Un experiment dus la îndeplinire
graţie internetului
Viaţa noastră se derulează sub influenţa
directă a online-ului. Facebook ne-a
revoluţionat vieţile, ni le-a aşternut sub ochii tuturor precum rufele la
soare. Îl blamăm, îl criticăm, dar ne place să aruncăm un ochi în „curtea“
vecinului, să vedem pe unde a mai fost, ce a mai făcut.
În urmă cu mai bine de un an, se
lansa chemarea către toţi utilizatorii YouTube
şi nu numai, de a se filma pe 24 iulie 2010, de a răspunde la câteva întrebări în
vederea unui documentar intitulat Life in a Day. Îmi amintesc foarte bine de anunţul făcut şi de rugăminţile unei
bune prietene de a participa şi eu cu ceva. Dar, odată ajunsă la Sarajevo (la
Festivalul de Film) în acea zi, cred că am uitat de orice filmare cu telefonul.
Mulţi însă au dat curs acestei rugăminţi, astfel încât s-au adunat 88.000 de
clipuri video postate pe YouTube,
4.500 de ore de film, care mai de care mai emoţionante şi puternice, începând
din Australia până în Zambia (192 de ţări), din metropole agitate până în cele
mai izolate colţuri ale lumii. Aşadar, proiectul iniţiat de compania Scott Free UK (a lui Ridley Scott), YouTube şi LG Electronics a funcţionat pe deplin!
Ce au reuşit să
adune Ridley Scott şi Kevin McDonald merită văzut: este un
colaj emoţionant care te impresionează, o experienţă de care nu te poţi bucura
altfel. O zi din viaţa acestor oameni îţi deschide uşa larg în intimitatea lor,
îţi prezintă temeri, bucurii, te face părtaş zâmbetelor şi lacrimilor lor. Prin
natura şi felul în care a fost filmat, Life
in a Day nu este nici pe departe o capodoperă, reuşeşte însă să îţi bucure
sufletul. Lumea e mare şi totuşi mică, poveştile te înduioşează. Sunt oameni
adunaţi din toate colţurile lumii, vei vedea violenţă şi sânge, vei fi pus şi în
faţa unor poveşti triste. Un globe-trotter asiatic se emoţionează când găseşte în
ciorbă o muscă, un tată îşi învaţă fiul să se radă, un puşti japonez aprinde o
lumânare în memoria mamei sale. Sunt momente mărunte, dar care reuşesc să
construiască o lume întreagă, aşa cum trăieşte ea într-o zi. Oameni apar,
oameni dispar, unii suferă, alţii se bucură, iubesc, trăiesc, se ajută, se rănesc.
Merită din plin toate acestea! Toţi răspund la întrebările propuse: Ce aveţi în buzunare? De ce vă e frică? Ce
iubiţi? Răspunsurile sunt dintre cele mai diverse: de la chei şi carduri până
la buzunare goale, de la teama de homosexualitate până la frica de politicieni,
de la iubirea de soţie, copil, căţel până la adoraţia pentru Dumnezeu. Sunt
oameni atât de diferiţi şi totuşi cu atât de multe lucruri în comun!
Valoarea filmului constă în faptul
că realizatorii au reuşit să dea o unitate viziunilor acestor oameni. Şi chiar îţi
rămân în memorie o seamă de alte secvenţe: dimineaţa unui tată japonez şi a
fiului acestuia care îşi omagiază soţia/mama decedată, naşterea în timpul căreia
leşină operatorul, familia femeii bolnave şi temerile copilului ei legate de
situaţia mamei, Liberty Parade,
femeia care se îmbracă frumos pentru o conversaţie pe Skype cu soţul ei…
Life in a Day / O zi din viaţă este o
frumoasă aventură sentimentală, care nu te obligă, dar reuşeşte să te ţină cu
sufletul la gură şi cu ochii mereu atenţi la fiecare detaliu. Mai mult, filmul
acesta are ceva ce numai documentarele pot scoate la iveală, prin
originalitatea şi sinceritatea poveştilor. Este spectacolul lumii, atât de
ofertant şi generos, pe care îl avem la îndemână atunci când creăm poveşti!
Sunt oameni vii, care tresar şi se emoţionează, care plâng şi care zâmbesc,
care disperă şi care se bucură – sunt momente pe care cu greu le poţi regiza,
sunt frânturi de viaţă fireşti, care îţi deschid mintea, sufletul, inima, care
nu te închid în sala de cinema şi nu te sechestrează într-o poveste prefabricată.
Deşi sunt
momente filmate de amatori, Scott şi McDonald au reuşit să aleagă şi o serie de
imagini emblematice, metaforice chiar: baloane uriaşe de săpun ce cad pe
oglinda lacului, naşterea puiului de girafă, bărcuţa de hârtie din apropierea
unei puştoaice, o călătorie cu paraşuta deasupra norilor – filmată probabil cu
o cameră extrem de simpatică ce îţi deformează/lărgeşte imaginea. Sunt momente
unice, demne de adunat într-un film şi de revăzut peste ani.
Captivant de la început
până la final (când o tânără nu mai are ce să ne transmită, pentru că a trecut
de miezul nopţii), filmul lui Scott şi McDonald ne demonstrează conexiunile
invizibile dintre oameni. În permanenţă se întâmplă ceva, ceva ce merită atenţia,
ceva esenţial.
Filmul
merită văzut, măcar din curiozitate, dacă nu de plăcere. În altă ordine de
idei, cred că noi toţi avem astfel de materiale filmate: momente de la aniversări,
glume, momente hazlii. Şi cred că fiecare zi din viaţa noastră ajunge să fie păstrată,
într-un fel sau altul, sau măcar clipele pe care le considerăm importante. Iar
atunci când eşti pregătit să le revezi, înseamnă că ai puterea să priveşti înapoi,
să te analizezi şi să înţelegi că viaţa merge înainte. 
