Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Omagii muzicale

Viața Medicală
Anca FLOREA miercuri, 22 mai 2013
   În preajma zilei de 4 mai, omagiind nemurirea lui George Enescu, muzeul ce-i poartă numele şi Uniunea Compozitorilor au invitat publicul să (re)asculte opusuri de referinţă din creaţia sa, în cadrul unui recital. Sub genericul „George Enescu, eternul contemporan“, acesta a propus Sonata pentru pian op. 24 nr. 1 şi Sonata pentru pian şi violoncel op. 26 nr. 2, în viziunea pianistului Cristian Petrescu (sosit din Germania) şi a violoncelistului Dan Cavassi. După cuvântul muzicologului Valentina Sandu-Dediu, l-am urmărit pe Cristian Petrescu în partitura binecunoscută din interpretarea altor confraţi şi… mi s-a părut de nerecunoscut, pentru că, poate raportându-se la generic, dar cu siguranţă având o puternică amprentă a specializării sale în muzica de secol XX, a abordat lucrarea pe astfel de coordonate: foarte tehnic dar detaşat şi cerebral, construind, cu un tuşeu rotund, momente de calm şi discreţie (nu i-aş spune introspecţie), alternând însă cu atacuri dure, aspre, mai apropiate de „cluster“, într-o „recitire“ obiectivată, aproape matematică. Şi poziţia degetelor pe claviatură şi maniera de lovire sau de rupere a sunetului, ba chiar şi utilizarea pedalei trădează îndelungata experienţă a solistului în ansambluri precum „InterContemporain“. Iar cotarea printre specialiştii în muzica enesciană (recompensat de altfel şi cu premii importante pentru CD-urile sale) ţine, probabil, de faptul că, fiind compusă în 1924, în plină perioadă de explozie a expresionismului, dodecafonismului, serialismului şi altor „isme“, a fost tratată ca atare, deşi muzica este puternic dominată de impresionism şi de acel „ceva“ specific enescian, până şi ecourile din Oedip venind din melopeea Monologului, nicidecum din secvenţe cu tentă expresionistă. Însuşi compozitorul a tălmăcit Sonata astfel. Dar am descoperit, încă o dată, că o capodoperă poate fi abordată şi înţeleasă (sau „tradusă“) în mii de feluri.
   Mult mai temperat (dar fără a abandona total „exploziile“ placate), pianistul a revenit pe podium alături de Dan Cavassi, acesta dezvăluindu-ne că violoncelul pe care cântă i-a aparţinut lui Theodor Lupu, cel care, în compania… pianistului Enescu, a interpretat pentru prima oară lucrarea la Bucureşti. Cu un sunet cald, profund, cu o frazare generoasă şi o implicare afectivă vizibilă (chiar şi în bătaia piciorului în special când accentua expresiv discursul), violoncelistul Filarmonicii a reuşit să redea atmosfera şi încărcătura ideatică gândită de autor, dialogând sau „confruntându-se“ cu pianul într-o colaborare echilibrată şi bine susţinută, chiar dacă, uneori, cei doi interpreţi mi-au lăsat impresia că aveau totuşi concepţii diferite asupra textului muzical. Dar frumuseţea Sonatei şi atracţia pentru muzica de cameră a lui Dan Cavassi au pre­valat. Publicul – din păcate extrem de firav – a aplaudat pe bună dreptate o versiu­ne interpretativă în care unii au remarcat strania combinaţie între obiectivare şi sensibilitate într-o „coabitare“ care totuşi a funcţionat, alţii s-au bucurat să asculte, pur şi simplu, o superbă lucrare enes­ciană, în aula Palatului Cantacuzino, în vecină­tatea bustului din bronz al Maestrului, onorat la 58 de ani de eternitate. Şi poate, acolo sus, Enescu încerca să-şi regăsească, într-un fel, propria per­cepţie asupra… propriilor creaţii.
   Două zile mai târziu, la sala Radio, Ziua regalităţii a fost omagiată prin concertul derulat în prezenţa principesei Margareta, deschis, firesc, prin intonarea Imnului regal scris, cândva, de Hübsch, ascultat de public în picioare şi aplaudat îndelung, de altfel bine cântat. Orchestra Naţională, sub bagheta lui Cristian Badea, a abordat apoi Dublul de Brahms, partitură ce a beneficiat de solişti speciali, violonista Mihaela Martin şi soţul său, violoncelistul Frans Helmerson. Făcând abstracţie de câteva uşoare „scăpări“ sau incertitudini, lucrarea a sunat excelent, deşi, cel puţin surprinzător, dirijorul a stat cu spatele la solişti, concentrându-se vizibil asupra ansamblului, mizând probabil pe experienţa celor doi muzicieni care, pe lângă faptul că şi-au pus în valoare performanţa tehnică şi eleganţa frazării, sunetul cald şi învăluitor, au demonstrat încă o dată o coordonare impecabilă, reuşind, pe cont propriu, şi relaţionarea cu orchestra, aflată într-o zi fastă. După pauză am ascultat cu reală plăcere Simfonia IX „Din Lumea Nouă“ de Dvor˘ák, apreciind şi de această dată omogenitatea şi densitatea orchestrei, intervenţiile solistice de mare calitate, planurile expresive pregnant conturate, cu suprafeţe lirice şi izbucniri în apoteoză, precizia intrărilor în jocurile complexe (în special la suflători) şi implicarea instrumentiştilor în dorinţa clară de a evolua la cote valorice demne de un ansamblu care se respectă, într-o seară aparte. Dirijorul a condus cu gesturi ferme, ample şi incisive, destul de departe de respiraţia romantică specifică celor două lucrări, dar am avut impresia că orchestra a ţinut să demonstreze „ce poate“ şi… „că poate“, indiferent cine se află la pupitru. Şi chiar a dovedit din plin că, atunci când orgoliul sau ambiţia determină mobilizarea la întregul potenţial, evoluează aşa cum ar trebui să se petreacă la fiecare concert de stagiune. Pentru că, în fond, şi acela a fost inclus în categoria respectivă, melomanii şi invitaţii ovaţionând minute în şir, încântaţi să regăsească Orchestra Naţională la cote maxime. Sper să recidiveze.
   La pauză, s-a lansat versiunea în limba engleză a volumului-album At Your Service at All Times… („În slujba voastră, în toate timpurile“), cuprinzând mesaje radio şi interviuri înregistrate acordate de Regele Mihai în perioada 1989–2011, realizate de Mariana Conovici şi Denise Theodoru (traducerea Alistair Blyth), incluse şi pe două CD-uri ce însoţesc această a doua versiune, ce urmează celei în limba română, publicate de Editura „Casa Radio“. În prezenţa principesei Margareta şi a preşedintelui Emil Constantinescu, au rostit câteva cuvinte Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, principele Radu şi, firesc, redactorul albumului.
   Apoi, într-o ambianţă de palat, instituţia a primit Ordinul regal „Nihil Sine Deo“, acordat „pentru performanţele de nivel înalt care aduc un aport important în domeniul social, ştiinţific, educaţional, cultural, spiritual, economic, politic sau militar“, încununând astfel activitatea Radioului care, anul acesta, împlineşte 85 de ani.
   Se cuvine menţionat şi faptul că, anticipând ziua de 10 mai, la Jockey Club a avut loc o altă seară dedicată momentului regal, Duo Cell’Arpa (Roxana Moişanu la harpă celtică şi Mladen Spasinovici la violoncel) interpretând cu rafinament „piese reprezentative din sfera muzicii cu conotaţii regale sau imperiale, în care solemnitatea şi distincţia compoziţiilor se îmbină armonios cu caracterul festiv şi galant al cere­mo­niilor sau contextelor istorice speciale cărora aceste creaţii le-au fost destinate“. Cristian Popa a citit fragmente „extrase din convorbirile Majestăţii Sale cu scriitorul Mircea Ciobanu şi care au apărut între 1991 şi 2008 la Editura Humanitas“. Totul a fost „învăluit“ în proiecţiile video realizate de Radu Rădescu, gândite să „susţină vizual me­sajul pieselor muzicale din program“, într-o întâlnire frumoasă, marcată de artă şi distincţie.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.