Newsflash
Cultură

O maladie: actualizarea

de Candid STOICA - mai 4 2018
O maladie: actualizarea
    Comediile italiene ale lui Shakespeare au o trăsătură comună: semănă mult între ele, în ultimă instanță fiind greu să le deosebești, părând până la urmă un fel de lanț în care verigile sunt foarte asemănătoare, fiecare având ceva din veriga anterioară. Este un lanț care pare că vine de nicăieri și se duce niciunde, ale cărui capete se pierd sau se-ntâlnesc în necunoscut. De aceea ele se pot numi generic: „Mult zgomot pentru… zadarnicele clipe de dragoste din… visul unei nopți de vară”.
    Totuși, parcurgând aceste comedii italiene, te simți atât de uimit, atât de rătăcit, ca eroii din „Cum vă place”, ajunși în pădurea Ardeni. Sunt aceleași perechi de îndrăgostiți care se caută, se întâlnesc, se despart, pentru a se reîntâlni din nou în fața altarului. Drumurile lor, foarte asemănătoare, au și de astă dată ceva neașteptat, poate pentru că piedicile sunt altele, așa cum sufletul nostru este de multe ori imprevizibil și cum lumea din jurul nostru este caleidoscopică.
    Iată-ne de data asta la Messina – oraș sicilian care de mai multe ori a fost ras de pe fața pământului de cutremure –, în casa ducelui Leonato, care are o fiică, Hero, și o nepoată, Beatrice, verișoara lui Hero. La curtea sa au venit Don Pedro, prinț de Aragon, însoțit de tinerii săi prieteni, Claudiu din Florența și Benedick din Padova. Cei doi, se povestește, vin de la un război din care au ieșit învingători. Nu se precizează despre ce război e vorba, dar unii cercetători susțin că ar fi vorba de lupta navală de la Lepanto, din golful Patras, când alianța creștinătății a distrus marea flotă turcă din Mediterană.
    Claudiu și Benedick nu vin pentru prima oară aici. Vin să regăsească două ființe încântătoare. Claudiu o iubește pe Hero, iar Benedick, pe Beatrice. Dar situația nu e chiar așa de roză, pentru că sunt și ticăloși în jurul lor. Don John, fratele nelegitim al lui Don Pedro, un om eminamente rău, un fel de Iago redivivus, aspiră și el la grațiile frumoasei Hero. Astfel, cu ajutorul unui servitor și al unei recompese substanțiale, organizează un fel de „ambuscadă” din care să reiasă că Hero a petrecut o noapte cu un iubit necunoscut, faptă ce o dezonorează în fața tatălui ei și, mai ales, a lui Claudiu. Cel din urmă află toată povestea de la maleficul Don John și, ca urmare, câteva zile mai târziu, când trebuia să se celebreze nunta cu Hero, chiar în fața altarului, o repudiază. Hero, neștiind nimic de intrigile lui Don John, suferă un șoc mortal. După ce acuzația se dovedește a fi falsă, Hero revine la viață cu ajutorul călugărului Francisc, apoi, dând totul uitării, se căsătorește în final cu tânărul Claudiu. De asemenea, cealaltă pereche, Beatrice–Benedick, după multe împunsături strategice, ajunge la altar.
    „Mult zgomot pentru nimic”, scrisă, potrivit unor cercetători, în prima perioadă a creației shakespeariene (pe la 1598) – după „Comedia Erorilor”, „Îmblânzirea scorpiei”, „Doi tineri din Verona”, „Zadarnicele chinuri ale dragostei” –, conține elemente din piesele înșirate mai înainte, dar și din altele care vor fi scrise ulterior, precum „Othelo”, „Cum vă place?” sau „Măsură pentru măsură”.
    Dincolo de mai toate badineriile unor personaje, dincolo de vorbele de duh rostite de altele, dincolo de înțepăturile veninoase ale îndrăgostiților, există în piesă un nucleu dur, dramatic, care în mod normal n-ar trebui să facă parte dintr-o comedie: o tânără acuzată de sperjur, de necinste, este repudiată în fața altarului chiar de iubitul ei, de față cu tatăl său și de notabilitățile orașului. Este greu de suportat această scenă, chiar și pentru spectatorul modern.
    Cum îi este obiceiul, Andrei Șerban șochează din nou, făcând o adaptare – cu ajutorul permanentei sale colaboratoare din ultimul timp, Daniela Dima, pe care a declarat-o nepermis de liberă. Aducând piesa la timpul prezent – amplasarea unui ecran mare în spatele scenei, cameramani plasați permanent în cele două arlechine, echipă tehnică de calitate (decor și video: Andu Dumitrescu; costume: Doina Levintza; muzică: Raul Kusak; coregrafie: Ștefan Lupu; asistent de regie: Dorina Chiriac), un grup mare de actori excelenți –, Andrei Șerban realizează în final un spectacol care vrea, în liniile lui esențiale, să fie cu orice preț turbulent, provocator, plin de culoare, interactiv, atractiv, vesel cât se poate și violent cât îngăduie bunul simț.
