Ziua de 19 august, când s-au împlinit 131 de
ani de la naşterea maestrului muzicii româneşti – George Enescu, a fost onorată,
la cele trei sedii ale Muzeului „Enescu“, printr-o serie de manifestări cu
puternic impact la public.
După cum menţionam într-un articol anterior,
la Sinaia, în cadrul Festivalului „Enescu şi muzica lumii“, directorul artistic
– reputatul violoncelist Marin Cazacu – a programat, în colaborare cu Muzeul,
la Vila „Luminiş“ (singura clădire ridicată de Enescu după propriile sale schiţe,
devenită de mulţi ani casă memorială, reintrată de curând în circuitul
evenimentelor muzicale), un program susţinut de tineri talentaţi, abordând
partituri enesciene, dar şi opusuri de Bach, creator deosebit de apropiat
sufletului Maestrului, precum şi pagini de Ravel sau P. Constantinescu. Am
ascultat, astfel, între altele, câteva partituri de Enescu – Balada şi Impromptu pentru vioară şi pian, Legenda pentru trompetă şi pian sau Toccata din Suita nr. 2 op. 10 pentru pian, dar am pătruns pentru
câteva clipe şi în atmosfera casei sale, privind şi bastonul care i-a fost
sprijin în ultimii ani de viaţă, expus acum prin proiectul „Obiectul lunii“.
Şi, pentru că directorul Muzeului „Enescu“,
Cristina Andrei, a realizat faptul că toate clădirile care se leagă de existenţa
şi creaţia enesciană, aflate în administraţia Muzeului, trebuie să reintre în
circuitul deschis (şi) al evenimentelor muzicale oferite publicului larg, la
Tescani, evenimentele organizate sub genericul „George Enescu în imagini şi
muzică“ au cuprins, la secţia „Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu – George
Enescu“, recitaluri susţinute de „Duo Remember Enescu“ (Corina Răducanu şi
Eugen Dumitrescu, alăturând lucrări pentru pian la patru mâini, de Enescu şi Ravel)
şi de compozitorii Cătălin Creţu şi Gabriel Mălăncioiu, beneficiarii burselor
„Enescu“ acordate de Muzeu anul acesta, precum şi vernisajul expoziţiei de
pictură „Tescani 2012“ sau
prezentarea proiectului „TranceCultural“ al Asociaţiei „Ephemair“.
Seara,
chiar la Muzeul „Enescu“ din Bucureşti, aula Palatului Cantacuzino a devenit
neîncăpătoare, pentru că melomani şi muzicieni au dorit să asculte pagini
enesciene şi să viziteze expoziţia vernisată în acel 19 august, onorat
printr-un program complex dedicat muzicianului. Violonistul Gabriel Croitoru şi
pianista Verona Maier au oferit versiuni de referinţă ale unor partituri
enesciene celebre – Balada şi Sonata
III „în caracter popular românesc“ –, iar apreciatul compozitor, profesor,
dirijor Cristian Alexandru Petrescu a prezentat, din ipostaza de tenor, cele Şapte cântece pe versuri de Clement
Marot, în compania aceleiaşi distinse pianiste, propunând o abordare
interpretativă aparte, dar la fel de apreciată de cei prezenţi în sală. În
plus, în Sala Cantacuzină au fost expuse câteva desene semnate de Fortuna
Mavromati-Brulez (din colecţia Muzeului), surprinzând „Mâinile Maestrului“ –
elegante, puternice, expresive – şi ampla „istorie în imagini“ a operei Oedipe, „povestită“ pe printuri ce alătură
file de manuscris, scrisori, afişe, fotografii, cronici sugestive, discuri,
pornind de la premiera mondială de la Paris (1936), oprindu-se apoi la
versiunile de la Bruxelles, Lausanne, Lucerna, Weimar, Berlin şi Viena,
Cagliari, surprinzând, evident, toate montările româneşti, fie de la Bucureşti
(începând cu cea din 1958, prezentată şi în turneu la Paris, Atena, Moscova sau
Stockholm, continuând cu versiunile din 1991, 1995, 2003), fie de la Iaşi
(2005), dar şi cea de la Toulouse, oferită nouă în Festivalul „Enescu“ 2009,
compunând, prin jocul coloristic, prin bogăţia informaţiei şi importanţa
personalităţilor implicate în acele spectacole, un mod extrem de atractiv de a
pune în lumină devenirea unei partituri considerate, încă de la premieră, o
capodoperă a veacului XX. Expoziţia rămâne deschisă până la sfârşitul lunii
octombrie – şi chiar merită văzută!
După mulţi ani, George Enescu a fost astfel
omagiat, de ziua sa de naştere, în ambianţa celor trei clădiri care-i păstrează
amprenta spirituală, prin repere diverse şi atractive, semn că Muzeul propune o
nouă manieră de promovare a personalităţii maestrului, nu doar la Bucureşti, ci
şi la Sinaia sau Tescani, locuri atât de dragi muzicianului, pe care publicul
este (re)invitat să le descopere, ascultându-i muzica, înţelegându-i
profunzimea creaţiei şi poate ceva din ceea ce înseamnă Omul Enescu.
