Newsflash
Cultură

O cursă de șoareci la Național

de Candid STOICA - feb. 16 2018
O cursă de șoareci  la Național
Cine, oare, n-a citit un roman sau n-a văzut un film ori o piesă de teatru în care numele Agathei Christie să nu figureze pe generic, pe un afiș sau pe o copertă de carte? Ni se dau asigurări de către agențiile de informații că Agatha Christie ar fi cel mai bine vândut autor de pe mapamond, alături de Shakespeare, iar Guinness Book a numit-o chiar regina romanului polițist. Piesa Cursa de șoareci a avut premiera în 1952, la un teatru din Londra, iar în spectacolul respectiv au jucat, de-a lungul anilor, 400 de actori, fiind considerat cel mai longeviv spectacol din istoria teatrului. Se joacă de aproape 66 de ani fără întrerupere și are deja peste 27.000 de reprezentații. În mod sigur, este o performanță.
În materie de performanțe, Teatrul de Comedie se poate mândri și el că spectacolul său, jucat cu ani în urmă, având-o pe Stela Popescu în rolul principal, Pețitoarea, s-a jucat de-a lungul anilor de 700 de ori, iar un autor român, Radu Iftimovici, încântat de numele autoarei, a scris o piesă intitulată „Crimele Agatei Cristea”, plină de agreabile quiproquo-uri.
Într-un conac la 30 de mile distanță de Londra, din cauza unei ierni furioase, mai mulți călători rămân înzăpeziți, rupți de lumea de afară, situație care se transformă prin prezența unui comisar de poliție într-o cursă a suspiciunilor, temerilor și adevărurilor tăinuite. Și asta pentru că la radio s-a auzit o știre despre o crimă care s-a petrecut în Londra, iar suspectul are semnalmente care se potrivesc cam oricui. Falsul polițist din Cursa de șoareci (comisarul Trotter) se va transforma, multiplicându-se și devenind Hercule Poirot sau Miss Marple.
Spectacolul Teatrului Național, regizat de Erwin Șimșensohn, s-ar putea numi unul modest, în dulcele stil clasic, cu un decor realist, cu costume care vor să oglindească stilul epocii și cu o echipă de actori care s-a străduit să scoată din banalitate această piesă cu un subiect atât de cunoscut și să ofere spectatorului de astăzi două ore de teatru cât se poate de agreabil.
Azi, după noianul de cărți, piese și filme polițiste apărute pe toate continentele, subiectul piesei Cursa de șoareci ar putea părea simplist, chiar didactic. Un grup de oameni destul de diferiți, strânși într-o casă de oaspeți, departe de Londra, pe un timp aspru de iarnă, vor fi anchetați de un polițist ciudat pentru faptul că unul dintre ei ar fi în mod sigur autorul unei crime. Regizorul și echipa sa de interpreți și-au îndreptat atenția mai ales spre o cât mai precisă caracterizare a personajelor (de la costum la diverse ticuri), căutând uneori în mod demonstrativ să atragă atenția spectatorilor spre un anume individ dintre cei prezenți care ar putea fi, eventual, adevăratul asasin. Nu va fi nicidecum o problemă pentru actorii trupei Teatrului Național să interpreteze niște personaje din secolul trecut asupra cărora planează suspiciuni criminale. Dragoș Stemate (Gilles Ralson), Lari Giorgescu (Christopher Wren), Ileana Olteanu (Mollie Ralson), Tomi Cristin (maiorul Metcalf), Silviu Biriș (Paravicini), venerabila actriță Simona Bondoc (doamna Boyle), mai puțin cunoscuții Ada Galeș și Cosmina Olariu (domnișoara Caswewell), alături de Răzvan Oprea (comisarul Trotter) vor căuta – ajutați, din umbră, evident, de regizor – să mențină misterul adevăratului asasin până la căderea cortinei.
În altă ordine de idei, trebuie remarcată prezența pe scenă a actriței Simona Bondoc, acum când actorii în vârstă, conform unei legi strâmbe, au fost alungați, pur și simplu, de pe scenele teatrelor din București.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe