La ediţia jubiliară a
Congresului Naţional de Cardiologie, desfăşurat recent la Sinaia, a avut loc
lansarea celui de-al cincilea volum al cărţii „Imagistica la bolnavii cardiaci – din pagina cărţii la ecranul
computerului“, sub redacţia dnei prof.
dr. Carmen Ginghină, în colecţia „Tineri elevi ai unei vechi Şcoli“.
Argumentele în favoarea originalităţii acestei noi apariţii editoriale sunt susţinute
de dl prof. dr. Marius Vintilă.
Cultivarea constantă a tradiţiei editării unor cărţi
„de învăţătură“ (tradiţie cu origini în vechiul ASCAR, continuată apoi de
Clinica de Cardiologie din Spitalul Fundeni) este realizată şi prin publicarea
celui de-al cincilea volum al seriei IMAGISTICĂ LA BOLNAVI CARDIACI – din pagina cărţii la ecranul computerului,
carte apărută sub redacţia dnei prof.
dr. Carmen Ginghină în Editura Medicală. Şi această nouă apariţie editorială
respectă linia programatică trasată încă de la primul volum, incluzând prezentări
de cazuri de patologie cardiovasculară. Originalitatea cărţii se materializează în următoarele aspecte: • primul autor al prezentărilor de caz este un
tânăr medic rezident de cardiologie. Astfel, prospeţimea gândirii şi
efortul documentării apar vizibile, aşa cum vizibilă este şi capacitatea
tinerilor de a depăşi liniaritatea lecţiei bine învăţate, dând glas îndoielilor
care generează subtilităţi de interpretare • subiectele, cazuistica abordată de autori sunt variate şi incitante. De
altfel, titlurile multor prezentări sunt voit misterioase şi provocatoare. Iată
câteva exemple: „Fiecare bolnav are
propria sa hartă coronariană“, „Nopţi
albe – câte mecanisme cardiologice?“, „5,
2, 1: cinci cavităţi, două stenoze, o regurgitare“, „Aşteaptă şi observă…“, „20
de ani fără diagnostic la un caz cu angor şi modificări electrocardiografice“.
Patologia nu s-a limitat la „un caz de cardiologie“, ci „a alunecat“ spre nenumărate
alte domenii medicale • coautorii prezentărilor
de caz sunt mulţi, cu domenii de
competenţă diverse. Sunt incluşi aici cei care au participat la îngrijirea şi
rezolvarea problemelor complexe ale acestor bolnavi – medici cu poziţii
profesionale/academice diferite din Spitalul Fundeni şi din afara acestuia.
Mentorul rezidentului figurează ultimul, ca autor senior, el asigurând
echilibrul şi claritatea expunerii, argumentarea impecabilă, omogenitatea
echipei tinerilor şcolari • forma
tipografică de prezentare este particulară: cazurile figurează în rezumat
pe hârtie, cu două-trei ilustraţii (statice), şi in extenso pe CD-ul ataşat cărţii,
cu numeroase imagini în mişcare. Se combină astfel prezentarea clasică de tip
carte (şi de aici plăcerea lecturii) cu cea electronică (în ideea că tinerii
primesc mai uşor informaţia tehnologizată şi modalitatea lor dominantă de
percepţie preupune existenţa „imaginii servite“) • alegerea imagisticii pentru transmiterea dominantă a informaţiei.
Se ştie că vizualul, cultura imaginii au devenit acaparatoare în viaţa cotidiană.
Şi nu altfel se întâmplă în medicină. Dar subsumată clinicii, imagistica
interpretată riguros rămâne un instrument important în evaluarea bolnavului
cardiac. Volumul se poate încadra în categoria
cărţilor care contează pentru
doctorul care simte instruirea permanentă ca pe o necesitate interioară şi
care, la capătul lecturii, după ce a întors ultima pagină, are sentimentul că
autorul i-a vorbit despre subiecte ardente pentru viaţa sa profesională de
fiecare zi. Cartea face parte din seria„Tineri elevi ai unei vechi şcoli“.
Desigur, responsabilitatea principală a Şcolii rămâne educaţia. Aceasta
presupune atât transmiterea unor reguli, predarea noţiunilor consacrate, cât şi
educarea simţului critic, încurajarea experienţei individuale, deschiderea spre
contradicţiile şi inconsecvenţele ştiinţei. În acest spirit, cartea stimulează
„aventura intelectuală“, fiecare prezentare reflectând interpretarea proprie a
tânărului autor, capacitatea sa de a ieşi din canoane, de a face un pas înapoi
sau de a schimba radical perspectiva. Seria a ajuns la acest al cincilea volum
– ca o expresie a continuităţii Şcolii de cardiologie de la maeştri la
elevi şi de la elevi la maeştri, fiindcă, aşa cum spunea Nicolae Iorga, „Şcoala
cea mai bună este cea în care şi elevul învaţă pe profesor“…