În era computerelor, în
care ne aflăm, căutăm prieteni virtuali pe care nu-i vom întâlni nicicând,
sperând că în acest fel ne vom şti mai puţin singuri în lumea reală care ne
ignoră şi pe care la rândul nostru abia de-o luăm în seamă.
Ne privim uneori în
oglindă chipul şi parcă nu-i nici el cel cunoscut. Doar dincolo de chip –
portretul! Rămâne doar să ştim al cui e ochiul care-a ştiut să-l vadă pe cel
ascuns dincolo de chip, a cui e mâna care-a pus pe pânză pata de umbră cât să
dea luminii căldura unui zâmbet. Este artistul pictor. Da Vinci, cu a lui
„Giocondă“, Gala cu „Dali“, Rafael cu „Fornarina“, Tonitza cu „Ochi de copii“ şi
exemplele pot continua.
Dar nu despre aceştia
vreau să vorbesc, ci despre oamenii-pictori de lângă noi. Cei care îşi poartă
nobleţea ca un blazon de simplitate şi firesc: medicii pictori Elena Paulian
şi Dan Paulian, membri ai Cenaclului de arte plastice al medicilor „Ion Ţuculescu“,
prezenţi cu lucrările lor cele mai recente pe simezele de la Sala Rondă a
Cercului Militar Naţional (CMN) din Bucureşti.
La vernisajul expoziţiei
din 6 iulie a.c., au rostit alocuţiuni elogioase Elena Demetrescu – preşedinta
cenaclului, şi prof. Nicolae Iorga, îndrumător al multor serii de pictori în
devenire (şi împliniţi), evidenţiind evoluţia remarcabilă a creaţiei plastice
la Elena Paulian, portretistă de forţă şi graţie, aducătoare de mărturie peste
timp: actorul Constantin Dinulescu de la Teatrul Naţional, Mihail Mihailide –
director general fondator al săptămânalului „Viaţa medicală“, actriţa Ana Ularu
şi, nu în ultimul rând, modelul preferat al pictoriţei – dr. Dan Paulian,
jumătatea fără de care rotundul vieţii sale n-ar fi fost perfect.
Undeva mai aproape de
intrarea în sala de expoziţie – portretul mamei pictorului, lucrare realizată
la două mâini (drepte!) în răstimp de câteva decenii. Început de Dan Paulian
într-o vreme când chipul mamei era icoană vie şi, aceasta, model cuminte în
casa ca un atelier-templu-cămin-vatră de suflet, portretul avea să fie
definitivat de Elena Paulian şi adus pentru prima oară la întâlnirea cu
publicul în această vară.
Elenei Paulian nu-i este
nici străin, nici de temut calculatorul, la care a realizat multe lucrări
(prezentate publicului în expoziţiile anterioare). Poate de aceea peisajele
sale au ceva din „ordinea“ ordinatorului, unde forme şi culori se întrepătrund,
realitatea părând iluzorie alcătuire de tonuri-tăceri colorate cu parfum de
anotimpuri.
Aşezate printre
portretele Elenei Paulian, peisajele lui Dan Paulian dau spaţiului poezie de
infinit şi răzor vremuirii. Pictorul trăieşte cu sufletul în palmă şi bucuria
înmuguririi ca un chiot de seve zbucnind spre înalt şi melancolia toamnelor
când frunza învaţă să zboare căzând, şi albul zăpezilor peste care se iţesc
acoperişuri de case în care modestia e stăpână absolută într-un regat al liniştii
şi-al armoniei.
În actuala expoziţie,
Dan Paulian aduce şi două autoportrete: cel al adolescentului care va fi fost şi
cel al bărbatului adult cu privirea fermă a omului care ştie. De pe latura
opusă a sălii de expunere le răspunde „Portretul“ în trei replici al
purtătorului de barbă albă de astăzi, modelul preferat al pictoriţei Elena
Paulian; trei realizări în manieră impresionistă, fovistă şi clasică.
În mijloc, portretul dr.
Mihail Mihailide – tratat în manieră clasică. Mă întreb cum i-ar fi stat dacă
modelul ar fi purtat pe cap un turban viu colorat de vacanţier călător prin ţări
de soare pline. Cred c-ar fi necesar să se oprească într-o zi în atelierul
pictoriţei Elena Paulian şi s-o lase pe aceasta să‑şi imagineze ţinuta cea mai
picturală a chipului preschimbat în portret de viaţă fără sfârşit.
Vizitatori, nu ocoliţi expoziţia de pictură
Elena şi Dan Paulian de la Sala Rondă a CMN. Rămâne deschisă până la 19 iulie.
Veţi fi încântaţi să descoperiţi artă adevărată, creaţie a unor medici–pictori
care dau lumii medicale româneşti un plus de nobleţe şi Cenaclului „Ion Ţuculescu“
valoare artistică incontestabilă, nemăsurată nici în ani, nici în puţinătatea
lor, ci doar în caratele dăruirii întru frumos.
