În adolescența
celor care astăzi mai pot privi înapoi fără mânie, romanul de
dragoste al suedezului Per Olof Ekström – „N-a dansat decât o
vară“ ținea loc de călătorie într-o lume de poveste. Însă
volumul de poeme semnat Victoria
Milescu
– Cenușa
verii/Les cendres de l’été
este un ecou târziu al unei noi povești în care, dacă sufletul
prinde să cânte, și lacrima-i pe-aproape.
Coperta,
semnată Leo Orman, închide într-un passe-partout
violaceu un portret de femeie a cărei privire se pierde spre
nicăieri. Este o ilustrație a picturii „Absența face inima mai
afectuoasă“, a lui John William Godward.
Mottoul care stă de strajă la
porțile cântătoare ale cetății de cenușă din poeme nu este în
măsură să ne însenineze biata inimă. Intrarea în cetate este ca
o rătăcire printr-un infern de patimi pe care poeta îl reface cu
migală pentru fiecare cititor, imaginând răspunsuri neașteptate
la întrebări pe care acesta refuză să și le pună. Întreg
volumul de poeme este scris parcă dintr-o respirare. Sunt variațiuni
pe aceeași temă a descumpănirii în care se trezește brusc
sufletul după ce a fost botezat în apele înalte ale iubirii.
Într-un straniu dialog, nu mai știm
cine crede cu adevărat ce a fost odată, după sfârșitul lumii.
Povestea dintr-o vară de muritor fericit se va relua cu firescul de
care doar eternitatea are știre, „fără să înțelegem de ce am
fost ce-am fost“. Până atunci, laudă ploii când „lacrimile
curgând pe obraz tot ploaie (par) să pară“. Nu știm cine este
învinsul și cine este învingătorul, în acest război tandru în
care combatanții se trezesc pe neașteptate cu mâinile goale
rătăcind printre neînțelesuri spre o cale neștiută. Poeta pare
a fi renunțat să mai țină seama de trupul de lut însuflețit,
alegând din dumnezeiasca alcătuire umană doar capul. Numai că
rațiunea inimii are legea ei. Surdă și oarbă, iubirea ascultă de
„blânda cruzime a lui Dumnezeu“.
Urmează apoi o ploaie (alta, pentru
că și focul reaprins arde mai altfel), o bucurie ca o boală fatală
și, în final, cenușa amară a iubirii fictive. De acum, tot cresc
întrebările – rugăminți, iar partenerul de dialog este El:
„N-aș merita, Doamne, o mărire de viață?“. Citind mai
departe, ni se pare că ezitările poetei sunt chiar ezitările
noastre.
Conceput ca un singur poem de iubire,
volumul „Cenușa verii/Les cendres de l’été“ este, poate, cel
mai frumos imn de slavă al iubirii din toată poezia de până acum
a Victoriei Milescu.