E suficient să reproduci o replică tăioasă şi acidă dintr-un film şi nici nu îţi ia foarte mult timp să identifici regizorul. Umorul lui Woody Allen este inconfundabil. Aer relaxat şi totuşi înverşunat, teatral şi exagerat, întreaga acţiune pare a se desfăşura sub ochii spectatorilor pe care îi include în poveste rapid şi fără prea multe discuţii. Personajele sunt direct urmărite, ascultate, analizate, iar discursul lui Boris în faţa camerei este cel explicativ, moralizator, un alt artificiu „marca Woody Allen“, care îl exclude şi de această dată din faţa camerei, însă nu îi ascunde şi tonul. Astfel, se încheie perioada londoneză din filmografia lui Allen. Whatever works sau Orice ar fi îl are în rolul principal pe Larry David, un bărbat trecut bine de prima tinereţe, care pe cât de singur se simte, pe atât de sufocant şi excentric este. Nimic nu îl mulţumeşte, totul este întunecat şi trist, iar fatalismul lui este de-a dreptul enervant. Însă nu şi pentru Melodie (interpretată de Evan Rachel Wood), tânăra care de abia descoperă New York-ul şi viaţa în general. Fugită de sub aripa protectoare a părinţilor, speră să cucerească lumea şi să îşi găsească un loc mai bun. Naiva care crede că poate găsi de la bun început un om în braţele căruia se poate refugia dă peste exasperantul Boris. Mai bine cu rău decât deloc. (...)
Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.