Cu câteva zile înainte de Înviere, Muzeul
Cotroceni a oferit tradiţionalul concert de Paşti, susţinut de această dată de
corul „Madrigal“, pentru prima oară în noua structură, mult întinerită, sub
conducerea lui Voicu Popescu, experimentat dirijor care, de ani buni, lucrează şi
cu excelentul cor de copii Radio, dar şi cu o formaţie corală ce abordează
muzica religioasă. Preluând „Madrigalul“, a dorit să păstreze şi specificul
repertorial prin care ansamblul a devenit celebru de-a lungul vremii, aşa încât,
în eleganta sală de spectacol, publicul a (re)ascultat cu plăcere – poate chiar
cu emoţie – pagini de mare frumuseţe de Pergolesi sau Mozart, acompaniate la
pian şi clavecin de Verona Maier, dar mai ales lucrări româneşti de gen, semnate
de Pascal Bentoiu sau Gh. Popescu-Brăneşti, precum şi suita de muzică bizantină
alcătuită, cu ani în urmă, de Marin Constantin, pornind de la partituri compuse
de autori din veacurile trecute, într-un „Florilegiu“ care a readus sonurile
specifice cântărilor ortodoxe, intervenţiile solistice realizate de Ştefana
Tiron, Florian Costea, Daniel Isăcescu, Doru Feraru sau Ştefan Voicu, punctate
de recitarea unor versete din Biblie, întregind atmosfera de reculegere şi calm
interior în care revenea, ca un laitmotiv, secvenţa „Hristos a înviat din morţi“
cântată în limba greacă. Poate că ar fi fost binevenită şi o tentă mai luminoasă,
de primăvară, în piese mai alerte, dar programul a fost gândit sub semnul
sentimentelor noastre în Săptămâna Patimilor, interpretarea ansamblului şi veşmintele
somptuoase amintind fastul renascentist de la curtea regală spaniolă, conferind
o aură de frumos şi elevaţie, mult apreciată şi de oaspeţii străini aflaţi în
sală – în majoritate ambasadori – şi de înalţi prelaţi. Şi sincer vorbind,
m-au impresionat comentariile celor care, plecând de la concert, dădeau
telefoane prietenilor pentru a le spune că… „Am ascultat Madrigalul! Îţi dai seama?“
Chiar în acea seară, în apropiere, la Opera
Naţională, un alt moment dedicat Sărbătorilor pascale a atras melomanii,
soprana Felicia Filip invitând din nou la o întâlnire cu sensibilitatea unei
muzici aparte, colaborând, după cum menţiona comunicatul ONB, cu pianista Ioana
Maxim, dar şi „cu balerina Andreea Creţan, actorii Irina Ungureanu şi Ionuţ
Kivu, cu Mike Godoroja & Blue Spirit, compozitorul şi interpretul George
Coman şi chitaristul Silviu Stoica. (…) Aşa cum ne-a obişnuit, în prag de sărbători,
Felicia Filip îşi va întâmpina publicul cu deosebită căldură, la Sala Studio a
Operei Naţionale Bucureşti“.
A doua zi, la Opera din Iaşi, a avut loc însă
o reluare de mare succes – Gianni
Schicchi de Puccini, care, chiar dacă se bazează pe o „întâmplare“ din Infernul lui Dante, deci poate părea
surprinzătoare în pragul Paştilor, şi chiar dacă perioada respectivă, în care
toată lumea este ocupată cu pregătirile „de casă“, părea să nu fie propice unui
asemenea eveniment, totuşi a atras un public extrem de numeros în sala Casei de
cultură a studenţilor, spectatorii „gustând“ fiecare replică, situaţie sau
grimasă, într-o montare semnată, în trecutele stagiuni, de Anda Tăbăcaru-Hogea.
Pe coordonate tradiţionale, cu personaje bine conturate, mişcarea destul de
alertă se desfăşoară în decorul camerei unui „înstărit“ florentin şi în costume
de epocă (scenografia Viorica Perju), totul cu alură uşor ironică, poate cu o
tentă de grotesc. Eroii au fost întrupaţi de solişti în general tineri, cu voci
frumoase şi mai ales foarte expresivi şi maleabili în plan scenic, formând o
echipă omogenă, perfect sudată, astfel încât spectacolul a avut cursivitate,
logică şi umor deloc „îngroşat“; fiecare a devenit un prototip cu relief şi
pregnanţă, începând cu Gianni Schicchi, în care baritonul clujean Marian Pop,
deşi în debut, a fost cuceritor, inteligent şi fără excese, cu o supleţe şi o
vervă structurală, cu o mimică şi o plasticitate care au avut şi spontaneitate şi
farmec, „trădând“ profesionistul format pe scene din lume; aşa cum glasul său
calitativ şi maniera de a rosti cuvântul, cu dezinvoltură şi sens, i-au încântat
(şi) pe cei care, poate, îl ascultau pentru prima oară. Basul clujean Petre
Burcă i-a fost partener de scenă şi de această dată, dar într-un mai sobru
Simone, remarcabilă fiind şi mezzosoprana Florentina Onică, debordantă în La
Ciesca, reuşind prin doar câteva accente şi intervenţii să stârnească hohote de
râs. În distribuţia numeroasă am remarcat şi materialul vocal al mezzosopranei
Laura Scripcaru (Zitta), şi generozitatea glasului frumos al basului Octavian
Dumitru (Betto), şi debutul lui Cătălin Berea (în Marco), alături de Aurel Bălae
(Gherardo), Diana Bucur (Nella), Victor Zaharia (Ser Amantio), Ştefan Dragoş
(Pinellino) sau Ionuţ Todică (Guccio), dar şi siguranţa micului Marcu Şerbănuţă
în Gherardino, în timp ce Eduard Sveatchievici, în decrepitul Maestro
Spineloccio, a reuşit un excelent rol de compoziţie. Printre atâtea personaje
caricaturale, cuplul îndrăgostiţilor face o notă aparte, aducând lirismul,
sensibilitatea şi tinereţea care… lipsesc cu desăvârşire la cei din jurul lor;
iar soprana Ana-Maria Donose-Marcovici este şi o prezenţă încântătoare, cu un
glas pe măsură, condus cu rigoare şi cu o frazare adecvată, cântând în
compania… soţului său, tenorul Cosmin Marcovici, agreabil Rinuccio. La pupitru,
un alt tânăr, Cristian Oroşanu, conducând cu fermitate şi precizie o structură
vocal-orchestrală complexă, a obţinut o coloristică diversă, recomandându-se
acum ca un bun dirijor.
Astfel,
în zilele care au precedat Sărbătoarea Învierii, unele repere s-au dorit mai
aproape de spiritul acestora, altele propunând – voit sau nu – partituri cu
trimiteri la… patimile omeneşti şi la locul lor de pedeapsă, pentru că şi
Filarmonica bucureşteană, dirijată de Jochen Werner, a inclus în concertele
acelei săptămâni Prima noapte valpurgică de
Mendelssohn-Bartholdy…
