Autorii
cărții intitulate Ferestre fântâni, Mihai Pompiliu
Constantinescu și Mihai Cezar Popescu, formează un cuplu auctorial deja cu
experiență. Raluca Dună vorbește despre
noua carte a celor doi, care poartă un titlu ce amintește de Gellu Naum, poezia
ambilor integrându-se unui model modernist în sensul larg al cuvântului. Autorii scriu cu o anume lejeritate, fără
emfaza profesionalismului, parcă pentru ei înșiși. Oameni cultivați, Mihai
Pompiliu Constantinescu – profesor de limba română și istoric literar – și Mihai
Cezar Popescu – medic și totodată traducător din italiană –își asumă natura
personală a scrisului lor, care dobândește un farmec retro și o aură de
intimitate.
Poemele
comunică emoții, imagini, idei cu directețea unui jurnal intim, și se citesc
astfel cu plăcere. „Ferestre fântâni” este un volum eclectic, tematic ca
tonalitate, dar tocmai de aceea imprevizibil, o invitație în duet spre lumea
interioară a celor doi autori adresată unui cititor prieten.
Dacă punem volumul pe patul lui Procust al
judecății estetice, descoperim că el conține poezii bune, poezii mai puțin
bune, versuri care curg, versuri care șchioapătă, dar miza autorilor nu pare
însă una exclusiv estetică.
Titlul volumului semnifică pe de-o parte
deschiderea spre altceva prin „poezia-fereastră”, pe de altă parte scrisul
poetic nu e doar o evaziune, o luminare a unei existențe altfel, poate, banele,
ci și sursă a existenței cotidiene, ceea ce generează și regenerează poezia ca
fântână din care izvorăște apă vie.