Newsflash
Cultură

Porţile se închid la miezul nopţii

de Dr. Laura Davidescu - dec. 16 2022
Porţile se închid la miezul nopţii

În lipsa pandemiei, probabil că amintirile de călătorie din primele luni ale anului 2020 ale Ioanei Cosman ar fi rămas ascunse publicului.

Autoarea cărţii „Porţile se închid la miezul nopţii”, apărută la Editura Trei și lansată recent la târgul de carte Gaudeamus, este istoric și cercetător și o mare pasionată de călătorii, ea explorând până în prezent aproximativ o treime din ţările planetei.

Ioana cosman
Ioana Cosman, autoarea cărții „Porţile se închid la miezul nopţii”

 

Nu știe precis dacă ar fi scris sau nu această carte în lipsa pandemiei, dar știe prea bine că are chemarea drumului și a aventurii, mai ales când apare și un dram de pericol, care îi trezește simţurile.

Luna martie 2020 a prins-o în Argentina, la Buenos Aires, într-o călătorie de aproape trei luni pe continentul sudamerican, pe care a fost nevoită să o întrerupă abrupt din cauza instalării lockdownului în numeroase ţări.

O altfel de călătorie

Revenită după ceva peripeţii în casa de la Cluj, va petrece cele 14 zile de izolare impuse de autorităţi, dar și perioada următoare, scriind și rememorând periplul său în Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay sau Paraguay. „A fost o altfel de călătorie”, declara Ioana Cosman la lansarea cărţii, „care m-a ajutat să scap de tensiunea cotidianului la începutul pandemiei”.

Și adaugă că, pentru ea, perioada imediat următoare unei călătorii este una în care se gândește mult, intens la experienţele avute: „Sunt gânduri venite din ceea ce am trăit în călătorie, care, de obicei, este un spaţiu în afara zonei de confort, a valorilor și a culturii obișnuite. Când ești plecat, ajungi să ai atât de multe gânduri, idei, trăiri care-ţi electrizează existenţa, mai ales că nu totul este neapărat raţional!”.

Psihiatrul Gabriel Diaconu, prezent la lansare, spune că este genul de carte pe care o devorezi într-o zi și care te lasă cu senzaţia că vrei să afli mai mult, că vrei o continuare. Chiar dacă recunoaște că și-ar fi dorit în carte „mai multă pandemie și mai puţin voiaj”, dr. Diaconu admite că naraţiunea te prinde, e plină de suspans, iar cartea – presărată cu multe informaţii, la care se adaugă fotografii neconvenţionale, care surprind frânturi de viaţă reală, așa cum se desfășoară ea pe continental sudamerican și pe care nu le găsești în mod obișnuit în pliantele turistice.

Lockdownul, elementul alchimic

„Un consumator de carte, în 2022, își dorește mult carbohidrat literar, nicidecum proteine, dar cartea Ioanei Cosman este, cu siguranţă, una cu aport nutriţional”, mai spune Gabriel Diaconu și subliniază că „elementul alchimic al volumului a fost lockdownul: nevoia oamenilor de a călători o descoperi, ca și boala psihică, în momentul în care dispare libertatea de mișcare. Afli că ai nevoie de drum abia în momentul în care nu mai ai cum să-l parcurgi, când nu mai poţi să circuli la ora la care vrei, când avionul sau autobuzul nu mai vine”.

Veţi descoperi că Ioana Cosman scrie într-un fel aparte, foarte personal, cumva previzibil, dar cu atât mai interesant. Este un călător căruia cu-adevărat îi șade bine cu drumul, iar poveștile ei merită spuse și scrise. Iar dacă veţi dori mai mult, o puteţi descoperi și pe blogul pe care îl întreţine.

Citiți și: Poveștile muzeelor

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe