Cu mare plăcere şi emoţie m-am apropiat de numărul 3 al revistei literare a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România – FĂNTĂNA DIN KOS. Trebuie să fac mărturisirea că îmi amintesc cum, cu mai mult de cincisprezece ani în urmă, în vremea studenţiei, participam cu entuziasm la şedinţele Societăţii, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Medicină. Cu sufletul am rămas mereu alături de oamenii minunaţi care şi-au asumat, pe lângă profesia de medic, demersul cultural. C. D. Zeletin ilustrează această dublă ipostază în perioada comunistă, în eseul domniei sale „De două ori martir, tămăduitorul...“ evocând suferinţele unor mari personalităţi, cum sunt Vasile Voiculescu, V. Papilian sau Gr. T. Popa. Bolşevismul a avut ca obiectiv precis decapitarea elitelor intelectuale, „în care medicul scriitor ocupa un loc privilegiat“. Elogiul adus medicilor scriitori de către C. D. Zeletin este impresionant şi cu atât mai important cu cât valorile culturale sunt adesea date uitării şi în ziua de azi. „Martirajul medicului scriitor rămâne un atentat aparte la principiul suprem al Binelui“ scrie, în încheiere, autorul. În revistă am găsit, mai departe, un poem al lui Vintilă Ciocâlteu, „Crug“, care nu ar trebui dat uitării măcar pentru delicateţea şi umorul trist al tabloului pe care îl alcătuieşte, din câteva cuvinte: „Rebegită / Sub cearceafuri de zăpadă, / Sforăie agonic toamna / Udă leoarcă, / S-a îmbolnăvit făcându-şi băi în stradă, / Şi-nspre vară nu mai poate / Să se-ntoarcă!...“. O dezvăluire scurtă dar surprinzătoare a lui Gheorghe Penciu despre V. Voiculescu ni-l arată tratând pacienţii cu poezii, în amintiri depănate într-o celulă, în 1959. Pe Corneliu Zeana nu l-am mai întâlnit de ceva vreme, însă am fost bucuros să îl citesc – apare în acest număr atât cu poemul „Atac de cord“: „Un nevăzut ceasornic-metronom / Bate măsura / În timp ce pasărea roşu cu negru cântă“, cu o epigramă dedicată lui Ştefan Marinescu, chirurg şi epigramist la rându-i, dar şi cu o filă de jurnal. Mi-amintesc serile din anii de studenţie, când mă primea în gardă la Spitalul de Urgenţă Floreasca, unde aveam şansa să învăţ o mulţime de lucruri. Alexandru Trifan ne delectează cu „Anotimp în Casa de Piatră“ – fragment de history-fiction, stil atât de greu de abordat prin erudiţia de care trebuie să dai dovadă ca scriitor – îl invidiez. Acelaşi autor este prezent aici şi cu un grupaj de poeme de o sensibilitate aparte, din care extrag o mostră: „...când găseşti totul închis, / cu scaunele răsturnate, / timp întors pe dos, / lăsat să moară la întâmplare, / să ştii că toamna / e prea târzie“. Mihail Mihailide face recenzia unei lucrări extrem de importante, a patra ediţie a marelui Dicţionar Medical al profesorului Valeriu Rusu, analizând două eseuri de la debutul lucrării, „Din istoria terminologiei medicale“ şi „Abrevieri, simboluri şi acronime“, care descompun complexitatea limbajului medical. Poemele Andei Maria Neagoe, ale Marianei Floarea şi ale Claudiei Voiculescu sunt binevenite, aducând o prospeţime şi o francheţe caracteristice liricii feministe, iar traducerile din August Strindberg şi alţi poeţi suedezi au o calitate remarcabilă. Fără a epuiza, în această scurtă prezentare, conţinutul acestui număr al „Fântânii din Kos“, recomand cu căldură această revistă şi felicit oamenii de suflet care o întreţin, cu flacăra vieţii lor.
