Am terminat de citit, de curând, monografia CANCERUL RENAL CU EXTENSIE VENOASĂ,
autori: acad. I. Sinescu, dr. C. Gîngu, dr. C. Surcel. Când am sfârşit lectura celor trei sute de pagini şi
am închis coperţile cărţii, am rămas în minte cu un gând: monografia aceasta
este absolut unică în arealul publicistic medical internaţional! Am şi
verificat acest lucru, cât poate să mai verifice un om astăzi, când ne aflăm
sub bombardament mediatic, şi aşa
este. S-au scris sute de articole despre acest subiect, dar o altă monografie
ca atare nu am aflat să fi apărut.
Cartea ni se prezintă în condiţii
tipografice excelente, cu imagini intraoperatorii, cu desene şi reproduceri ale
unor explorări tomografice sau de cavografie, absolut comparabile oricărei monografii
apărute la edituri occidentale de referinţă. Are o bibliografie exhaustivă ce
numără 409 titluri, iar faptul că monografia este publicată de Editura
Universitară „Carol Davila“ – a Universităţii de Medicină şi Farmacie omonime –
nu poate fi decât un motiv de bucurie pentru cititor.
Probabil că bătrâna şi deja vetusta noastră
artă medicală va deveni uşor desuetă în secolul în care ne aflăm. Probabil că şi
transplantele unor organe – acum la modă mai peste tot – vor deveni perimate
peste două sau trei decenii! Transplantul de celule stem, nanomerii, polimerii
– probabil că acolo se află soluţia prelungirii vieţii.
Ce este totuşi de făcut, acum şi aici, când
te afli în faţa unui pacient – cel mai adesea vârstnic – care are deja la
prezentare (şi aici trebuie remarcat că aproximativ 50% din cazuri sunt
descoperite incidental, noi le numim incidentaloame!)
o tumoră renală cu extensie în vena renală sau în vena cavă inferioară (anumite
statistici arată că unul din zece pacienţi se află în această situaţie atunci când
se adresează pentru prima oară unui medic)? Abandonezi un astfel de suferind?
Sau procedezi, în cunoştinţă de cauză, la o operaţie care are mai degrabă valenţe
chirurgicale vasculare decât urologice, o intervenţie complexă, la care este de
dorit să fie coparticipant şi un chirurg cardiovascular şi care are ca
obiectiv excizia completă a tumorii renale primare a însămânţărilor venoase ale acesteia – chiar dacă acest lucru înseamnă
vena cavă supradiafragmatică, atriul sau ventriculul drept – precum şi a
localizărilor metastatice constatate intraoperator.
Este cunoscut faptul că în România prima
nefrectomie radicală cu extragere de trombus cavo-cardiac la pacient aflat sub
bypass cardiopulmonar şi circulaţie extracorporală a fost realizat de acad.
Eugeniu Gh. Proca, în 1994, şi, mai apoi, aceasta a fost preluată ca o tradiţie
de către acad. Ioanel C. Sinescu şi colectivul pe care îl conduce, operaţia
fiind efectuată in ţara noastră exclusiv în această clinică. Acad. I. Sinescu a
parcurs, cu o mult prea laborioasă decenţă şi cu sacrificii puţin ştiute, toate
etapele unei deveniri profesionale desăvârşite, ceea ce îi permite, lui şi
colectivului pe care îl conduce, să opereze astfel de cazuri deosebit de
problematice.
Excizia trombusului tumoral şi reconstrucţia
venei cave este prezentată în monografie prin distribuirea pacienţilor pe
loturi: lotul A numără 108 pacienţi, lotul B 26. În total, 134 de pacienţi la
care s-au practicat cavotomii, rezecţii laterale de venă cavă inferioară,
rezecţii totale sau ligaturi de venă cavă inferioară, reconstrucţii de venă cavă
inferioară cu patch de venă safenă,
de pericard sau de dacron.
Este o statistică impresionantă, iar pentru
mine (şi sunt convins că şi pentru dumneavoastră) numai a cita incidentele şi
accidentele intraoperatorii – leziuni splenice, leziuni hepatice urmate de sângerări
importante, plăgi de venă cavă retrohepatică, rupturi de sinus venos
coronarian, plăgi de aortă şi multe altele – sau a gândi (în cunoştinţă de cauză!)
la operaţiile reparatorii efectuate: splenectomii, pancreatectomii caudale,
colectomii segmentare, hepatectomii nereglate şi multe altele, mă fac să
privesc cu admiraţie realizările şi profesionalismul colectivului urologic de
la Fundeni şi să mă întreb – şi să vă întreb – dacă vă daţi seama câtă sudoare
poate să curgă pe fruntea unui chirurg?
În general şi îndeosebi, noi, oamenii,
suntem foarte fragili. Nu ne dăm seama despre acest fapt decât spre final. Cel
mai adesea – când este vorba despre chestiuni cu adevărat dramatice –, ca
acestea despre care face referire monografia de faţă şi la care rezolvarea stă într-un
fir de aţă, cum se zice, suntem tentaţi să o plasăm în curtea Mântuitorului...
V-aţi pus vreodată problema că ar putea să
existe „chirurgi temători“ şi „chirurgi şovăielnici“? Probabil că nu! Răspunsul
stă în dorinţa sau dispoziţia acestora de a accepta riscul. A umbla cu
propriile mâini pe vasele mari ale corpului (artera aortă şi vena cavă), a
„repara“ aceste vase atinse de boală, a te afla între „agonie şi extaz“, a
comite poate un act nesăbuit sau a prelungi viaţa unui om cu câţiva ani,
acestea sunt cu siguranţă însuşiri ale unei persoane sau ale unor oameni cu
vocaţie probabil demiurgică.
Nu am avut intenţia să exprim o opinie
facilă sau fugitivă asupra unei monografii unice în literatura urologică de până
acum. Am constatat doar faptul că acad. I. Sinescu, continuator al operei
maestrului său, acad. Eugen Proca, alături de cei 50 de coautori ai acestei
monografii exhaustive şi de colectivul pe care îl conduce cu devotament, abnegaţie
şi sudoare, dovedeşte că lecţia de dăruire a fost perfect însuşită, iar
dictonul „Labor omnia vincit improbus“,
ce trasează direcţia urologilor români, este permanent în mintea şi în simţămintele
lor.
