Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  LIFESTYLE  »  Cultură

Pelerinajul cuvintelor

Viața Medicală
Elena SOLUNCA vineri, 9 octombrie 2015
Titlul recentei cărți a doctorului Nicolae Radu, apărută la editura „Antim Ivireanul“ e provocator din cale afară. Cum adică Abecedar pentru avansați? Nu este doar potrivit, ci și util. În explozia de cuvinte și concepte noi care ne asaltează în fiecare zi, crește vizibil riscul de a reedita povestea turnului Babel.
Deloc întâmplător, discutăm de criza de comunicare, paradoxal, într-un timp în care tehnologiile comunicaționale realizează performanțe demne de domeniul SF-ului. Conceptele, mai ales cele provenite din tehnologie, au ceva din destinul efemeridelor. Ele dispar atunci când o tehnologie iese din uz, fiind înlocuită cu una mai performantă, mai eficientă. Oamenii nu pot face decât să se adapteze acestui iureș de cuvinte și expresii pe un drum încețoșat, de la informație la cunoaștere și asimilare înțelegătoare. Mai întâlnim un fenomen a cărui extindere devine îngrijorătoare – cu cât crește gradul de cunoaștere și nivelul de complexitate, cu atât crește și ignoranța. Comparând cunoașterea cu o sferă, extensia ei, cum s-a remarcat, face să crească numărul punctelor de contact cu necunoscutul.
Nu în ultimul rând, ignoranța este și o consecință nefastă a manipulării informațiilor, fapt ce l-a determinat pe Chomsky să elaboreze un „decalog al manipulării“, demn de toată luarea aminte, cel puțin pentru o minimă prevenție personală. Atent la toate, dr. Nicolae Radu surprinde apariția unei noi discipline științifice – „agnotologia“ – care studiază bazele științifice ale ignoranței. Utilitatea acesteia este cu atât mai importantă cu cât, în ultima vreme, tot mai mulți se folosesc de ignoranță (o cultivă chiar, dacă se poate spune) în scopul satisfacerii unor interese economice, politice sau sociale. Se ține seama, în definirea conceptului, și de psihologia ignoranților, care, în cele mai diferite moduri, nu-și recunosc statutul, ba chiar îl neagă până la agresivitate. Se pare că în cazul ignoranților agresivi, care proliferează într-un ritm uimitor, numai ajutorul lui Dumnezeu poate „să le dezghețe inimile“. Fenomenul nu este unul nou. Poporul îl eticheta din cele mai vechi timpuri, fără menajamente: „Prostul nu e prost destul, dacă nu e și fudul“.
Cartea nu este, cum s-ar putea crede, un dicționar, ci mai curând o suită de eseuri (în sensul lui Montaigne) în care stilul propriu autorului se dovedește unul purtător de înțelesuri. E un fel de pelerinaj al cuvintelor, țelul fiind o comprehensiune adecvată a lor și, prin aceasta, un mod elevat de a conviețui în lumea contemporană aflată în criză, într-un timp al judecării și judecății.
În „Argument și lămurire“, autorul explică rațiunea folosirii cuvintelor „abecedar“ și „avansați“. Prea bine știm că abecedarul este „prima carte“ de la care pornim pe drumul cunoașterii, începând cu literele și cuvintele. „Diferența specifică“ a lucrării este reperabilă în faptul că sunt inventariate cuvinte a căror înțelegere presupune noțiuni prealabile, eventual din domenii mai noi ale cunoașterii.
Exercițiul de succes pe blogul personal, apreciat ca „onorabil“, a fost pentru dr. Nicolae Radu un argument cu funcție întemeietoare în elaborarea cărții. Stilul său este cel înrădăcinat pe acest mod de comunicare – direct, pe alocuri didactic, percutant, deschizător de orizonturi semantice, care invită elegant la deslușirea unei realități ce-și face din cuvânt pas pe drumul spre cunoaștere, lucrare, creație. Adăugăm măiestria exprimării, nuanța colocvială și un abia perceptibil spirit ludic, elemente ce prefigurează un succes sigur.
Cartea poate fi înțeleasă – de ce nu? – și ca una de aventuri, urmărind peripețiile cuvintelor pe mereu mai aglomeratele autostrăzi informaționale. Faptul că lucrarea nu are o structură anume oferă cititorului șansa de a alege ce anume îl interesează la un moment dat. Acest lucru adaugă lecturii, alături de utilitatea sa, o notă agreabilă, chiar prietenoasă.
Se întâmplă uneori ca tema lucrării să fie în plină dezbatere și atunci autorul invocă o somitate, cum este, de pildă, Julian Săvulescu, citând propriul articol „Chimia și genetica moralei“: „Ingineria genetică va deveni un bun public când tehnologia va evolua în direcția unor beneficii clare, acceptate unanim“. De acord, însă apare problema vizând cine și în ce condiții își dă acceptul, când se știe că multe cercetări sunt secretizate din varii motive, iar „acceptul“ este de multe ori o cointeresare mai mult sau mai puțin culpabilă.
Din suita conceptelor abia intrate chiar și în limbajul de specialitate se menționează sindromul „burn-out“, definit de Frenderberger ca „stare de epuizare afectivă manifestată prin oboseală cronică, depresie, frustrare, cauzată de un eșec profesional“. Cum într-o vreme a schimbărilor eșecul secondează fiecare faptă, acest sindrom e mereu mai răspândit. De mare folos ar fi niște studii care, împreună cu descrierea cazurilor, să sugereze și soluții, care, cu siguranță, depășesc limitele disciplinei specializate. Autorul prezintă și complexul de simptome „Karoshi“ (noțiune de origine japoneză), manifestat prin afecțiuni cardiovasculare apărute ca urmare a excesului de muncă.
O notă aparte o are textul despre singurătate sau izolare ce poartă cititorul spre o concluzie care nu surprinde: „Omul nu poate refuza singurătatea, este condiționat să trăiască împreună cu alți oameni, la fel de singuri“. Aceasta este o temă apărută de pe la mijlocul secolului trecut și relevante sunt doar cuvintele pline de amărăciune spuse de șarpe Micului Prinț: „Singur poți fi și printre oameni“, sau meditația asupra relației „solidar–solitar“, tulburător redată de Albert Camus, generos deschis spre starea de a fi împreună. Mai cităm „obsolescența programată“, ca „pierdere progresivă a funcționalității, uzură morală, declasare tehnologică“, fenomen tot mai răspândit, cu potențial de maximă magnitudine atunci când e „programat“ din motive ușor de aflat, dar mereu mai greu de suportat. Uneori se pare că totul tinde să fie de „unică folosință“ și este cutremurător gândul „veni-va vremea când și oamenii vor avea același destin“, câtă vreme deja suntem cifre și mereu mai puțin nume.
Odiseea cuvintelor continuă în același registru atractiv și, cu osebire, vom cita articolele „Maieutică și brainstorming“, „Despre soarta cărții“, „Despre nemurire“, „Despre hipnoză“, „Inteligența emoțională“, „Despre nevoia de credință“ și altele asemenea, ce dau impresia că autorului, „șoarece de bibliotecă“ cum se autodefinește, nimic din ce-i uman nu-i rămâne străin. Autorul nu putea ocoli, desigur, celebrul „carpe diem“ propriu timpului nostru despre care scrie cu îndreptățire că: „Viitorul este o prelungire a trecutului, un trecut prelucrat, trecutul nu poate fi ignorat“. Intrând în joc, ne-au venit în minte cuvintele tâlharului drept la răstignirea lui Hristos, ca un summum a tot ce se mai poate spune: „Pomenește-mă Doamne când vei veni întru împărăția Ta“. Răspunsul îl știm: „Astăzi vei fi cu mine în rai“. Este modul ideal de a trăi clipa ca deschidere spre înveșnicire. Asta pentru când, o spune în felul său și autorul, credința este înrădăcinată în eul nostru și exprimată în acea „nostalgie a paradisului“ de care vorbea Nichifor Crainic.
Neorânduiala aparentă a textelor lasă libertatea cititorului să-și configureze propriile dimensiuni între care să se regăsească, sau mai degrabă să se construiască pe sine în primitorul spațiu virtual. Și dacă nimic nu-i este străin, autorul nu putea ocoli fericirea, aproape imposibil de definit, dată fiind puternica sa încărcătură subiectivă. Ca și în alte situații, autorul apelează la „clasici“ și sfârșește prin reiterarea întrebării: există sau nu fericire? Cum răspunsul este la fiecare dintre noi, autorul precizează că „dacă există, nu poate fi asimilată cu apoteoza, un moment tragic, pentru că după apoteoză nu poate să mai urmeze nimic“. Nu am aflat, în enumerarea atât de erudită, fericirile rostite de Hristos în predica de pe munte, din care amintim doar „Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”. Este surprinsă esența fericirii ca pace, starea edenică de împăcare a omului cu Dumnezeu și cu întreaga creație, o stare edenică spre care aspirăm pe măsură ce vedem cum dezastrul ecologic se face preludiu pentru omul mereu mai străin în lumea pe care însuși a făurit-o.
Lectura cărții reliefează valoarea multitudinii și diversității informațiilor, afirmării unei atitudini, în acest caz de noblețe intelectuală, sugerării unor noi perspective și invitației senine la comunicare în spațiul virtual care se arată a fi unul de prietenoasă apropiere. Autorul ne amintește, în final, cum spunea și Blaga, că: „Trăim în una și aceeași lume. Prin urmare nu suntem așa de departe unul de altul. “

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.