Personalitatea de medic scriitor a lui Iustinian Gr. Zegreanu este una remarcabilă.
Coordonator al activităţii Filialei din Cluj a Societăţii Medicilor Scriitori şi
Publicişti din România, este autorul a mai multor plachete de versuri şi proză şi
editor al volumelor colective publicate la un interval de aproximativ trei ani
de către membrii acestei filiale. Continuând activitatea literară de excepţie a
tatălui său, Octavian Zegreanu, el i-a dedicat o justificată veneraţie,
îngrijind publicarea postumă a unora dintre valoroasele sale poeme. Aşa se
explică faptul că titlul ultimului volum al medicului scriitor clujean poartă
titlul ÎN NUMELE TATĂLUI… Luând
cartea de pe rafturile librăriei, cititorul este mai întâi atras spre eterna
înclinare creştină, dar, apoi, cei iniţiaţi desluşesc semnificaţia antropologică
a titlului. Sacralizarea figurii paterne este un arhetip psihic fundamental
definit de analişti prin animus. Trăind
în lumina intelectuală şi literară pe care o răspândea tatăl său, autorul a
fost zguduit de plecarea acestuia în eternitate. Rădăcinile cu care îşi fixase
locul în lume fiind în mare tăiate, a scris, pentru a nu pluti în derivă,
cartea apologetică: „Între iubire, viaţă şi destin“, izvorâtă din materia menită
să panseze rana pierderii morale. Dar, în convalescenţa de după doliul existenţial,
apar noi rădăcini care readuc seva Dasein-ului,
germinând redactarea volumului de faţă. Titlul său explicitează miracolul
conversiunii, adică al actualizării mitice a imaginii tatălui idealizat peste
care se grefează trăirea sacrală a Tatălui ceresc. Aşa apare această carte, un
compendiu de antropo- şi teozofie. Cuprinsul său este lămuritor. Defilează,
spre încântarea înţelegerii noastre, capitole despre om şi condiţia umană,
referiri la mitul antic al androginului, reflecţii privind natura spiritului
uman, presupuneri despre ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Credinţa în
Dumnezeu ne dă dreptul la viaţă şi iubire faţă de oameni şi faţă de instanţa
divină. Sentimentul iertării face parte şi este trăsătura distinctivă a
religiei creştine, iar morala creştină semnalează prezenţa răului; dar moartea
nu este inamicul. Atitudinea în faţa bolii porneşte, în viziunea autorului, de
la ideea că boala trupului este rezultatul a ceva rău acumulat în profunzimile
fiinţei.
Personalitatea lui Justinian Zegreanu oferă
o dovadă a faptului că medicina este un creuzet în care se topesc metalele preţioase
scoase la iveală de frământările ontologice de care această profesie nu este
ferită.
