După un travaliu de peste cinci ani în care am asistat de bună
voie la peste 150 de spectacole, pe care apoi să le materializez în cronici, în
sfârșit am văzut prin grija celor ce au înființat Teatrul TV în aer liber, o
reprezentație cu o piesă românească excelent scrisă de Theo Herghelegiu: Mama
Mia. E adevărat, la un teatru particular, unde, într-o înjghebare sui
generis în aer liber, pe o scenă absolut goală, au evoluat alături de autoare tinerii actori: Ela Ionescu, Radu
Micu, Marius Petrescu și Demeter Andraș (care nu mai e așa tânăr).
O piesă ce a avut premiera cu doi ani în urmă la Teatrul Arca și
acum este prezentată sub sigla Teatrului „Arte dell’Anima“ (un fel de școală de
teatru pentru copii, cărora li se predă arta teatrală de un grup de actori
practic necunoscuți marelui public, dar mai toți cu site personal pe net).
„Mama Mia“ este un spectacol care, la prima vedere, ne
poate aminti de capodopera lui N. V. Gogol, „Căsătoria“. Bine închegat, bine
rulat, bine așezat în datele lui esențiale, uimește de multe ori prin precizia
și acuratețea unor reacții, gesturi sau complexitatea soluțiilor prestate.
Regia, bine articulată, este semnată de Felix Crainicu, un tânăr regizor cu o
activitate destul de bogată în teatrele particulare.
Piesa spune o poveste foarte simplă despre o tânără,
Filomena, care vrea să se mărite și în acest scop îi prezintă mamei sale
pretendenții care o vor de soție, nouă la număr. Mama, vrând să o apere de o
eventuală alegere nepotrivită, îi refuză, omorându-i, dezintegrându-i
(bineînțeles cred că metaforic), propunându-i fiicei sale ca înlocuitor sigur
și unic, dragostea maternă. În final, după multe încercări nereușite, asemenea
personajelor antice, tânăra eroină, refuzând soluția mamei, sucombă.
Istoria respectivă, deși
extrem de tristă, este expusă simplu, pe orizontală, dar ce se întâmplă pe
scenă e un adevărat miracol. Sinceritatea celor două actrițe, mama și Filomena,
este absolut dezarmantă, ele reușind pe tot parcursul reprezentației să capteze
la maximum atenția publicului.
Ela Ionescu, fără pic de machiaj, îmbrăcată mai tot timpul cu o
pijama, ne dezvăluie frust o ființă extrem de sensibilă, îndrăgostită de
frumos, ușor romantică, ce vrea neapărat să părăsească cuibul matern, care o
sufocă, legându-și destinul de un bărbat pe care să-l iubească cu sinceritate.
La fel am cuvinte de laudă, chiar de uimire, pentru realizarea
doamnei Herghelegiu, care, în rolul mamei autoritare, din prea multă dragoste
maternă, refuzând realizarea unei însoțiri cu un partener, își omoară pur și
simplu fiica. Un rol excelent scris și mai ales jucat ireproșabil, fără fisură.
Ceilalți trei interpreți care apar fiecare în câte trei ipostaze
sunt cât se poate de veridici, reușind să diferențieze personajele fie că se
numesc Jordan, Jack, Jefy pentru Marius Petrescu, sau Robert, Richard, Raymond
pentru Radu Micu. Posibilități de disociere și de filozofare curentă dovedește
Demeter Andras într-una dintre cele trei ipostaze, de fapt cea mai bine
articulată, dar în același timp și cea mai livrescă a piesei, aceea cu
pretendentul nehotărât (Actorul), dar care după sarabanda extrem de vioaie a
primelor prezentări a pretendenților, face o burtă inexplicabilă în spectacol,
trimițând uneori spectatorul la Moș Ene.
În final, o nedumerire care nu se leagă deloc de calitatea
spectacolului: de ce pe afișul reprezentației apare cuvântul „după (Theo
Herghelegiu)“? „După“, se spune de obicei când o lucrare e scrisă după un model
celebru al altui autor: după Aristofan, de exemplu, după Molière sau după o
lucrare mai veche a aceluiași autor pe care dramaturgul nu vrea să o divulge.
N-ar fi mai bine să se scrie „de“?
Dar, dincolo de această mică nedumerire, am avut o seară plăcută
– o mică bucurie care mi-a fost dată de acest grup de artiști entuziaști, care
au dovedit încă odată că se pot realiza lucruri de calitate cu pasiune,
inteligență și talent, fără a coborî ștacheta bunului-simț apelând la
vulgarități. Felicitări tuturor celor care au participat la acest act artistic.