    Într-adevăr, în viziunea lui Andrei Șerban și a Danielei Dima, aflăm, dintr-un lung prolog filmat, că Don Pedro (Liviu Pintileasa) e învingător în alegeri, pe care le-a câștigat la un scor suficient de mare ca să-și îngăduie un trai bogat și îndestulător, cu o superbă vilă cu piscină pentru el și pentru unul dintre acoliții săi, cum ar fi Leonato, guvernatorul Messinei. E expresiv, e gălăgios acest așa-zis prolog, această actualizare poate fi socotită forțată, iar alăturarea, nenecesară. De fapt, trama piesei stă în altă parte decât vrea regizorul să ne dovedească. Nodul gordian al ei stă în morala timpului, care se prelungește nestigherită până în zilele noastre, constând în faptul că, din cauza marii corupții care s-a prelungit de-a lungul veacurilor, un om poate fi doborât, o calomnie ordinară poate distruge un echilibru, un om complet nevinovat, o idee care de multe ori îi scapă regizorului preocupat de mult prea multe trucuri adiacente. Noroc cu excelenta echipă de actori pe care și-a ales-o ca un virtuos magician și cu care realizează de multe ori excelente momente de teatru autentic. Până acum necunoscutul, pentru mine, Lucian Ionescu (Claudiu) și mai cunoscutul Conrad Mericoffer (Benedick), dar mai ales cele două eroine (cele scrise în programul de sală din seara respectivă), Anca Dumitra (Hero) și Ioana Flora (Beatrice), sunt minunați, aproape perfecți, în rolurile respective, având prestanță, temperament, haz, știind să fie autentici cât încape. La fel se poate spune și despre ceilalți interpreți: Liviu Pintileasa, un electrizant și versatil Don Petro, confiscat de politică, Anghel Damian, un posibil lejer Iago într-un posibil viitor spectacol cu Othello pe care sunt sigur că Andrei Șerban îl are în perspectivă, Andreea Samson și Antonia Boantă, care completează fericit distribuția.
Mai slab conceput din construcție mi s-a părut tabloul cu polițiștii, deși a beneficiat de doi actori excelenți, Dan Rădulescu și George Georgevici, specialiști în a creiona personaje burlești. Aici însă, pe culoarul acesta, nici situația, nici textul nu-i ajută deloc, hazul fiind anemic, scrâșnit, declarativ, parcă făcând parte dintr-un scheci de televiziune de pe vremuri... Dragoș Huluba creează cu materialul clientului un Borachio de operetă, Mihai Niță, două apariții timide, iar versatila Dorina Chiriac creionează succint o servitoare vulgară.
    Am lăsat la urmă un excelent actor, unul dintre cei mai talentați din ultima sau penultima generație, care aici interpretează câteva mici roluri (prezentatorul, mesagerul, Balthazar, un polițist, părintele Francisc), dar care, datorită talentului său exploziv, dovedit cu alte ocazii, ar fi putut interpreta oricare dintre rolurile principale. Doar printr-un capriciu al soartei joacă deocamdată... firimituri de care se achită cu brio și cu generozitatate. Numele lui este Alexandru Bogdan.
    În final, indiferent dacă ceea ce am văzut este un mare spectacol sau doar mult zgomot, cum îi place să repete prezentatorului, dacă va face serie lungă sau nu, în particular, privind retrospectiv, după excelentele sale spectacole de la Opera Română, după toată seria de spectacole pe care le-a pus în ultimul timp în teatrele din România, „Mult zgomot pentru nimic” de la Teatrul de Comedie mi se pare, din punct de vedere ideatic, cel mai puțin realizat spectacol al lui Andrei Șerban. Însă publicul tânăr poate lua contact cu un spectacol creat de unul dintre marii regizori români de teatru, care a colindat și a străbătut mapamondul în ciuda multor idiosicranzii ale sale.
    Se întâmplă ceva ciudat: Andrei Șerban pleacă și revine succesiv în România. Se poate zice că are nevoie de teatrul din România, cu care de multe ori nu s-a înțeles sau el n-a fost înțeles, dar și că teatrul românesc, cu care de multe ori s-a înțeles de minune, are nevoie de el, adevăr pe care marele regizor l-a înțeles tacit. Nu trebuie trecută cu vederea organizarea aplauzelor finale, extrem de amuzante, ingenioase, pline de neprevăzut, producând atât în sală, cât și pe scenă, după marea încordare care a fost totuși spectacolul, o mare bucurie, vecină cu... descătușarea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe