. Un rol important în hemodinamica venoasă îl au mușchii membrelor inferioare, contracția lor fiind un factor ce determină circulația sângelui până la inimă. În plus, modificările presiunii sângelui la nivelul membrelor inferioare determină modificarea calibrului venos.
     În ceea ce privește terapiile moderne aplicate în varicele membrelor inferioare, cea mai frecventă tehnică este injecția sclerozantă, care se pot utiliza și în ambulatoriu. În mod curent, se utilizează pentru sclerozare soluția de polietoxisclerol, indisponibil însă în farmaciile din România. Începând din anul 2004, pentru tratamentul sclerozant al varicelor s-a început folosirea spumei sclerozante de hidroxipolietoxidodecan. Dr. Codruț Ivan explică faptul că scleroterapia se poate realiza pe cateter sau prin abord endovenos, sub ghidaj ultrasonografic.
     Laserul endovenos urmărește întreruperea refluxului venos și transformarea venei într-un cordon fără lumen. Cordonul va fi resorbit metabolic în timp, iar pacientul este apt funcțional încă din primele ore postoperator. Totuși, deși pare simplă și nu este însoțită de complicații grave, metoda laserului endovenos poate duce la escare, supurații pe cheag, hematoame, durere și parestezii pe traiectul venei abordate.
     Tehnica recalibrării crosei venei safene mari este o altă abordare chirurgicală a varicelor membrului inferior, acționând asupra valvulei ostiale, preostiale și valvulei de sub joncțiunea venei safene mari cu vena safenă posterioară a coapsei. Tehnica poate fi completată prin flebectomie cu ligaturi de vene perforante, incluziuni endovenoase cu fir catgut pe ac rotund atraumatic, scleroterapia cu spumă și flebectomia.
     La finalul cărții, autorul emite unele concluzii în ceea ce privește stadiul actual al tratamentelor flebologice. Astfel, el recomandă aprofundarea cercetării circulației veno-venoase de tip admirabil, adoptarea și perfecționarea unor metode moderne de tratament precum valvulopatia externă și laserul endovenos și atenționează asupra faptului că boala varicoasă are un potențial recidivant mare. În prezent, încă sunt lacune în cunoașterea etiologiei și fiziopatologiei bolii, motiv pentru care nu există un tratament universal valabil pentru varicele membrelor inferioare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe