De fiecare dată se întâmplă ca la Oscaruri să aibă loc o împărţeală aproape corectă, spre mulţumirea cât mai multor oameni, cu rezultate surprinzătoare, poate chiar interesante, dar niciodată realiste de la un capăt la celălalt. De fiecare dată iscă nemulţumiri, comentarii, o oarecare revoltă în rândul criticilor şi profesioniştilor de specialitate. Un lucru este cert: dacă vrei cu adevărat să îţi faci o idee despre aceste premii, este suficient să urmăreşti nominalizările şi să nu ai foarte multe aşteptări de la ceremonia în sine. În fiecare film menţionat pe lista scurtă vei găsi elemente care să te fascineze, să te bucure, să te minuneze şi să te urmărească după ce ai ieşit din sala de cinema. Ceremonia Oscarurilor reuşeşte să fie, în fiecare an, o paradă a modei şi a starurilor hollywoodiene, dar nu îţi oferă nici pe departe spectacolul de care te bucuri atunci când ajungi în sala de cinema.

   După o raită prin toate filmele nominalizate, în chip de personaje mai mult sau mai puţin întruchipate, Anne Hathaway şi James Franco ajung pe scena Teatrului Kodak din Los Angeles. Feţe noi, forţe proaspete, exact cum şi-au imaginat organizatorii, previzibil în ceea ce priveşte vigoarea şi reacţia acestora. Au trecut timpurile când Billy Cristal sau Steve Martin făceau un show de milioane. S-a dorit o schimbare, care însă nu a impresionat pe măsura aşteptărilor. S-au produs şi gafe (bâlbâieli nostime, dar chiar şi oarece scăpări din partea premiatei Melissa Leo – declarată cea mai bună actriţă pentru un rol secundar în The Fighter). E drept însă că nu a fost o atmosferă încordată, precum cea din seara Globurilor de Aur. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.