E nevoie de o lume altfel. De o lume ieşită
din vechile tipare (ca un înveliş de zale de lemn, lut, metal) şi întoarsă la
primordialele forme ale armoniei trupului. Expoziţia de pictură a lui Andrei Damo – Medievala, de la
Cercul Militar Naţional – Galeria Artelor este chiar o propunere de lume
altfel. Suita de lucrări ce reprezintă forme omeneşti ca nişte carcase golite
de miezul cald al lutului ce va fi fost cândva trup, păstrează în strania lor
alcătuire „chipul“ somnului, al alergătorului înainte de start, al dansatoarei
în vârtejul unei piruete, al luptătorului avântat în bătălie, al cavalerului
medieval mânat de vântul vremilor spre cine mai ştie care ţinuturi cu, la capăt,
aceeaşi umbră a crucii – cale şi popas. Printre aceste „învelişuri-platoşe“ în
care ghicim cum se lăfăie golul, trupuri de femeie – de astă dată de o
materialitate agresivă, provocatoare – himere, naiade, sirene, preotese ale
amorului. Şi, nedumerirea ca un tăiş de brici în carnea înfiorată de dorinţă:
Unde e „lumea altfel“ (?!), când, de când lumea, femeia repetă aceeaşi şi-aceeaşi
poveste pe care ei, bărbaţii, nu contenesc să şi-o dorească – balsam, blestem,
binecuvântare într-o viaţă cât o preascurtă poveste cu zâne precupeţe. Ei da, şi
totuşi, femeia rămâne şi madona dumnezee,
femeia-mamă cu pruncul ei înălţat dincolo de cenuşiul norilor de urât,
femeia-regină între îngeri tronând întru slavă a maternităţii pre pământ.
Portretist de mare forţă, Andrei Damo îşi
întregeşte tulburătoarea sa panoramă a lumii, care este cea de-a cincea expoziţie
personală – Medievala –, cu chipuri
de voievozi rămaşi în conştiinţa neamului nostru drept embleme ale iubirii de ţară,
nemăsurabile în aur şi comori înşelătoare, portrete de oameni simpli îndărătul
ochilor cărora se simte adâncul de gând.
Pictor născut şi nu făcut, Andrei Damo (n.
1954) se face remarcat încă din 1977 când participă cu lucrări la o expoziţie
colectivă în Aula Universităţii Bucureşti. În 1985 – prima expoziţie personală
la Galeriile de artă ale municipiului Bucureşti. După ’89, face o călătorie de
studii în Germania şi, slujitor fidel al Mariei Sale Arta, lucrează fără
încetare în atelierul său, negrăbit să-şi clameze zgomotos prezenţa inter pares. Dar când hotărăşte că este
timpul să-şi prezinte frumoasele din
balul lumii noastre, uimirea şi încântarea privitorului se mută din ochii
acestuia în ochii portretelor din tablourile sale, spre a se răsfrânge mai apoi
în ochii sufletului cu o lumină nouă.
