Newsflash
Cultură

Povestea unui medic, genial scriitor

de Candid STOICA - sept. 4 2020
Povestea unui medic, genial scriitor

Numele lui Mihail Bulgakov a ajuns în România după anul 1972, când editura Minerva a publicat capodopera sa „Maestrul și Margareta” într-un tiraj impresionant.

Teatrele însă și-au înscris cu timiditate în repertoriile lor piesele lui Bulgakov, îndelung ţinute sub obroc de staliniștii autohtoni, abia după 1982, după celebrele spectacole realizate la Teatrul Bulandra de Alexandru Tocilescu - „Tartuffe” și „Cabala bigoţilor”.

Cabala bigoţilor povestește ultimele zile ale actorului-dramaturg Jean-
Baptiste Poquelin, cunoscut sub numele de Molière, zile în care intră în conflict cu Regele Soare, Ludovic al XIV-lea.

Bulgakov se identifică profund cu autorul francez din sec. XVII, Molière fiind, de fapt, un alter ego cu un destin paralel cu al său.

Jucată în premieră absolută în anul 1936, „Cabala bigoţilor” regizată de Vladimir Nemirovici Dancenko vorbeşte şi astăzi despre drama creatorului într-o societate autocrată, despre destinul tragic al lui Molière.

Acesta este doar pretextul dramei lui Bulgakov, drama piesei fiind într-un fel preţul îndrăznelii artistului de a se opune moralei timpului său, ceea ce se plăteşte de multe ori cu viaţa.

Spectacolul Teatrului Naţional din Iași, realizat în 1995 de marele regizor
Horea Popescu (care semnează și versiunea scenică) are aspectul unui act grandios, încercând pe alocuri să rivalizeze cu marele spectacol realizat de el cu zece ani în urmă – „Danton”, de Camil Petrescu (pe scena Naţionalului bucureștean).

O distribuţie numeroasă cu zeci de roluri mărunţele populează acest spectacol minunat, despre care s-a știut și s-a scris prea puţin. Unele roluri sunt jucate cu un haz sumar, altele cu o ironie sarcastică.

Se remarcă în rolurile lor: Mihaela Arsenescu-Werner (Madelaine Béjart), Petru Ciubotaru (Jean-Jacques Bouton) și Emil Coșeru (Regele Soare). Excelentă este și prestaţia Liviei Iorga (Armande Béjart), dar mai ales cea a tânărului actor Adi Carauleanu (La Grange).

Pe Molière îl interpretează cu aplomb, cu deosebită înţelegere, redutabilul artist Sergiu Tudose. Are în el filonul tragic pe care îl dă iminenta dispariţie a personajului și mai ales chinul vinei pe care i-o aruncau în faţă dușmanii (Racine, Monfleury) de a fi făcut o căsătorie incestuoasă (variantă adoptată de Bulgakov, neacreditată însă de istorici).

Un excelent decor – completat cu frumoasa sală a teatrului în scene teatru în teatru – semnat de Florica Popescu-Fărcășanu și costumele desenate cu mână sigură de Romana Preoteasa întregesc acest spectacol, dându-i de multe ori o alură mitică de document, aceasta și datorită transmiterii profesioniste, experi­mentate, a regizorului TV Eugen Todoran.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe