A pogorât arta printre noi, ca o cuminţenie
a pământului, înveşmântată-n ie ţărănească şi catrinţă, în iţari, cămeşă cu
mâneci largi şi pălărie cu pene de păun, cu icoane în firide şi turme prin pajişti
înverzite, cu măgăruşi purtând samare sub o lună pală ca un cadran de ceas cu
limbile oprite pentru o secundă cât veşnicia, cu cai năzdrăvani care n-ar vrea
să ştie de zăbală, cu lucrători meşteri la ciubere, cu cerşetorul satului (să
fie invalid de război?) şi vioristul lângă care s-a aciuiat un câine, cu
violonista tânără şi mândră, cu taraful de lăutari. Cu căpiţe de fân ca nişte
pere uriaşe căzute printre pomi ajunşi în toamne, pe lângă case mici, cu flori
în glastre, cu femei purtând lumânări ca pentru o procesiune de taină mare la
care sfinţii par să fi coborât din zugrăveala zidului ca să li se alăture. Ce-o
fi vrând să spună toată această bogăţie de simplitate ca o poveste cu oameni
cum vor fi fost până mai ieri în satul românesc! Pentru că asta a fost ampla
expoziţie de pictură Angela Popa-Brădean
şi Traian Brădean, de la Cercul
Militar Naţional – Salonul Artelor.
Soţii Brădean vor împlini curând 55 de ani
de când sunt unul altuia răsfrângere a sufletului. De ce ne-am mira că şi arta
lor, semănând, li se aseamănă! Şi totuşi nu într-atât încât să nu poarte fiecare
pecete de unicitate. La pictoriţa Angela Brădean, temele ţin de sărbătoare, de
fast cuminte, de lucru împlinit, de aşteptare, de singurătate, de ordinea
livezilor rostuindu-şi prinosul fructelor, de întomnări, de sensul florilor
rânduite de o mână neştiută în oala de lut… Personajele sale feminine au
monumentalitatea solemnă a cariatidelor menite parcă să sprijine cerul însuşi.
Straiele lor au puritatea pânzei înălbite în apa izvoarelor, podoabele de la
gât, din jurul frunţii, au nobleţe ancestrală, florile aduc cu ele pajiştile cu
mireasma lor, fânul adunat în căpiţe stă de strajă pe lângă case şi o linişte
ca de-nceput de lume se lasă peste fire.
La profesorul pictor Traian Brădean, arta
este închinare la satul românesc. Animalele de povară – umilii măgăruşi – au un
loc aparte în pictura maestrului, caii – cu sau fără căpăstru – au nobleţe de
stăpâni peste întinderi de pământ sub cerul una cu infinitul; portretele de
domniţe din vechi dinastii ţărăneşti au privirea dreaptă şi mândră, chip
feciorelnic, port princiar.
Poem în culoare al satului transilvan,
pictura semnată de Angela şi Traian Brădean ne poartă cu fiecare lucrare prin
(spre) o lume de care ne va fi mereu dor, o lume pe care-o recunoaştem cu
sufletul fiindcă ne aduce aminte de cei care vor fi fost – când robi, când
regi, când fir de iarbă, când tăcere, când flori, când cântec de vioară, de
tulnic, de privighetoare, când zvon de clopote în seară, când lacrimă, când
bucurie într-un sat-rai care ne ştie!
