Vorbind despre dragoste, un luminat cleric
spunea, cerând iertare celor care ştiau deja, cum acest cuvânt atât de cuprinzător
în româneşte, are în greceşte cel puţin şapte formulări diferite. Evitând să
conducă subiectul pe direcţia erosului, el
a menţionat că inclusiv acesta are
foarte multe categorii care ar merita nume speciale dacă infinitul ar fi ceva
mai restrâns. Însuşi Pavel, în Corinteni, face un formidabil efort de definire
pentru sublimarea în termeni convenţionali a acestui sentiment universal, lăsând
problema deschisă pentru încă multă vreme.
Realitatea este că, pe măsură ce ştiinţele
aplicate şi inteligenţa creativă rezolvă din ce în ce mai multe din trebuinţele
omului, dragostea pare a suferi un proces de retracţie, iar setea individuală şi
colectivă de iubire frământă din ce în ce mai mult existenţa contemporană.
Fenomenul de insuficienţă afectivă al zilelor noastre, precum şi efectele
acestei carenţe psihologice au fost semnalate de mai multă vreme, ajungând să
fie relevate, din ce în ce mai insistent, în diverse forme şi exprimări
artistice. Doar anul trecut au apărut – numai în spaţiul cinematografic – patru
producţii cel puţin speciale cu această tematică şi, din semnalele privind
proiectele previzibile, consecvenţa în domeniul industriei filmului pe această
orientare se va menţine. Numitorul comun al acestor patru pelicule pare a fi
acela că sentimentul de iubire poate rezolva aproape orice problemă, chiar şi
atunci când el însuşi este problematic. Acest sentiment, cu toate zbaterile şi
labirinturile sale, de cele mai multe ori îşi este suficient sieşi,
limpezindu-se şi aplanând conflictele cele mai diverse în mod clar şi deseori
surprinzător.
Atingerile cu mediul social din aceste
producţii aparţin mai mult de atmosferă şi de plasare într-un spaţiu convenţional,
care să dea o oarecare fixare pe situaţiile particulare şi să asigure condiţiile
de perenitate ale filonului psihologic contextual. Un scriitor de cărţi western
hemiplegic din „The Magic of Belle Isle“
este obligat să renunţe la ocupaţia care îi asigură justificarea existenţei,
deoarece în zilele noastre editurile nu mai publică literatura între coperte,
pentru că cititorii preferă să downloadeze cărţile şi să le citească pe
dispozitive electronice. În „Amour“,
o respectabilă profesoară de pian din Paris, atinsă de neputinţele produse de
senectute şi de un accident vascular dramatic, are oportunitatea de a i se
instala acasă toate facilităţile tehnice de care ar fi putut beneficia într-un
spital bine utilat; în „Anna Karenina“,
protagoniştii din clasa nobiliară rusească dispun de un confort material cu
totul îndestulător, pe când în „Bel Ami“
moravurile permisive care colorau epoca operei lui Maupassant fac verosimile
mijloacele prin care Georges Duroy (Robert Pattison) ajunge acolo unde visele
sale îl vor propulsa.
Mai puţin la „Bel Ami“, unde dezvoltarea amoroasă este prea densă şi trepidantă
pentru a aluneca spre vreo direcţie secundară, în „Amour“, „Anna Karenina“ şi
în „The Magic of Belle Isle“
protagoniştii au probleme de sănătate serioase şi suferinţe care le determină
existenţa. Totuşi, doar în „Anna
Karenina“ apare, în treacăt, un doctor (Martin Wimbush), dar intervenţia
acestuia nu va aduce nicio scindare şi nicio soluţie pentru deturnarea
torentului de iubire în care se zbate protagonista (Keira Knightley). Ea îşi va
regăsi alinarea şi echilibrul într-un mod pentru care regizorul filmului (Joe
Wright) a ales aceeaşi manieră seacă şi distantă cu care a tratat întregul screenplay (Tom Stoppard). Un tânăr care
se îndeletniceşte cu un anumit fel de inactivitate (Bel Ami – Robert Pattison)
foloseşte dragostea pentru a se repoziţiona între alte repere sociale decât
cele predefinite, un scriitor paralizat, dezorientat şi însingurat (Morgan
Freeman), dar cu o disponibilitate psihică remarcabilă, ancorează lângă portul
unei familii rănite aflate într-un proces de clarificare emoţională şi îşi
reconstruieşte perspectivele, un cuplu venerabil (Jean-Louis Trintignant,
Emmanuelle Riva) trăieşte cu disperare dragostea la o intensitate şi o forţă
care vor limpezi într-o manieră zguduitoare o situaţie complicată şi tulburătoare.
Tentaţia moralizatoare a acestor producţii
este destul de clară şi este evident că nu toate proiectele existenţiale pot fi
rezolvate numai prin intervenţia unui sentiment chiar de amploarea şi
universalitatea iubirii, dar aceste filme pot impune ideea după care problemele
şi dificultăţile sunt depăşite mai bine, mai uşor şi mai deplin atunci când, pe
lângă toate celelalte, vine şi dragostea.