Retras de ani buni de la masa de operație, chirurgul Virgil
Răzeșu aspiră către titlul de profesionist și la masa de scris,
oferindu-ne anual câte două sau chiar trei apariții editoriale. Cu o paletă de
expresie destul de variată, autorul abordează literar teme ce pot fi
circumscrise ideii de respect pentru viață, această valoare fundamentală a
profesiei de medic.
Cea mai nouă apariție pe care o semnează Virgil Răzeșu este un
eveniment ce merită atenția, care te lasă cu o anumită satisfacție a lecturii.
Cel de-al cincilea roman al său, Vieți paralele, e o scriere bine
structurată, cu un ritm epic solid și cu ramificații narative destul de ample,
dar bine stăpânite de mâna autorului. Personajele sunt bine creionate, multe
dintre ele având ponderea unor personaje principale, iar acțiunile lor se
derulează într-un context socio-politic și istoric corect și perfect coerent.
Remarcabilă este amploarea epilogului romanului, o opțiune
literară ce sporește valoarea de document a acestei cărți. Parcurgem în final
istoria fiecărui personaj care a contribuit la închegarea acțiunii într-un
efort narativ ce acoperă perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea
și contemporaneitate.
Într-o notă de interior, autorul însuși ne mărturisește că
geneza cărții are ca model epopeea „Faraonul“ a lui Bolesław Prus, pe care o
consideră una dintre cărțile de top ale adolescenței sale. Ca și în cartea
scriitorului polonez, acțiunea din romanul „Vieți paralele“ pendulează
între realitate și ficțiune, autorul reușind să-i redea nota de veridicitate
indubitabilă.
Spațiul în care se petrece întreaga acțiune are un ax bine
precizat, delimitat de două localități extreme, Brăila și Ulm, o mică
localitate din zona finală a fluviului. Între cele două puncte, dar și de o
parte și alta a malurilor, se petrece acțiunea, în preajma celui de-al Doilea
Război Mondial. Deși acțiunea se extinde și spre Europa Centrală, atașamentul
autorului pentru ținutul său natal este aproape omniprezentă și fără echivoc,
ceea ce încarcă emoțional anumite pasaje din roman.
Stilul narativ ales de autor și limba folosită fac lectura
facilă și plăcută demonstrând, în același timp, prețuirea pentru limba română,
despre care el însuși afirmă că, în această perioadă deosebit de frământată și
agitată, dacă nu reușim s-o îmbogățim, putem măcar să n-o „crâmpoțim“, cum ar
spune un humuleștean de-al nostru.
În fine, apreciem crochiul doctorului Adrian Lobonțiu de pe
„pantalonul“ coperții, care surprinde, în câteva tușe bine alese,
personalitatea autorului, ca medic și scriitor.
