Newsflash
Cultură

O frumoasă nebunie în vreme de pandemie

de Candid STOICA - apr. 30 2021
O frumoasă nebunie în vreme de pandemie

Cuplul Radu Afrim – Marius Manole a încheiat seria ambiţiosului proiect Hektomeron, realizat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova.

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova a realizat, de câteva luni, un interesant experiment teatral, la iniţiativa directorului instituţiei. Unic. Artiști din 100 de ţări au prezentat zilnic câte un spectacol bazat pe o povestire din Decameronul lui Giovanni Boccaccio, operă literară care conţine o suită de nuvele alegorice, erotice, o sută ca număr, scrise între anii 1349 și 1353, care a rămas ca un document important despre viaţa și obiceiurile din Italia secolului al XIV-lea.

Povestea aleasă de cuplul Radu Afrim și Marius Manole (foto), cea cu numărul o sută, este în același timp simplă, dar și foarte ciudată pentru vremurile noastre. Tânărul Gualtieri, marchiz di Saluzzo, la rugăminţile supușilor săi, se hotărăște să se însoare și ia de nevastă pe fata unui ţăran, Griselda, cu care are doi copii, pe care ulterior, peste ani, se preface că-i omoară.

marius manole

Pe urmă o face să creadă că e sătul de ea, și-și ia altă nevastă pe care o aduce în casă, dar care este de fapt propria lui copilă, dând-o drept soţia lui, iar pe cealaltă o izgonește. În final, dându-și seama cât de răbdătoare și iubitoare este Griselda după toate aceste crâncene încercări, marchizul, plin de iubire pentru dânsa, o aduce iar acasă, îi arată copiii, care se făcuseră mari, și-o preacinstește drept marchiză.

Pentru un actor cu talent, experienţă și imaginaţie, nu e o mare problemă să debiteze un text, oricât de întortocheat ar fi. Marius Manole parcurge voinicește textul presărat cu atâtea ciudăţenii, dar, dându-și seama că, oricât de variat, de inteligent l-ar rosti, ascultătorii s-ar putea plictisi, a căutat să-l mai învioreze schimbând... costumaţia (de fapt cămășile), la un moment dat apărând chiar la bustul gol.

Asta n-ar fi nimic. Este cel mai uzitat truc. S-a mers însă mai departe: în timp ce Gualtieri își derula povestea, a apărut pe ecran, lângă el, o coafeză care a început să-i pună în păr niște meșe ca să semene a femeie și să o întruchipeze pe Griselda, fapt ce i-a reușit de minune. Dar, în timp ce vorbea ca Griselda, deodată actorul s-a răţoit la coafeză că-l trage de păr și a alungat-o din cadru. Moment care s-a vrut dramatic, dar care a trezit sigur spectatorul din somnolenţă.

Una peste alta, spectacolul, care a durat fix 40 de minute, pare în ultimă instanţă un exerciţiu studenţesc, cu toate calităţile de povestitor ale lui Marius Manole. De bună calitate, însă minor faţă de realizările celor doi de până acum. Dar, per total, chiar nevăzând celelalte episoade, mi se pare totuși o frumoasă nebunie acum, în vremurile acestea, când pandemia bântuie prin întreaga lume. Oare cine va avea răbdare, curaj și destoinicie să scrie întâmplări adevărate câte s-au petrecut și în vremea pandemiei?

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe