Cele trei lucrări trasează seria de evenimente metabolice care culminează cu amplificarea reactivităţii trombocitare la subiecţii cu DZ tip 2, pentru a face posibilă eficienţa terapiei antitrombotice şi, consecutiv, controlul hiperglicemiei şi prevenirea apoptozei celulelor beta pancreatice, viitorul aparţinând „regimurilor terapeutice antiplachetare individualizate“, cu „agenţii de ultimă generaţie, mai puternici, aflaţi în faza de dezvoltare clinică“: Următoarea tripletă de lucrări are ca factor comun chirurgia bariatrică: Restabilirea fazei precoce a secreţiei insulinice şi răspunsul diferenţiat la încărcarea cu glucoză în funcţie de calea de administrare la subiecţii cu DZ tip 2 după chirurgia bariatrică (dr. Serenella Salinari şi colab.) – cu concluzia că efectele benefice „după intervenţiile de CB malabsortivă par să fie corelate cu diminuarea efectele unor factori intestinali, în urma bypassului intestinal“ – editorialul Chirurgia bariatrică şi mecanismele fiziopatologice implicate în etiopatogenia DZ tip 2 (dr. Radu Lichiardopol) – care susţine necesitatea elucidării efectelor intestinale de influenţare a homeostaziei glucozei „prin mecanisme care influenţează sensibilitatea ţesuturilor la insulină, sensibilitatea celulelor beta pancreatice la glucoză şi secreţia de insulină“ – şi Impactul diferitelor tehnici chirurgicale bariatrice asupra acţiunii insulinei şi a funcţiei celulelor beta pancreatice în DZ tip 2 (dr. Ele Ferrannini, dr. Geltrude Mingrone) – care relevă că, dacă cercetările experimentale pe subiecţii diabetici cu/fără obezitate sau reducerea la minimum a scăderii ponderale ar putea aduce noi dovezi, „sunt necesare studii clinice randomizate controlate care să recurgă la metodologia de referinţă pentru a demonstra valoarea CB“. (...)