Newsflash
Cultură

O soprană oarecum agresivă

de Anca FLOREA - nov. 21 2013
O soprană oarecum agresivă
   Organizarea unui eveniment cu totul special, la Muzeul Cotroceni, beneficiază, de fiecare dată, de o „completare“ muzicală ce se doreşte de asemenea deosebită. La început de noiembrie, s-a vernisat expoziţia sub genericul „Salonul naţional de artă decorativă“, cea de a XIV-a ediţie, realizată în colaborare cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Ambasada Republicii Moldova, ce a propus o paletă diversă de lucrări semnate de creatori din generaţii diferite. Apoi, în eleganta ambianţă a sălii Cerchez, un public numeros a ascultat pagini din opere compuse de Wagner şi Verdi – omagiaţi anul acesta la bicentenarul naşterii –, abordate, în familie, de soprana Madeleine Pascu şi baritonul Ionuţ Pascu, în compania pianistului Alexandru Petrovici. Firesc, au optat pentru fragmente pe care le-au cântat şi în spectacol sau concert, la Opera Naţională Bucureşti, aşa încât, din Olandezul zburător am urmărit aria Sentei şi duetul acesteia cu Olandezul, apoi aria lui Wolfram din Tannhauser, a doua parte a serii cuprinzând arii din Bal mascat şi duetul din Trubadurul. S-au remarcat glasurile lor generoase, ample, cu timbru calitativ, dar la soprană persistă o anume agresivitate şi o respiraţie cu probleme, precum şi stridenţa în acut, aspecte care, din păcate, afectează mai toate evoluţiile sale scenice, deşi a avut momente frumos construite; baritonul a convins că intensa colaborare din ultima vreme cu teatre din străinătate şi mai ales cu dirijori de renume şi-a pus amprenta benefică asupra manierei sale de cânt. Pe lângă faptul că a renunţat să mai forţeze vocea (dar dificultatea scriiturii din Tannhauser a determinat un efort vizibil), a rezolvat în mare măsură acutul, căruia îi lasă „libertatea“ de a se lansa cu o emisie (aproape) corectă, iar frazarea a căpătat un anume rafinament, conferind un plus de generozitate superbelor partituri, pe care în general a încercat să le şi interpreteze cu expresivitatea cerută de rolul respectiv. La pian, Alexandru Petrovici a demonstrat, încă o dată, că este un profund cunoscător al repertoriului liric, dar şi al vocilor, susţinând soliştii cu rigoare şi în special cu o coloristică adecvată stilului wagnerian sau verdian, pliat pe modul de a cânta al celor doi parteneri, completându-i astfel într-un demers aplaudat de spectatorii care, mai mult sau mai puţin familiarizaţi cu muzica de operă, s-au lăsat cuceriţi de farmecul acesteia.
   Impresiile oficialilor şi invitaţilor s-au regăsit în dialogul purtat apoi la un pahar de şampanie, comentând şi reuşita expoziţie şi performanţa interpreţilor, cărora le-au apreciat deosebita calitate vocală, trecând cumva pe plan secund eventualele rezerve în privinţa deficienţelor tehnice sau, după caz, a lipsei unui control riguros al cântului, aspecte ce pot fi remediate – cel puţin în principiu.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe